x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber ,,Chefi la cuțite” lider detașat de audiență cu peste 2 milioane de telespectatori

,,Chefi la cuțite” lider detașat de audiență cu peste 2 milioane de telespectatori

11 Oct 2017   •   13:57
,,Chefi la cuțite” lider detașat de audiență cu peste 2 milioane de telespectatori

Emisiunea Chefi la cuțite a fost marți seara lider detașat de audiență la nivelul publicului din mediul comercial, cât și la nivel urban. Noua rundă de surprize la masa jurizării a celor trei chefi, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, a adunat în fața micilor ecrane 2.112.000 de telespectatori din toată țara, în minutul de maximă audiență de la 21.12.

Așadar, Antena 1 a fost cel mai urmărit post de televiziune la nivelul publicului din mediul comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, și a obținut, pe perioada difuzării emisiunii (19.59-23.00), o audiență medie de 10,4 puncte de rating și o cotă de piață de 28,3%, în timp ce următorul clasat, Pro TV, înregistra 8,7 puncte de rating și o cotă de piață de 23,5 %. Și la nivelul publicului urban emisiunea culinară a dominat concurența cu 9,2 puncte de rating și 20,2 % cotă de piață, spre deosebire de următorul clasat Pro Tv, care a înregistrat 8,6 puncte de rating și 19 % cotă de piață.

                Și la nivelul Prime- Time- ului, ,,Chefi la cuțite”de pe Antena 1 a fost lider de audiență  pe publicul comercial, demonstrând că este cea mai îndrăgită emisiune culinară. Intervalul cuprins între 19.00-23.00 a înregistrat la nivelul publicului comercial din mediul urban cuprins între 18-49 de ani o audiență medie de 8.7 puncte de rating și 25,6% cotă de piață, în timp ce Pro Tv se situa pe poziția secundă cu 8,6 puncte de rating și 25,3% cotă de piață.

 

 În ediția de marți a emisiunii „Chefi la cuțite cei trei jurați au ales cât mai atent candidații viitoarelor echipe. Bucătari profesioniști, amatori care s-au bazat pe talent și imaginație, preparate exotice din Nigeria, sau mâncăruri rafinate din bucătăria Coastei de Azur, toate și-au găsit locul aseară la Antena 1.

Seara a fost spectaculoasă atât în ceea ce privește farfuriile, cât și concurenții. Alexandra Dumescu, în vârstă de șaisprezece ani, a venit în fața chefilor cu un preparat tradițional și a uimit prin determinare și seriozitate. I-a impresionat pe jurați prin modul matur în care tratează gastronomia și deși a obținut un singur cuțit la masa de jurizare, poate păși cu zâmbetul pe buze spre etapa următoare. Chef Bontea a decis să-i acorde o a doua șansă, alături de cuțitul câștigător după ce a urmat-o în culise, convins că experiența ,,Chefi la cuțite” o poate forma: ,,Ești fenomen! Toți îmi spun că ești mică, dar eu sunt convins că probele următoare te vor ajuta!”.

După zile întregi de audiții, cei trei chefi au avut de parte de o altă premieră, căci în timpul jurizării unei concurente din Arad logodnicul său a intrat în platou și i-a oferit inelul de căsătorie. A acceptat înlăcrimată, iar scena emoționantă nu l-a lăsat fără reacție nici pe chef Scărlătescu, care deși este un burlac declarat a apreciat mai mult ca oricine gestul romantic din fața mesei de jurizare. Așa se face că cei doi candidați la cuțite au plecat acasă atât cu votul de încredere al chefilor, cât și cu planuri de viitor în ceea ce privește nunta lor. O altă concurentă din Nigeria a reușit să-i surprindă pe chefii Bontea, Dumitrescu și Scarlătescu printr-o supă de legume atipică, tradițional africană. Deși cei trei jurați nu au înțeles foarte bine ce ingredient conține preparatul ,,Efo Riro”, au rămas impresionați de savoare și au avut încredere că studenta poate realiza farfurii la fel de unice și în etapa următoare a concursului.  Din farfurii nu au lipsit nici rețetele dulci, combinații de arome, culoare și textură ce au făcut deliciul celor trei degustători. Para în vin roşu cu înghețată de vanilie și șofran a impresionat atât prin plating, cât și prin numele concurentului din spatele farfuriei. Virgil Mănescu, somelier și profesor de etichetă, dar și prieten cu cei trei jurați și-a testat aseară abilitățile culinare. A obținut toate cele trei cuțite, iar talentul său de la bancul de lucru a fost printre surprizele ediției de marți.  

Chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu încep să împartă ultimele cuțite, iar tensiunea devine din ce în ce mai mare la masa jurizării, căci edițiile următoare ale jurizărilor pe nevăzute vor încheia prima etapă de eliminări din concurs. Săptămâna viitoare alți concurenți talentați își vor încerca norocul, iar umorul va fi din nou la înlțime, căci contrele juraților nu se opresc în niciun moment. Picanterii, talent și spectacol, de asta vor avea parte telespectatorii Antenei 1 în edițiile de luni și marți, de la ora 20:00.

 

 

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National

Perioada 10 octombrie  2017

 

×
Subiecte în articol: Chefi la cuțite