După un prim service nereușit, care l-a adus pe chef Bontea în pragul disperării, cea de-a doua ediție ”Hell’s Kitchen – Iadul bucătarilor” vine cu probe noi pentru concurenți. Pe lângă faptul că aceștia trebuie să se obișnuiască cu bucătăria show-ului și să învețe să lucreze în echipă, concurenții au parte și de provocări din partea celor trei jurați. Așa se face că în cea de-a doua ediție, difuzată marți, 10 martie, de la 20.30, pe Antena 1, cei intrați în concurs primesc sarcina de a monta farfurii legați la ochi. Proba le va testa cunoștințele în materie de mâncare afrodiziacă – pentru că asta au de gătit, dar și capacitatea de a se descurca în bucătărie legați la ochi, la propriu. Concurenții se vor putea baza doar pe talentul lor și imaginație sau pe indicațiile colegilor de echipă. Recompensa este și ea pe măsura efortului, pentru că învingătorii vor ajunge, împreună cu chefii și Virgil, la munte.
Cel de-al doilea service va fi coordonat de chef Scărlătescu. Dacă prima seară în restaurant, când bucătarii au avut de pregătit pentru doamne un meniu sofisticat, s-a lăsat și cu glume, cel de-al doilea service se anuntă mult mai tensionat. Apar și primele conflicte între concurenții care încep, încet, încet, să se lupte pentru a-și păstra locul în bucătărie.
În prima ediție Rebeca a reușit să smulgă hohote de râs tuturor nu numai cu faptul că a stâlcit numele show-ului și denumiri în engleză ale anumitor preparate, dar și prin comentariile pe care le-a făcut la adresa chefilor și prin glumele cu care a încercat să detensioneze atmosfera în bucătrie. De la început, întrea ea și Maria s-a stabilit un raport conflictual, aceasta din urmă fiind decisă din start să arate cât de bună este în bucătărie. Cel de-al doilea service aduce ciocniri și în tabăra băieților. Tudor și Michael sunt cei care vor avea un schimb de replici tăios. Despre ce e vorba, telespectatorii Antena 1 vor afla marți, de la 20.30, la ”Hell’s Kitchen – Iadul bucătarilor”.
Prima ediție a adus luni seară și prima eliminare din concurs: Liviu este cel care a predat tunica și a părărsit competiția, pierzând astfel șansa de a câștiga marele titlu și premiul de 50.000 de euro. Dacă echipa fetelor se salvează în întregime, se pare că la băieți lucrurile nu au stat atât de bine, iar chef Sorin Bontea a decis că Liviu trebuie să părăsească ”Hell’s Kitchen – Iadul bucătarilor”.