Într-o ţară ca America,construită cu atât de mulţi imigranţi, este greu să defineşti care este mâncarea tradiţională. Desigur, există mâncăruri pe care le mănâncă cu atâta poftă, încât ai putea paria că sunt ale lor.
HUFFPOST a realizat acest top cu 10 mâncăruri “americane”, care în realitate nu sunt chiar atât de "americane":
1. Hamburgeri – Germania
Deşi numele spune pregnant de unde sunt, încă se crede că hamburgerii sunt americani. În realitate, hamburgerii provin din Hamburg, Germania.
2. Gogoşile – Olanda
Gogoşile şi cafeaua sunt un mic-dejun iubit de americani, dar gogoşile şi-au avut începutul peste ocean, în Olanda.
3. Hot Dog – Germania şi Austria
Aceştia îşi au originea în Frankfurt, Germania şi în Viena, Austria.
4. Ketchup – China
Ketchup-ul îsi are originea în China şi a pornit ca fiind un sos pentru peşte.
5. Castraveţii muraţi – Mesopotamia
Castraveţii muraţi există de sute de ani şi îşi au originea în Mesopotamia. Desigur, americanii îi iubesc în burgeri, sandvişuri sau în hot dog, însă asta nu înseamnă că le aparţin.
6. Pui prăjit – China, Orientul Mijlociu şi Africa de Vest
Puiul prăjit este iubit peste tot în lume, lucru evident din numărul de ţări în care se crede că îşi are originea.
7. Plăcinta cu mere – Anglia
Prima reţetă de plăcintă cu mere a fost scrisă în Anglia în 1381.
8. Muştarul – Roma Antică
În timp ce în Egipt s-au descoperit seminţele de muştar, se crede că romanii le-au pisat pentru prima dată şi le-au transformat în pastă.
9. Unt de arahide – Azteci
Dintre toate mâncărurile din aceasta listă, nici una nu se simte mai americană decât untul de arahide. Oricum, aztecii se bucurau de unt de arahide cu mult înaintea americanilor.
10. Berea Budweiser – Germania
Poate că această bere a fost băută pentru prima dată în SUA, însă a fost concepută de imigranţi nemţi.