A fost odata ceaiul…

Ce anume te poate face la un moment dat in viata sa vrei sa lasi totul in urma, bun sau rau, si sa te avanti catre altceva? Catre necunoscut. Sa renunti la tot ceea ce a insemnat existenta ta de pana in acel moment si sa pleci spre o alta lume.
Acestea ar fi doar cateva dintre intrebarile pe care spectacolul "Orasul" de la Teatrul Act din Bucuresti, dupa un text de Evgheni Griskovet, in regia lui Cristi Juncu, le propune spre meditatie.

Ceva din psihologia omului contemporan s-a modificat esential, individul a obosit de atata istorie cata poarta pe umeri, de atatea gusturi cu care s-a nascut, de atatea lumi pe care n-o sa le cunoasca niciodata... Ceaiul, al carui ritual este vechi de cand lumea, isi pierde misterul si este inlocuit cu berea, culturile se ameteca si se pierd, in acelasi ritm cu gustul care isi pierde puritatea originara.

SAMOVARUL. Nimic din spiritul samovarului cehovian nu mai persista aici, poate doar gustul amintirii. Si nu intamplator am amintit de Cehov, caci acolo, ca si aici, omul tindea catre altceva. Diferenta majora insa este ca personajele din "Trei surori" vor sa plece "spre" ceva. Spre Moscova. Pe cand Serghei (excelent interpretat de Vlad Zamfirescu) fuge nu "inspre", ci "de" ceva. De lumea lui. Si incearca in permanenta sa explice, intai sotiei, apoi publicului, prietenului si in cele din urma tatalui, de ce anume vrea sa plece.

Nevoia asta de a explica (nu de a se dezvinovati) este un adevarat barometru al starii lui de spirit. Omul nu mai stie sa se bucure. Cum este sa te bucuri de un gust care iti place, cum e sa te bucuri ca iti cumperi o canapea, sau cand primesti flori. Si ce anume te bucura, faptul ca le primesti sau floarea in sine. Incet, incet, personajul se indeparteaza de toate placerile simple care fac savoarea vietii.

INSINGURARE. Regizorul Cristi Juncu subliniaza tocmai insingurarea treptata in care se cufunda personajul si absurdul. Omul devine incapabil sa comunice, iar incapacitatea ii este alimentata tocmai prin falsa comunicare: telefonul, dialogurile comico-dramatice cu sotia sau cu prietenul.

Extrem de bine sustinut scenic de Nadiana Salagean, rolul sotiei, Tania, este astfel dezvoltat incat sa sublinieze si mai adanc nevoia si imposibilitatea de a comunica in cazul lui Serghei. Caci ea pastreaza nealterat gustul aromat al ceaiului baut in intimitatea casei, intelegand parca de dincolo de cuvinte adevarul profund al afirmatiei lui Nietzsche: "Traim in acest oras pentru ca aici am putea trai."

INGREDIENT TEMPERA

"Dublu portret cu paharul cu vin" Marc Chagall "Dublu portret cu paharul cu vin" e un tablou care imi place intr-un mod deosebit, pentru ca aminteste de inceputurile tuturor cuplurilor de indragostiti. Marc Chagall (1887-1985) l-a pictat in 1917, la putin timp dupa casatoria cu Bella, careia ii va dedica, ulterior, si alte compozitii autobiografice trasand evolutia casatoriei lor fericite. Cele doua personaje care apar in tablou sunt chiar Bella, imbracata in alb, si Chagall, levitand, cu paharul de vin in mana, deasupra sotiei sale. Cuplul e vegheat de ingerul iubirii. Aparitia lui transforma tabloul in opera de initiere: jocul si arta se amesteca dincolo de cadrul unei povesti de dragoste, creand senzatia celebrarii nuntii elementelor creatiei. Pamantul (orasul natal bielorus, Vitebsk, cu podurile si bisericile sale), apa (fluviul Daugava), aerul (unde plutesc personajele), focul (soarele) - toate isi gasesc fericit loc in tabloul acesta care inspira optimism si speranta. (Tudor Cires)