Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Zgomot, muzică, baloane colorate peste tot, coifuri de hârtie şi cadouri, multe cadouri. A... şi mai ales, mâncare. Cum, nu ştiţi despre ce vorbesc? O petrecere, bineînţeles!
Peste câteva ore trebuie să ne ducem la o petrecere ţinută pentru un verişor de-al meu. E ziua lui de naştere şi, vreau nu vreau, tot trebuie să-i dau un cadou. Am încercat eu să mă eschivez: că mă doare burtica căci am mâncat prea mulţi struguri, că sucul de dimineaţă a fost prea dulce şi mă dor dinţişorii că, că, că. Dar n-am avut noroc. Tot trebuie să mă duc. Ei şi dacă tot mă duc, măcar să prepar ceva la care ei nu se aşteaptă, ceva ce nu le-am pregătit niciodată. Dar ce? Tarte le-am pregătit mereu, plăcinte tot aşa, budinci... nici nu le mai ştiu numărul. Dar stai aşa... e o petrecere, deci trebuie să fie ceva haios. Haios, haios, dar ce?
Tot gândindu-mă şi răzgândindu-mă, mi-a venit o idee. Dacă aş face nişte pizza, dar o pizza mai neobişnuită. Râdeam şi dansam încântat de idee şi nu am auzit-o pe buni când a intrat. I-am spus ideea mea şi a acceptat să-mi fie ucenic fără să zică nici pâs. Am cernut făina, am pus nişte drojdie, apă şi ulei, puţină sare şi am frământat aluatul. L-am lăsat să crească puţin, apoi l-am întins şi l-am tăiat cercuri mai mari. Le-am aşezat pe o tavă, le-am uns cu bulion murdărind în viteza de-o aveam toate prosoapele din jur. Căci deh, bulionul ală era tare încăpăţânat. Nu voia să stea deloc în lingură, ci voia mai degrabă să o ia la plimbare, prin străchini, farfurii sau căni. Prosoapele doar erau în calea lui, atât.
Ei... şi după ce am pus bulionul, buni a băgat tava în cuptor şi după 20 de minute pizzele erau gata. Le-am pus ochişori din caşcaval şi măsline, nas tot din caşcaval sau măsline, guriţe din felii de ardei gras tăiate de bunica şi mustăţi din ceapă verde. Urechile erau tot din ardei, iar părul... ei bine, din codiţe de roşii. Le-am pus frumos pe un platou şi am mers la petrecere. Să vă zic cât de încântată a fost lumea? Cât de uimită şi cât s-au distrat privindu-le? Cât m-a lăudat că sunt un adevărat Bebe Chef? Nu-i bai, v-am lăsat şi vouă câteva. Să le priviţi şi să le faceţi şi voi, căci cine ştie când veţi fi invitaţi la vreo petrecere.
Minipizza pentru petrecere
● Ingrediente: 600 g făină, 350 ml apă, 3 linguri cu ulei de măsline, 20 g drojdie, o linguriţă cu sare, o linguriţă cu zahăr tos, un borcănel cu bulion, 2-3 ardei graşi, 100 g măsline feliate, o legătură ceapă verde, 300 g caşcaval, piper, busuioc.
Drojdia se dizolvă cu puţină apă şi zahărul tos. Se adaugă făină până rezultă un aluat cugător, se lasă să dospească zece minute, apoi se adaugă restul de apă călduţă, o linguriţă cu sare, piper după gust şi se frământă. Când aluatul este ca o bilă nelipicioasă se pune într-un vas, se acoperă cu un şervet şi se lasă să crească până îşi dublează volumul. Se întinde o foaie subţire, se taie cercuri cu o cană şi se aşază pe o tavă presărată cu făină. Se ung cu bulion, se introduc în cuptorul încins şi se coc 15-20 de minute. Se scot, se lasă să se răcească, apoi se aşază deasupra ochi din caşcaval şi măsline, nas tot din caşcaval sau măsline, gura şi urechile din felii de ardei. Se pun mustăţi din frunze de ceapă verde tăiate subţire şi păr din codiţe de roşii sau tot ceapă. Se servesc imediat, presărate cu puţin busuioc.
● Sfat de la Bebe Chef: dacă nu vă plac ardeii graşi, deşi sunt plini de vitamine, puteţi să folosiţi alte legume pentru a realiza feţele. Puteţi folosi broccoli, ardei capia (care este mai dulce), felii de roşii mici sau alte legume de vă plac. Şi încă ceva: dacă nu vă place caşcavalul, puteţi la fel de bine să folosiţi caş sau brânză telemea mai nesărată. Pe lângă că arată haios, minipizzele sunt şi foarte gustoase.
