Antropologia gestului la masă

Pentru unele societăţi sau doar grupuri religioase gesturile s-au transformat in adevărate ritualuri. Unele norme au suferit modificări de-a lungul timpului, dar principiile de bază au rămas aceleaşi.

Din timpuri străvechi au existat anumite reguli ale gesturilor pe care avem voie să le facem la masă. Pentru unele societăţi sau doar grupuri religioase gesturile s-au transformat in adevărate ritualuri. Unele norme au suferit modificări de-a lungul timpului, dar principiile de bază au rămas aceleaşi.

Reguli actuale

O masă civilizată, fie că e la restaurant sau acasă, incepe cu o ţinută corespunzătoare: nu foarte decoltată, ingrijită şi curată. Poziţia corpului va fi dreaptă, nici prea departe, dar nici prea aproape de masă. Nu vom ţine coatele pe masă, pentru că astfel ne incomodăm vecinii. Şervetul se aşază pe genunchi, nu la găt sau la butonieră. Lingura se ţine cu trei degete, ducăndu-se la gură cu vărful. Furculiţa se ţine in stănga, iar cuţitul in dreapta, iar carnea se taie numai pe măsură ce se consumă. Linguriţa se ţine cu degetul mare şi cel arătător, mănuind-o cu cel mijlociu. In timpul mesei, tacămurile se ţin deasupra farfuriei, fără să le ridicăm cu vărful in sus sau să gesticulăm cu ele.

Cănd se bea, tacămurile se pun pe farfurie incrucişate, furculiţa in stănga, cu dinţii in sus, şi cuţitul in dreapta. După ce am terminat felul respectiv, furculiţa se pune pe farfurie, cu dinţii in jos, paralel cu cuţitul. In timpul mesei se vor evita discuţiile contradictorii, lectura ziarului, privitul la televizor sau certarea copiilor, deoarece toate acestea scad secreţia gastrică psihică şi ingreunează digestia.

Dacă la masă se serveşte un preparat pe care nu ştim cum să-l măncăm, este indicat să ii aşteptăm pe ceilalţi să inceapă. Dar uneori chiar şi măncărurile simple au nevoie de căteva indicaţii. Sandviciurile mici se iau cu măna, iar cele mari se taie cu cuţitul pe farfurie. Plăcinta cu brănză se ia cu măna cănd este de dimensiuni mici, in caz contrar ne folosim de furculiţă şi cuţit. Stridiilor li se scot mai intăi cu furculiţa intestinele şi branhiile, uşor de recunoscut după culoarea lor inchisă. Se scoate apoi stridia din scoică, desprinzănd-o din articulaţie cu lama unei furculiţe speciale, şi se mănăncă de obicei cu zeamă de lămăie. La crabi, languste şi homari se rup cu măna articulaţiile şi apoi, cu un cleşte special, se sparg oasele şi se scoate carnea, care se consumă cu păine prăjită unsă cu unt.

La melci, carnea se scoate cu o furculiţă şi se pune pe o lingură, măncăndu-se doar după ce se stropeşte cu sosul din cochilie. Oasele peştelui se scot de la inceput şi se pun pe o farfurioară specială. Pastele se mănăncă uşor cu lingura şi cu furculiţa sau doar cu furculiţa.

Respectarea acestor cătorva reguli dovedeşte un comportament civilizat, stimă faţă de cei cu care luăm masa şi faţă de noi inşine.