x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Aperitivele, arta si tehnica

Aperitivele, arta si tehnica

de Cristina Andreea Catana    |    17 Mai 2006   •   00:00
Aperitivele, arta si tehnica
GEOGRAFII CULINARE
"Tata, eu vreau sa ma fac bucatar si pe mine sa ma dai la o scoala de alimentatie publica", asa si-a inceput pledoaria Cristian Stanciu in fata parintilor lui. Asta a visat de mic si voia sa isi duca visul la indeplinire. Chiar daca la completarea fisei pentru liceu a gresit si a fost repartizat la o clasa de "comert", s-a zbatut. A cautat un alt elev la fel de aiurit care gresise fisele, s-a facut schimbul si a ajuns la clasa de "alimentatie publica". O parte din visul lui era indeplinita.

Pentru ca era un elev talentat si ambitios, profesoarele de la liceu l-au "repartizat" sa pregateasca mesele pentru serbarile si aniversarile scolii. Si asa Cristian a capatat o experienta solida inca de pe bancile scolii. Cum la terminarea cursurilor scolii profesionale a primit diploma de ospatar, aspirantul la postul de bucatar a venit la Bucuresti si s-a inscris la cursurile unei scoli de profil. Dupa cateva luni avea diploma mult visata si in sfarsit putea bate la usa unui restaurant pentru a fi bucatar.

SUCCESUL. Ambitios si talentat, Cristian a ajuns la unul dintre cele mai bine cotate restaurante din orasul sau natal, Pitesti. De aici pana la adevaratul succes nu a mai fost decat un pas. In trei ani a acumulat suficiente cunostinte, incat sa fie luat in considerare pentru a participa alaturi de o echipa a Romaniei la un concurs international de gastronomie. Prima participare, primul succes. Medalie de aur la Istanbul, singura obtinuta de delegatia Romaniei. La inceput, organizatorii competitiei au gresit si lui Cristi nu i s-a dat medalia cuvenita. Insa au revenit si l-au anuntat ca "a luat aur". "Am fost foarte bucuros. Nu imi venea sa cred, pentru ca nu luasem decat o diploma de merit, initial. Eram un pic dezamagit. Dar acum, cand s-a indreptat greseala, sunt foarte fericit", spune Cristian emotionat.

Dar succesul, chiar daca a venit repede, nu inseamna ca a fost usor de obtinut. A fost nevoie de foarte multa munca. La ora sase dimineata Cristian este in bucatarie si pregateste micul dejun pentru clientii cazati in hotel. La ora zece si jumatate seara isi termina programul. In bucatarie el face aproape toata treaba. Mai curata si cartofi, gestioneaza si materia prima, gandeste si meniul. Nu prea sunt tineri care vor sa se angajeze ca bucatari in Pitesti. "Nu inteleg de ce. Aici este un restaurant mare, poate cel mai mare din Pitesti. Ma duc in liceul in care am invatat sa le intreb pe doamnele profesoare daca au vreun elev mai bun sa mi-l dea si nu vrea nici unul. Nu inteleg!", spune Cristian contrariat. Cu toate acestea, s-a obisnuit. Mai ales ca iubeste foarte mult aceasta meserie. Nici macar nu le poarta pica acelora care nu vor sa vina sa lucreze in bucatarie. "Trebuie sa ai foarte mare dragoste pentru bucatarie, daca nu pui suflet nu iti iese nimic", concluzioneaza pasionatul bucatar.

PREFERINTE. In bucatarie ii place sa faca aproape orice, insa bucataria calda este preferata lui. Ii place sa lucreze cu sosuri, cu preparate la gratar si cu cele facute la tigaie. Nici de la aperitive nu se da in laturi, insa de acestea se loveste doar atunci cand este o masa festiva sau la nunti si botezuri. "Este nevoie de foarte multa rabdare pentru a face aperitivele asa cum trebuie. Nu vorbesc acum despre cele simple facute cu sunca, cu cascaval", spune Cristian. Noua moda in gastronomie este cea care da tonul si in bucataria lui Cristian. Vazand la concursul international la care a fost ca lucrurile pot sta si altfel, el s-a gandit sa faca o schimbare. In loc de platouri, aperitivele pot sta foarte bine si pe oglinzi sau pe geamuri de sticla, pentru ca efectul optic este extraordinar. Si platourile din inox sunt o alternativa foarte buna, pentru ca in final rezultatul este aproape acelasi. Apoi, Cristian a mai observat ca, daca pe suportul pentru aperitive sunt mai multe sortimente, aspectul este foarte placut. "Cu cat avem mai multe feluri de aperitive, cu mai multe forme geometrice si mai multe culori, cu atat vor arata mai bine. Nu trebuie sa uitam nici de modul in care acestea sunt aranjate. Acum se poarta «evantaiul», cu decoruri adecvate", detaliaza Cristian Stanciu arta aperitivelor.

DETALII. Pare destul de complicat, dar in esenta este foarte simplu. Nu trebuie decat imaginatie, daca vreti sa pregatiti toate acestea acasa. Cristian, care gateste pentru clienti de toate felurile - mai mofturosi sau mai docili - , trebuie sa aiba grija de mai multe aspecte. De exemplu, pentru ca aperitivele sa arate foarte bine, le napeaza - le trece printr-un strat de aspic. In felul acesta isi pastreaza culoarea pentru mai mult timp si au si luciu. Cristian este de parere ca la aperitive trebuie sa se vada intr-adevar ca ai lucrat la ele, ca te-ai daruit. Acestea necesita si cea mai multa munca, pentru ca trebuie preparate cu cel putin o zi inainte, in cantitati foarte mari. De asemenea, sunt necesare foarte multe ingrediente, pentru ca aperitivele moderne sunt adevarate opere de arta, care cer jocuri de culori si de forme geometrice.

Pentru a reusi toate acestea, Cristian consulta cartile de specialitate si spune ca inca "nu isi permite" sa inventeze retete. "Nu pot eu sa inventez retete. Deocamdata doar mai schimb sosurile, le mai imbunatatesc gustul cu condimente sau le schimb culoarea. Acum sunt bucuros ca maestrii bucatari care au vazut ce fac sunt mandri de mine", spune bucatarul, cu gandul la viitorul frumos care il asteapta.

FAMILIE

Pentru ca la serviciu sta toata ziua cu gandul la preparate noi, cu nasul ametit de tot felul de arome, acasa Cristian nu mai gateste. Sotia lui este cea care ia fraiele bucatariei si il incanta pe sotul-bucatar cu mancaruri alese. Acesta din urma recunoaste insa ca o ajuta atunci cand experienta lui este necesara pentru a da bucatelor gustul cel mai potrivit. Mai pune un praf de sare in plus, mai adauga un strop de sos, el fiind artistul din bucatarie.

LA ISTANBUL

La concursul gastronomic de la Istanbul, Cristian Stanciu a concurat cu trei preparate. La sectiunea paste a ales sa pregateasca "Spaghete Marea Neagra". Desertul cu care si-a incantat juriul a fost crema zabaglione. Medalia de aur a castigat-o cu un preparat din piept de rata salbatica si piept de rata domestica. Obtinerea acestui premiu a fost cu atat mai grea, cu cat concurenta si conditiile de desfasurare a concursului au fost foarte dificile. Juriul era atent la toate detaliile, de la modul in care erau aranjate ingredientele si ustensilele pe masa de lucru pana la gustul si aroma preparatelor finale. Incurajat de Marin Anita, conducatorul delegatiei, Cristi a trecut peste emotii si si-a invins adversarii.
×
Subiecte în articol: cristi