Avem nevoie de monarhie!

Mărturisire: n-am mai intrat în bucătărie să gătesc şi să inventez lucruri „home made” delicioase şi să aşez mese, de vreo câţiva ani. Regretul cel mai mare este că îmi lipsesc motivaţia şi un anumit soi de oameni şi, pro­babil, o atmosferă pe care n-o mai regăsesc!

Îmi lipsesc ingredientele de bază: acea stare de spirit şi publicul – care să aibă acel cult pentru ritualul meselor şi pasiunea pentru arta culinară. Mi-a redat, însă, starea de spi­rit, o carte de bucate (pe care am zărit-o în casa mamei), scrisă de Principesa Margareta a României şi care m-a fascinat pentru că nu este o simplă carte regală de reţete ci un model de stil nobil  şi o lecţie de „art de vivre” impecabilă. Aşa cum spunea Maiorescu, „arta de a trăi înseamnă rezervă, discreţiune şi cumpătare”. Şi calitate – aş adăuga eu, şi nu cantitate!

Ouă coapte în cartofi, risotto cu sparanghel şi creveţi, salată de andive, pasta con pesto sau prăjitură de iaurt – teoretic, reţete pe care le-am mai întâlnit, le mai ştim sau le intuim. Dar fiecare reţetă are o poveste şi s-a născut într-un anumit context, cu încărcătura ei simbolică. Fiecărui fel de mâncare i se atribuie un colţ de lume, o personalitate regală şi o poveste me­morabilă. Fiecare poveste este scrisă cu discreţie, cu farmec intim de jurnal, foarte aproape de cititor şi foarte sincer. La final, este adăugat un cod al bunelor maniere la masă. Cartea nu epatează în nici un fel, nici prin grafică nici prin stil şi este o mostră extraordinară de viaţă frumoasă şi educaţie. Nu ni se vorbeşte despre nici un lux sofisticat sau greu de atins, nu există opulenţă şi nici rigori inaccesibil de urmat – cartea este un îndemn subtil de întoarcere la rădăcini şi o frumoasă istorie a familiei regale care trăieşte acum în România, cu nostalgia vremurilor în care serveau masa alături de prinţi şi regi ai Suediei, Danemarcei, Austriei, Franţei, Iordaniei sau Marii Britanii şi cu poveşti sublime din bucătăria Principesei Margareta şi a Prinţului Radu de România.

Cel mai mare regret al meu nu este că nu mă pot întoarce în bucătăria mea, ca altădată, deşi cartea aceasta mi-a readus dorul de un anumit standard personal pe care nu vreau să mi-l mai cobor. Adevăratul mare regret este că trăiesc în ţara asta care este condamnată şi blestemată să îşi nege tradiţiile şi identitatea, care este condusă de o clasă politică bolnavă şi avidă, fără nici un fel de valori morale şi culturale, criminală pentru că îşi otrăveşte rădăcinile istorice monarhice şi incapabilă pentru că nu se va putea ridica niciodată în rândul ţărilor europene civilizate, fără să recunoască şi să respecte coroana regală şi toată simbolistica ei. Recunoaşterea şi instaurarea de drept a emblemei monarhice româneşti este, probabil, singura noastră şansă de a ne salva onoarea care ne-a mai rămas şi de a nu ne mai fi ruşine cu noi înşine peste hotare. Casa regală din România ar putea readuce respectul lumii faţă de acest popor, care se sufocă în propria incultură, ignoranţă, sărăcie materială şi spirituală, în infinitul prost gust şi în mârlănie. Dar pentru a reuşi acest lucru, pentru a redeveni monarhie, mi-e teamă că am pierdut ceva ani buni şi am început să uităm şi să obosim şi, de fapt, că nu ne mai pasă...! Măcar, când sunt sărbători, vă îndemn să vă îndreptaţi gândul spre lucrurile sfinte şi durabile, spre monarhie şi credinţă şi să aprindeţi o lumânare şi să vă rugaţi pentru viitorul acestei ţări şi al copiilor voştri şi pentru ceea ce vor învăţa de la cei care ne vor conduce şi ne vor reprezenta. Şi să luaţi o decizie, măcar acum, în ultimul ceas, în care vă doresc să aveţi revelaţie şi înţelepciune. Pe curând!