Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe aleile din parc, puzderie de lume. Răcoarea lăsată in urma ploii binefăcătoare a scos la plimbare, cu mic, cu mare, cu pisici şi căţei, mulţime de oameni. Bunici, părinţi, fraţi, prieteni, purtănd in mănă o păpuşă, o jucărie mecanică, o pereche de rotile, insoţeau copiii care nu se mai săturau de alergat.
Pe aleile din parc, puzderie de lume. Răcoarea lăsată in urma ploii binefăcătoare a scos la plimbare, cu mic, cu mare, cu pisici şi căţei, mulţime de oameni. Bunici, părinţi, fraţi, prieteni, purtănd in mănă o păpuşă, o jucărie mecanică, o pereche de rotile, insoţeau copiii care nu se mai săturau de alergat.
Vecina mea Ionela, posesoarea fericită a unui nepoţel, era pierdută şi ea in puzderia de bunici. Cu o jacheţică şi o minge mititică intr-o mănă, iar cu cealaltă plină ochi cu mănuţa nepoţelului, care incerca zadarnic să se slăbească din strănsoare, vecina mă zări pe o bancă. Am poftit-o in locul meu. Două femei şi un bărbat s-au oferit să se inghesuie puţin. Băiatul s-a dus cu mingea intr-un grup de copii, iar noi ne-am relaxat pe moment. Discuţia ce se purta intre doamnele şi domnul de pe bancă, intreruptă de apariţia Ionelei, a continuat in mod normal, despre modul de pierdere a timpului liber in timpul tinereţii lor. Din discuţie, am inţeles că fiecare venea dintr-o anumită zonă a ţării şi mi s-a părut interesant de aflat ce şi cum.
- La noi, copiii care erau in vacanţă şi care doreau să căştige un ban acolo mergeau la cules fructe de pădure sau ciuperci, alune, ghindă, după cum era sezonul pe Valea Prahovei pănă, hăt, pe munte!, zise fudulindu-se vecina de bancă.
- Eee, şi la noi la fel!, zise pufnind in răs Ionela. Toată ziua hălăduiam, daâ asta pănă pe la 8 ani, că după aia, muncă şi iar muncă. Tata muncea săptămănal la oraş, mama la colectiv, casa cine s-o ţină?! Mai o găină, un porc, trei fraţi mai mici... Să vezi ce week-end aveam!
Citește pe Antena3.ro
- A, noi ne duceam in tabere de pionieri! şi eu am fost şi am rămas pionier!, se lăudă bărbatul.
Nici nu termină de vorbit, că dinspre cărdul de copii se auzi un ţipăt şi larmă mare. Cătălin, cu măna intinsă, alerga către noi, zbierănd căt putea. O albină il inţepase.
- Lasâcă-ţi trece!, zise domnul şi-l prinse de mănă să-i vadă inţepătura. Ii stoarse locul, in timp ce Cătălin se holba curios, fără să scoată nici un sunet.
- Ştii cum le zic eu albinelor mele?, il intrebă omul pe copil. Băăz-băăz. Şi să vezi ce repede vin cănd le chem aşa. Acum, pe vremea asta, ele mai adună polen şi muncesc să facă miere. Ţie iţi place mierea?
Băiatul dădu din cap că ii place şi-şi sterse ochii cu măna cealaltă.
- Să-ţi dau ceva bun de băut!, zise omul şi-i intinse o sticlă mică din plastic, in care se afla un lichid. Copilul bău din sticlă şi, incăntat, mai ceru.   Â
- E o băutură foarte bună, mai ales pentru copiii care nu au poftă de măncare, zise pionierul către femeile de pe bancă. Se face simplu din miere, lămăie şi apă minerală sau apă chioară, de la robinet!, informă el asistenţa numai ochi şi urechi. Se numeşte lami! E, te mai doare degetul?, il intrebă pe copil, care-i răspunse dănd din cap in semn că puţin. Vezi, dacă nu laşi pe băăz-băăz in pace? Ele muncesc şi nu le place să le deranjezi!, il sfătui omul in timp ce scoase dintr-o pungă din plastic o altă pungă in care avea o bucată de fagure. Spre uimirea asistenţei, rupse bucăţele pentru fiecare şi ne dădu. Il pregătisem pentru un prieten, dar nu e acasă, aşa că proverbul cu nu e pentru cine se pregăteşte... e valabil.
Toţi molfăiam ceara cu miere cănd pionierul zise:
- Aoleu, să nu aveţi cumva diabet!
Ionela ii zise:
- Â Â Â Â Â Â Â Lasă, bre, pionierule, că ştim şi noi că la diabet nu e bună băăz-băăz!
