Bacovia si gustul ploii

BacAul este unul din acele locuri fantastice, In care pAnA Si ploaia ITi susurA la ureche In stihuri…

"Singur, singur, singur, Intr-un han, departe - Doarme si hangiul, Strazile-s desarte, Singur, singur, singur…" George Bacovia - "Rar"

Plachia de crap te lasa… mut de placere

Ploua bacovian, gandesc pasind alene pe straduta ingusta. Oare cum altfel? Alaturarea de cuvinte mi se pare totusi intr-un fel redundanta. Dar zambesc, amintindu-mi ca cineva, odata, mi-a spus ca si la Ipotesti se poate iubi eminescian. Ca sa-mi stric momentul de poezie, merg cu deductia mai departe si ma intreb ce anume poti face la Pitesti…, sau la Motaieni…, sau la Berevoiesti…

INTALNIREA. Ziua incepuse alert. Ajunsesem cu noaptea in cap la Bacau si, dupa un scurt popas la hotelul unde urma sa locuiesc pentru cateva zile, urc intr-un taxi care ma duce in centru. Rastimpul imi fusese suficient cat sa-mi azvarl bagajul la intamplare in camera si sa-mi primenesc putin tinuta.

Asadar, cu praful drumului inca in piele si cu aerul calatorului grabit tinandu-se de mine ca o umbra nefireasca, ajung la evenimentul la care fusesem invitat. Conferintele de orice natura nu fusesera niciodata punctul meu forte, dar cu agenda deschisa pe genunchi si cu aparatul foto balabanindu-se la gat, speram sa pot face fata, macar de aceasta data. Ochesc un loc strategic, strang din dinti… si-mi cade pixul din mana. Dau sa ma aplec si sunt gata sa ma lovesc cap in cap cu cel de langa mine care, mai iute, imi culesese arma de pe jos (caci se spune ca si condeiul e o arma!). Ii multumesc si ma retrag la locul meu. Ca orele trec e evident. Ca realizez ca evenimentul e pe sfarsite, o revelatie! Ies pe hol la o tigara. Si cum singura scrumiera are deja un musteriu, ma strecor galant intre el si nepretuitul obiect. Omul isi drege glasul cu intentie, semn ca il incomodez. Asa ca ma dau mai la o parte si ma sprijin cu umarul de un stalp de beton. Cand se apropie sa scrumeze, recunosc in el pe salvatorul uneltei mele de scris. Ii zambesc si curand incropim o conversatie. Aflu ca il cheama Ionut Tomescu, jurnalist cu state vechi in Bacau, trecut ani buni prin televiziune, ca e casatorit, are o scumpete de fetita si ca pasiunile lui sunt alpinismul si gatitul.

PASIUNILE. De plecat pe munte, nu prea e vreme. Dar de gatit…? Nu ca as fi eu un tip asa de prietenos ori ca as parea din cale afara de infometat, dar cred ca am lipici la farfurii pline, caci Ionut nici nu vrea sa auda ca plec din Bacau fara sa-i fac o vizita. Si nu oricum, ci asa, pe la ora cinei…

"Nu-mi place deloc si nici nu ma pricep la batutul cuielor, la reparatul clantelor sau montatul prizelor, in general la tot ce ar trebui sa faca un barbat prin casa", spune el, suflecandu-si manecile camasii si se apuca sa curete crapceanul durduliu care i-a cazut in plasa (cea de cumparaturi, se-ntelege). "Asa ca am doua variante. Fie ies cu fetita mea la plimbare, fie ma asez la televizor si butonez in nestire. Dar cum e iarna, iar vreme de mers prin parc nu prea e, si cum evit cat pot sa ma mai uit la televizor, am redescoperit placerea de a gati. In tinerete eram pasionat de munte, sunt chiar unul din fondatorii clubului de alpinism din Bacau, dar, acum, ca nici timpul nu imi mai permite si am si familie, nu mai gust genul asta de aventura. Totusi, ca sa-ti spun drept, cand a inceput razboiul din Irak, am avut posibilitatea sa plec acolo pe post de corespondent al unui ziar. Practic, eram cu bagajele facute, dar mi-am dat seama ca, in situatia mea, nu era cel mai prudent lucru… Oricum, insasi viata de jurnalist e o aventura", incheie, iar in ochi ii citesc multumirea.

INVITATIA. "Mie, bucataria imi ofera echilibru si liniste. Sunt un om care lucreaza 12-14 ore pe zi, intr-o alergatura si un stres permanente. Evident, toate acestea sunt asumate, iar meseria mi-o fac cu mare bucurie si placere. Dar se intampla uneori ca ceva sa umple paharul si atunci… gatesc. Iar cea mai buna reteta si care te ajuta sa-ti iei gandul de la toate este plachia de Bacau care, desi este simpla si usor de preparat, necesita multa rabdare. Dar nu trebuie sa o faci oricum, ci doar asa, ca pe la noi, in tihna, presarata cu vorba si stropita cu vin."

Gustam si tot vorbim, caci asa se si mananca pe aici, pe acasa, imi da inima ghes sa zic. Iar pe noi deja ne leaga mai multe decat vorbele ce ne poarta acum spre cel dintai cantat de cocosi…

Drumul inapoi imi biciuieste fata cu stropi marunti. Mi-as dori sa pot inchide ochii. Nici macar aerul tare ce se joaca cu mine in pale tot mai reci nu reuseste sa ma trezeasca din vis. Nu stiu de ce, dar mi se pare ca pomii desfrunziti imi tot soptesc ceva… Am renuntat de mult sa mai ocolesc baltile si ma resemnez cu faptul ca sunt ud pana la piele. Strazile-s desarte… Fluier…

PLACHIE DE BACAU

1 Pentru aceasta reteta avem nevoie de doi crapi de un kilogram si jumatate fiecare. Daca pestele are o greutate mai mica, plachia va fi fada. Apoi ne trebuie un kilogram si jumatate de ceapa, cateva rosii, lamaie, cativa catei de usturoi si sare. 2 Se caleste ceapa tocata in putin ulei si se pune in tava in care vom prepara plachia. Peste acest pat de ceapa se pun crapii spalati si curatati, pe care i-am frecat inainte cu usturoi. O data asezati in tava, mai presaram peste ei cativa catei de usturoi taiati marunt. 3 Acum taiem rosiile rondele si le asezam peste peste. Apoi bagam totul la cuptor. Dupa ce pestele s-a patruns cat de cat, dar inainte ca rosiile sa-si piarda din culoare si prospetime, asezam felii de lamaie peste ele si dam din nou la cuptor pana este gata.