x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Bucate alese

Bucate alese

de Carmen Dragan    |    13 Sep 2006   •   00:00
Bucate alese
CAIET DE RETETE
Nu se poate afla nicaieri "in vreo alta tara, cat Moldova de mica, atatea ape si natura impodobita cu asemenea locuri minunate ca aici". Asa descria Dimitrie Cantemir, acum mai bine de 200 de ani, tinutul care peste timp va fi pictat de Stefan Luchian, pe ritmurile "Rapsodiei Romane" a lui George Enescu. Moldova este locul unde se aud povestile lui Creanga si ale lui Sadoveanu, este meleagul in care muzica sferelor este redata de versul lui Eminescu, iar ploaia aminteste de Bacovia.

BOGATIA RELIEFULUI. Chiar daca civilizatia si-a pus amprenta peste Moldova de astazi, bogatiile pamantului au ramas aceleasi ca in "Descrierea" lui Cantemir: paraiele care coboara de la munte au pestii cei mai gustosi, peste tot sunt pomi care cresc de la sine, campiile dau din belsug roade, intalnim saline bogate in tinutul Bacaului, meiul creste in Moldova de Jos cum nu se poate mai frumos, padurile dau necontenit hrana indestulatoare albinelor, ca sa-si stranga ceara si mierea, sunt numeroase turme de oi pe munte, iar viile intrec toate celelalte bogatii ale pamantului.

ARTA CULINARA. Mancarurile moldovenesti si-au pastrat si ele aroma din strabuni, iar traditia mancarurilor in oale de lut este inca vie. Ce-ati spune de niste sarmalute la cuptor - invelite in frunze de varza acra, cu putina smantana si un ardei iute - , de o ciorba de gaina - gatita tot la cuptor, cu toate legumele si verdeturile pamantului - , de un scrob moldovenesc - atat de simplu, dar atat de gustos - , de niste parjoale cum numai moldoveanca stie sa le faca sau de o placinta cu branza, ca la Botosani? Daca Moldova poate va este departe, toate aceste retete sunt aici!

PARJOALE MOLDOVENESTI

  • INGREDIENTE: 500 g carne de vita, 100 g ceapa, 100 g franzela, doua oua, o legatura marar, sare, piper macinat, 200 g ulei, usturoi dupa gust, 200 g unt topit; pentru impanat: o lingura cu faina, doua oua, 100 g pesmet.
  • PREPARARE: Carnea se curata de pielita si de vine si se da prin masina de tocat, impreuna cu franzela inmuiata si stoarsa, ceapa calita si mararul. Se potriveste de sare si de piper. Se adauga doua oua, amestecandu-se bine. Cu aceasta compozitie se formeaza parjoale mai mari. Se dau prin faina, prin oua batute si prin pesmet. Se prajesc bine pe ambele parti. Cand se servesc, parjoalele se pot stropi cu unt topit sau cu mujdei de usturoi. Se pot servi cu piure de cartofi.
  • SARMALUTE MOLDOVENESTI

  • INGREDIENTE: la o oala de lut de 10 litri se face o compozitie dintr-un kg orez, 500 g carne de porc tocata, un kg ceapa, 300 g morcovi, 300 g rosii, o legatura de patrunjel, una de marar, 300 ml ulei, doua foi de dafin, cateva boabe de piper, sare. Sarmalutele se invelesc in frunze de varza murata, hrean, fasole, vita-de-vie.
  • PREPARARE: Se pun 100 ml ulei in oala de lut si se asaza o frunza de varza si o frunza de dafin. Separat se face compozitia, amestecand orezul, carnea tocata, ceapa, legumele si verdeturile taiate marunt, uleiul ramas, sarea, piperul si rosiile. Frunzele se umplu cu compozitia de mai sus. In oala se asaza un strat de sarmale, un strat de varza tocata. Deasupra se pun cotoarele de varza, resturile de frunze si o frunza de dafin. Se toarna apa pana se umple oala. Se da la cuptorul de lut cu jar. Se scoate a doua zi.

    FRIPTURA DE VITA

  • INGREDIENTE: un kg carne de vita, 120 g untdelemn, 80 g morcovi, zeama de oase, 80 g ceapa, 10 g faina, piper si sare dupa gust.
  • PREPARARE: Carnea curatata de vine si de pielita se spala, se taie felii si se bate aprig pe ambele parti. Se asaza in tava in care s-a pus untdelemnul, alternand straturile de carne cu ceapa taiata solzisori, cu morcovii taiati rondele, sarea si piperul, precum si faina diluata in putina apa. Se da la cuptorul incins si, o data ce s-a evaporat o parte din lichid, se adauga zeama de oase sau apa, lasandu-se la cuptor timp de trei ore.

    BORS DE GAINA LA CUPTOR

  • INGREDIENTE: pentru o oala de lut de 10 litri, sunt necesare un kg carne de gaina, 6 cepe, 6 morcovi, 5 ardei, 5 rosii, 300 g taitei, o telina mai mare, o legatura de loboda, una de marar, una de patrunjel si una de leustean, 200 ml ulei, 500 ml bors acru, lapte prins sau smantana.
  • PREPARARE: Dupa ce oala a fost foarte bine spalata se pun bucatile de carne. Se adauga toate celelalte
  • INGREDIENTE: legumele si verdeturile taiate marunt, taiteii, uleiul si borsul acru. Se da la cuptor, fara sa se mai umble la oala, timp de doua ore si jumatate (in cuptorul de lut se lasa pana a doua zi). Se serveste cu lapte prins sau cu smantana.

    RULADA CU BRANZA DE VACI

  • INGREDIENTE: 300 g faina, 100 ml lapte, 150 g zahar, 4 oua, stafide, 100 g unt, 300 g branza de vaci, sare, coaja de lamaie.
  • PREPARARE: Se face un aluat din faina, lapte, unt si sare. Se intinde aluatul cu sucitorul. Umplutura se realizeaza din branza data prin sita, amestecata bine cu ouale, stafidele, zaharul, coaja de lamaie. Se stropeste foaia cu unt, apoi se intinde branza uniform. Se ruleaza ca un sul, se asaza in tava tapetata cu unt si se da la cuptor timp de 30 de minute. Se serveste calda, cu zahar pudra deasupra.

    SCROB

  • INGREDIENTE: 12 oua, 100 g unt, 100 ml lapte, sare, o legatura de patrunjel.
  • PREPARARE: Se amesteca ouale intr-un castron, impreuna cu laptele si sarea. Separat se incinge untul, dupa care se toarna ouale si se amesteca pana cand se intaresc. Sunt foarte bune daca se servesc cu mamaliguta calda. Pe deasupra se poate adauga patrunjel tocat.

  • DOVLECEI UMPLUTI CU BRANZA

  • INGREDIENTE: un kg dovlecei, 80 g unt, 30 g pesmet, 250 g branza de oi, 80 g smantana, doua oua, sare, marar.
  • PREPARARE: Dovleceii se curata, se spala si se taie in lung. Se scobeste miezul cu o lingurita. In 40 g unt incins se pun branza, mararul, pesmetul si sarea, facandu-se astfel o compozitie. Jumatatile de dovlecei se oparesc in apa sarata. Dupa ce s-au racit se umplu cu aceasta compozitie. Se unge tava cu untul ramas, se pun dovleceii umpluti si se dau la cuptor timp de 20 de minute. Se pot servi cu smantana.
  • ×
    Subiecte în articol: sare brănză ingrediente cuptor oala preparare