Ei, aş! O să ziceţi. Dar aşa a fost. Aşa se întâmplă când trebuie. Şi, mie mi se întâmplă să dau peste situaţii curioase pe care mă bucur că de cele mai multe ori le pot rezolva. Ca asta de acu
Mă duc la piaţă. Cum iar? Să mă lipsesc de aşa distracţie? Găseşti de toate! Chiar şi evenimente culturale. Ai ocazia să înveţi limbi străine şi să-ţi perfecţionezi limba maternă. Spectacole de teatru jucate ca aurolacii, sau ţiganii cerşetori, mai plini de talent nu o să găseşti nicăieri. Cele de circ sunt grozave: de la acrobaţia pe balustradele scărilor până la iuţeala de mână a şuţilor, care fac să pălească talentul prestidigitatorilor profesionişti. Ieri am fost spectatoare la un concert în care-şi etalau vocile trei beţivi. Doi erau foarte talentaţi, aveau şi joc de scenă. Al treilea era cam fără suflu, în schimb trăgea pe gât, dintr-o sticlă cu bere, ca apoi să puncteze o notă înaltă a celor doi, cu un râgâit măreţ, obţinut în urma efortului de a se ridica să-l vadă publicul. Coada de la covrigi se transformase într-un ansamblu coral cu profunde şi convingătoare trimiteri la cele sfinte, îmbogăţind astfel, lista de sfinţi a auditoriului, din motive încă necunoscute.
RABARBARU. M-am strecurat între tarabele de zarzavaturi. Roşii, ardei gras, castraveciori, verdeţuri, fasole uscată, nuci, prune uscate, verdeţuri, dovlecei, verdeţuri, morcovi, verdeţuri, ver... Na, că am rămas cu verdeţurile neterminate! Pe o tarabă, o femeie, vindea tije de rabarbar (rubarbă)! Mai multe femei au întrebat ce-s alea, s-au minunat de nume şi au plecat. Femeia plictisită se uită la mine şi-i zic: "Dacă nu-i faci reclamă?" "Să uită şi pleacă! Ce să zic?" Cumpăr 2 kg, le bag în pungă şi femeia se miră: "Păi ştii să-l faci?" "Da, şi gem şi prăjitură, şi suc", îi înşir eu, în timp ce se luminează la faţă. O fătucă de alături, care vindea miez de nucă, întrebă cum se face şi i-am arătat cum se curăţă tijele şi că la 2 kg trebuie un kilogram de zahăr, că trebuie să-l taie bucăţele, să-l lase până a doua zi cu zahăr şi atunci îl pune la foc, cum încerci dacă s-au fiert şi cum îl pui fierbinte în borcane cu capac. "Trebuie să le spui cum se face şi o să cumpere. După aşa cale lungă, nici măcar să nu vinzi?", o mai îndemn eu. Fata strigă în glumă: "Făcui cale lungă, cu rabarbaru în pungă! Ia arbarbara de gem!" şi se porni pe râs. Am râs şi eu şi femeia, parcă mai uşurată.
Citește pe Antena3.ro