Câmpina, oraşul mierii

Organizat de Asociaţia Apicolă Valea Prahovei şi Primăria şi Consiliul Local Câmpina, târgul s-a dorit a fi o manifestare în aer liber (dacă şi vremea ar fi fost de acord), la care să participe atât profesioniştii din domeniu, cât şi oamenii obişnuiţi

Ziua de 8 martie ar fi trebuit să fie însorită, suficient de călduţă cât să-ţi doreşti să mai ieşi şi la o mică plimbare şi, nu în ultimul rând, plină de bună dispoziţie. Dar n-a fost să fie pe de-a-ntregul. Câm­pina, oraşul cu cele mai multe zile însorite din an, şi-a dezminţit renumele. În loc de soare – nori şi câteva răbufniri de ploaie. În loc de căldură – vânt şi o temperatură suficient de scăzută ca să-ţi doreşti să fii mai degrabă la adăpost. Buna dispoziţie însă o regăseai, “întreagă şi nevă­tă­mată”, dacă urmai, cu nasul în vânt, indiciile care te duceau către Târgul Mierii, adăpostit, de nevoie (ploaia, bate-o vina!), de Casa Tineretului.

La parter, într-o sală cu un spaţiu generos, apicultorii şi-au aşezat, cu migală şi cu un anume tâlc, borcanele cu miere. Nici unul la fel, fiecare te ademenea cu un alt fel de miere, care mai de care mai neobişnuite pentru gustul unei persoane neavizate. În afară de cea de salcâm, tei sau polifloră – ce se regăsesc invariabil pe rafturile magazinelor –, se puteau cumpăra borcane cu miere de păducel (nici nu ştiţi ce minunăţie este!), de floarea-soarelui, de rapiţă (a cărei culoare albă te uimeşte peste măsură) sau de mana pădurii. Iar dacă mierea este nelipsită din bucătărie, o cărticică cu preparate pe bază de miere se transformă într-o achiziţie va­loroasă. Dar să vorbim un pic despre târg…

 

Pe gustul copiilor

Organizat de Asociaţia Apicolă Valea Prahovei şi Primăria şi Consiliul Local Câmpina, târgul s-a dorit a fi o manifestare în aer liber (dacă şi vremea ar fi fost de acord), la care să participe atât profesioniştii din domeniu (cărora le erau adresate dezbaterile din a doua zi a târgului), cât şi oamenii obişnuiţi, pentru care mierea se poate transforma oricând dintr-un aliment într-un medicament. Prima zi, 8 martie, a fost dedicată câmpinenilor. Aşa se face că încă de la primele ore ale dimineţii zeci de copii s-au strâns în jurul albinuţei Nina, mascota târgului, aşteptând ca aceasta să fie darnică, ca de obicei atunci când îi vizitează la şcoală, şi să le împartă ceva dulce, dulce. Cutiuţe cu miere şi mu­cenici “scăldaţi” în miere şi nuci au fost “înhăţaţi” în câteva clipite de copiii pofticioşi.

Apoi s-a lăsat, pentru câteva mo­mente, o linişte aproape nefirească. Micuţii erau în sfârşit ocupaţi. Au urmat concursurile la care au fost ­invitaţi să participe, deopotrivă, copii şi adulţi.

 

Poftiţi la degustare!

Primul dintre ele, “Cel mai bun degustător de miere”, a pus simţurile la grea încercare. Zece borcane numerotate au fost puse la dispoziţia participanţilor pentru a le dibui meşteşugul. Dar, aşa cum spunea unul dintre “curajoşi”, toate sortimentele de miere sunt la fel de gustoase şi la fel de dulci. Oare aşa să fie? Cert este că nu toţi au descoperit corect aromele de mentă de coriandru, fâneaţă, floarea-soarelui, mentă şi flori de baltă, păducel, pădure, rapiţă, salcâm, tei şi zmeură. Dar a fost o adevărată delectare pentru papilele gustative, iar înfrân­ge­rea a fost dată repede uitării. Au urmat concursurile “Cea mai bună miere” şi “Albinuţele”, la acesta din urmă înscriindu-se copii de-o şchioapă, pentru care viaţa albinelor nu mai are nici un secret.

 

Investiţie în sănătate

Asociaţia Apicolă Valea Prahovei, formată din 50 de persoane “deosebit de harnice şi de active”, după cum le ca­racterizează preşedintele Mihai Apostolescu, a reuşit şi de această dată să organizeze un eveniment de succes la care au participat cu mult peste 1.000 de persoane. Unul dintre sco­puri îl repre­zintă, firesc, educarea tine­rei generaţii.

“Copiii nu mă­nâncă miere. În acţiu­nile pe care le-am organizat în şcoli existau în fiecare clasă măcar doi-trei copii care nu gustaseră ni­cio­da­­tă mierea. Unii spun că o explicaţie ar fi preţul ei mult prea mare. Se face însă o confuzie foarte gravă între miere şi zahăr. Singurul punct comun este că amândouă sunt dulci. Cu toate acestea sunt produse cu totul diferite. Mierea trebuie privită ca pe o investiţie în să­nătate, un produs pur care nu se obţine aşa de uşor precum se crede. De fapt, ştiaţi că, pentru a strânge un ­kilogram de miere, o albină ar trebui să străbată o distanţă echivalentă cu înconjurul Pământului? Apicultorii sunt obligaţi să înveţe de la albine. Când este o zi cu soare, eu simt deja că nu mai am stare şi umblu la stupi. Anul trecut am fost cu stupii în Delta Dunării. Acolo am descope­rit mierea de mentă şi flori de baltă. Este cristalizată, are un gust dulce-acrişor, foarte bogat, datorită plantelor de baltă. Deşi poate nu este pe gustul tuturor, trebuie încercată.”

 

Cea dintâi

Doamna Elena Penciuc, care are în grijă 80 de stupi, a câştigat premiul pentru cea mai bună miere, cea de păducel. Îi place cu adevărat ceea ce face, judecând după căldura cu care ne relatează “povestea mierii”. “În mai se strânge mierea de rapiţă care le dă albinuţelor puterea să culeagă mai departe miericica. Ur­mează mierea de salcâm şi de pomi fructiferi, o miere mai dulce care ac­tivizează circulaţia. Se continuă cu cea de tei (care are efect de calmare a sistemului nervos), cea de fâneaţă şi de mană (sau de pădure). Aceasta din urmă este şi cea mai concentrată în săruri minerale. Mierea este în primul rând sănătoasă şi acţionează ca un antiseptic, fiind cu adevărat un lucru foarte bun.”