Crêpe Suzette sau clătite de tot felul

Sursa foto: Hepta

Mulți dintre noi asociem clătitele cu ideea de mic dejun sau cu desertul, dar nu este deloc obligatoriu să fie așa!

Potrivit cumvaplace.ro, sunt o sumedenie de rețete de clătite, unele subțiri ca o pânză fin lucrată, altele mai consistente și numai bune de rulat cu diverse umpluturi. Sau pur și simplu clătitele americane peste care doar turnăm sosuri ori înghețată.

Iar dacă vreți să aflați de cât de mult timp se bucură omenirea de această compoziție simplă și ușor de potrivit în meniu, povestea lor am spus-o aici.

Celebrele crêpe Suzette ale francezilor se zice că au fost inventate de Henri Charpentier din greșeală, în 1895, când avea 14 ani și era ajutor de chelner la Café de Paris din Monte Carlo. Legenda spune că în mod cu totul accidental a dat foc tigăii cu clătite pe care le pregătea pentru Prințul de Wales, viitorul Rege Edward VII. Rețeta lor este destul de simplă, dar ceea ce le scoate în evidență este sosul! Acesta se cheamă beurre Suzette (unt Suzette) și este realizat cu zahăr caramelizat și unt, mandarină sau suc de portocale, coajă rasă și Grand Marnier triplu sec sau Curaçao de portocale deasupra, flambate când sunt servite.

250 g de făină
3 ouă
500 ml lapte
40 g zahăr
2 lingurișe de curaçao
Sosul: se pun într-un vas la foc mediu 60 g de unt moale, 60 g de zahăr, zeama de la 4 mandarine, 2 lingurițe de curaçao

Clătitele se servesc, practic, scufundate în sosul respectiv, și dacă vă faceți curaj, flambate!

Specialiștii spun că rețeta de clătite în general are doar două secrete: consistența aluatului, fără cocoloașe, și turnarea aluatul de clătite într-o tigaie foarte bine încinsă, care să nu lipească. Crêpe Suzette trebuie să fie foarte subțiri, iar untul în care se coc trebuie schimbat imediat ce începe să își schimbe culoarea, adică să se ardă!

Blini sunt clătitele tradiționale rusești, preparate tot cu făină, ouă, lapte, dar și drojdie și un praf de sare. Ceea ce le diferențiază de alte clătite este exact drojdia, agent de dospire. În rest, lucrurile sunt exact la fel, iar în mod tradițional erau preparate pentru o sărbătoare păgână, Maslenița, care dura o săptămână și lega iarna de primăvară, clătitele în forma lor rotundă simbolizând soarele. Cea mai faimoasă variantă de blini este servită cu icre de pește sau caviar, cel mai important fiind că sunt o variantă sărată de clătite!

Se pot face așa:

350 g făină
800 ml lapte
100 ml smântână
2 ouă
3 linguri de unt topit
jumătate de linguriță de praf de copt
1 lingură de zahăr
1 linguriță de sare

În afară de caviar, pot fi umplute cu carne tocată, brânză, șuncă ori ciuperci și ulterior lăsate la cuptor.

Baghrir este o clătită marocană și algeriană moale și spongioasă, făcută cu făină de gris. Caracteristice sunt numeroasele găurele de pe suprafața sa, rezultatul bulelor produse de drojdia din aluat și care se sparg pe măsură ce clătitele se gătesc. Clatita este gătită doar pe o parte. Se recomandă servirea baghrir-ului cu dulcețuri de fructe sau un sirop făcut cu unt și miere.

Rețeta este aceasta:

250 g făină fină de gris
250 ml apă caldă
125 ml lapte
1 ou
Un vârf de sare
10 g drojdie uscată
Jumătate de linguriță de praf de copt

Compoziția se lasă la dospit măcar jumătate de oră, indicat ar fi o oră.

Clătitele americane sunt făcute dintr-un aluat gros cu ouă, făină, lapte și praf de copt. În plus, fructe precum merele, căpșunile și afinele pot fi, de asemenea, adăugate la aluat, împreună cu iaurt sau chipsuri de ciocolată. De obicei sunt stivuite una peste alta, apoi acoperite cu o varietate de sosuri, de la unt, sirop de arțar, dulceață de fructe, miere, frișcă sau unt de arahide.

200 g făină
1 ½ lingurițe praf de copt
1 lingură de zahăr pudră
3 ouă mari
25g unt topit
200 ml lapte
Unt sau ulei pentru prăjit

Dacă citim cu atenție rețetele de mai sus, ajungem să înțelegem că nu sunt foarte diferite de clătitele românești, de fapt, bineînțeles sunt tot atâtea variante și la noi, pe câte bucătării. Una dintre cele mai simple rețete este doar cu făină, ouă și lapte.

2 ouă se bat bine și se adaugă o cană de făină, pentru a obține o consistență foarte groasă, care se diluează cu lapte până când aluatul ajunge să curgă ca o smântână groasă. Se pune și un vârf de sare!

Știm, și pe noi ne pun pe gânduri rețetele de genul acesta, deși bunicile noastre nu păreau să întâmpine probleme atunci când le pregăteau. Dar pentru că în ziua de azi lucrăm doar cu cântarul, vă propunem rețetele încercate de noi de mai jos.