De la Batin la Cannes-Azur

Cine eşti tu? "Eu sînt Sfîntul Anton, creatoarea mea mă plăsmuieşte, sînt unul dintre «copiii» ei. Vine aici, în atelier, locul unde se simte cel mai bine, stă ore întregi de dimineaţă pînă seara, dar nu oboseşte şi  nu-şi şterge niciodată zîmbetul de pe buze. Aşa a fost «sculptată» ea de sus. Cu zîmbetul pe buze."

Cine eşti tu? "Eu sînt Sfîntul Anton, creatoarea mea mă plăsmuieşte, sînt unul dintre «copiii» ei. Vine aici, în atelier, locul unde se simte cel mai bine, stă ore întregi de dimineaţă pînă seara, dar nu oboseşte şi  nu-şi şterge niciodată zîmbetul de pe buze. Aşa a fost «sculptată» ea de sus. Cu zîmbetul pe buze."

Cine este oaspetele paginii noastre de azi? Ei, bine: Ana. Aşa îi place să i se spună. Doar Ana. Dar noi o să vă spunem că este Ana Rus, cea care în 2004 a luat Ordinul Meritul Cultural  în Grad de Cavaler, acordat de Preşedinţia României, iar în 2007 a luat Diploma şi Medalia de aur la Cannes-Azur pentru sculptură şi, dacă ar fi să enumerăm expoziţiile la care a participat sau premiile luate de-a lungul timpului, ne-ar trebui pagini întregi.

Am vizitat-o la atelierul din zona Bisericii Luterane. Voioasă, m-a întîmpinat şi am început să povestim de parcă ne cunoşteam de-o viaţă. Despre pasiunea ei – sculptura –, despre oameni.

La începutul paginii, aţi putut surprinde un dialog cu Sfîntul Anton, una dintre creaţiile Anei. Eşti tentat să comunici cu operele ei, să le atingi. Au un magnetism aparte. Dar care este secretul? "Să iei partea plină a paharului şi să ai credinţă. Să crezi în Dumnezeu. Poţi face portretul-robot al unui artist plastic observîndu-i lucrările. Chit că sînt făcute din ghips sau marmură, ele pot fi forme vii sau moarte. Nu se ajunge la nimic preţios dacă nu te dedici, dacă nu eşti fidel pasiunii tale şi nu pui «lumină». Mie mi se spune adesea că am o aură pozitivă. Oamenii nu pot sta trişti în preajma mea. Probabil că acesta este secretul", ne spune artista.

În timp ce îmi face cunoştinţă cu "ăia mici" (n.r. – sculpturile ei),  sună telefonul. E  Soţul Anei, Dragoş (un om la fel de special ca şi soţia , de’, cine se aseamănă se adună), care ne aşteaptă acasă, pentru că Ana vrea să ne gătească ceva.

Amintiri

Înainte să ne îndreptăm paşii spre casă, o întreb cum a făcut cunoştinţă cu sculptura? "A fost firesc. Tatăl meu sculpta şi stăteam lîngă el, mă uitam cum dăltuieşte, cum manevrează sculele, lemnele. Primăvara mă trimitea să am grijă de miei. Eu furam cîte un cuţit care ştiam că taie bine şi, aflîndu-mă lîngă un rîu, lîngă o rîpă, găseam lespezi de gresie, gri, moale pe care o foloseam ca să ne jucăm cu ea. Şi o foloseam ca săpunul, făcea clăbuci… Atunci am descoperit că se poate ciopli în ea. Mă jucam, făceam din ea diverse animale, absolut tot ce îmi trecea prin cap. În copilărie a fost primul meu contact cu sculptura. De pe vremea aceea am şi prima mea «operă», ca să zic aşa, nearsă, crudă, care din păcate s-a spart". Numai de lucruri bune am vorbit cu Ana, dar viaţa are, din păcate, şi părţi mai neplăcute. Care este cea mai mare problemă a unui artist? – o întreb pe Ana. "Lipsa de spaţiu" a universului de creaţie, şi discuţia se extinde rapid la problemele artiştilor din ziua de azi. Aşa că, în scopul înveselirii, începem să vorbim despre copilărie şi despre aromele care au "domnit" în timpurile ei. "Copilăria mea are aromă de frăguţe". Zîmbeşte.

Salată à la Cannes

Dacă vreţi ca într-una din zile să o aveţi ca invitată pe sculptoriţa Ana Rus trebuie neapărat să preparaţi această salată care ei îi place foarte mult. Aveţi nevoie de salată albă, salată roşie, morcov ras, roşii tăiate felii, cîteva frunze de lobodă şi caşcaval tăiat cubuleţe. Pentru sosul salatei amestecaţi oţet, zahăr, apă rece şi sare, apoi turnaţi conţinutul peste salată, după preferinţă. Se serveşte ca garnitură sau ca fel unic şi este ideală pentru zilele "încărcate de vară".

Un om, o vorbă

Despre felul în care sînt văzuţi românii "afară", dar şi în ţară, Ana ne-a spus: "E foarte greu să penetrezi piaţa, mai ales pe cea din Franţa. Toată lumea ştie că francezii sînt foarte conservatori. Pentru mine a fost o surpriză să fiu atît de dorită acolo. Îi mulţumesc lui Dumnezeu, care mă iubeşte. Fără să fac vreun efort sau să mă umilesc doar  anul trecut am primit invitaţii de la trei galerii din Paris, la care m-am hotărît să răspund din păcate prea tîrziu. Şi anul acesta am primit o invitaţie de la o galerie din centrul Parisului. Încă nu am oferit un răspuns, dar o să trimt confirmarea pentru la anul, fiindcă în situaţii de genul acesta ei fac propunerea o singură dată. Vorba neamţului: «Ein man ein worth» (Un om, o vorbă)”.

"Foarte puţini dintre artiştii plastici au fost bogaţi în timpul vieţii: s-au îmbogăţit alţii, în schimb, de pe urma lor. Aşa că n-o să fiu eu cea care se îmbogăţeşte. Satisfacţia profesională este însă foarte mare şi-ţi dă curaj să mergi mai departe"
Ana Rus