x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Fermentatia fantastica

Fermentatia fantastica

12 Apr 2005   •   00:00

  • de TUDOR CIRES
  • REPORTER IN TIGAIE
  • "Romanii au fost intotdeauna o natiune viti -vinicola", scria B.P Hasdeu considerand aceasta drept o dovada a continuitatii noastre.

    INVENTATORI. Au fost oameni care au inventat alfabetul, bicicleta si lama de ras. Altii au descoperit continente si au facut inconjurul planetei. Cel despre care vreau sa vorbesc traieste printre noi si a inventat o sampanie romaneasca. Il cheama Ion Pusca, dar toata lumea ii spune "doctor Pusca", pentru ca e doctor in vinuri, oenolog. S-a nascut la Panciu si in copilarie credea ca pe pamant se cultiva numai vita-de-vie. "Mergeam de-acasa pana la scoala tot printre vii, iar cand m-au dus parintii prima oara la Bucuresti cu trenul, tare m-am mirat vazand si alte culturi decat vita-de-vie pe dealuri…" Fiindca stia din copilarie taina vinificatiei, Ion Pusca a facut Facultatea de Viticultura la Iasi, dupa care s-a intors la Panciu, unde, in 1968, s-a gandit sa produca o sampanie romaneasca plecand de la soiuri autohtone. A incercat mai intai cu Feteasca Alba, cultivata la Panciu, si a obtinut rezultate foarte bune. A continuat cu Babeasca Neagra. "Multi spuneau ca Babeasca Neagra e un soi terminat, dar eu nu credeam asa. Dupa mine, Babeasca are cam 1.500 de ani, aproape tot atatia cat Feteasca Neagra, care e cel mai vechi vin de vita romaneasca. Cronicarii au scris ca Babeasca dateaza din timpul lui Stefan cel Mare, care a gustat-o in casa unei babe, la Nicoresti, in timpul unei campanii militare, dar eu sunt sigur ca e mai veche, pentru ca langa Nicoresti se afla o dava dacica si la sapaturi s-au gasit urme ale activitatii viti-vinicole"… Dr. Pusca umple paharul, il ridica inspre locul de unde vine lumina si-l priveste cu admiratie: "E un vin bun. Cat m-am chinuit, in timpul lui Ceausescu, sa-i dau stralucire si sa-l aduc la procesul tehnologic caruia Lavoisier ii spune "fermentatie fantastica!"… Eu tot timpul am fost mai mult un vizionar. Dar daca azi pot sa torn in cupele europenilor un vin romanesc asa de bun, ca acesta, parca n-am trait degeaba…"

    "Pentru traci, vinul era elixir. Platon spunea ca-l beau neamestecat cu apa si il imprastiau pe haine, socotind ca aduce fericire, iar Xenopol considera ca nu intamplator Dionysos s-a nascut in Tracia"
    Dr. Ion Pusca, oenolog

    "In timpul lui Burebista, viticultura, in Dacia, a capatat o asemenea dezvoltare, incat s-a ordonat distrugerea plantatiilor. Inutil, pentru ca, mai tarziu, cultura acestei plante a cunoscut din nou o larga raspandire"
    Dr. Ion Pusca, oenolog

    CUM ASORTAM VINUL?
    Vinurile albe seci si roze usoare seci se servesc cu mancaruri pe baza de peste, raci, scoici si fructe de mare. Se pot consuma si cu aperitive, mezeluri, carne de pasare, branzeturi proaspete moi (dulci). Vinurile albe si roze demiseci si demidulci se consuma cu pateuri, ficat gras si deserturi. Vinurile rosii seci usoare merg cu mancarurile din carne de pasare, vita, miel, porc si cu branzeturi usoare. Vinurile rosii seci, intens colorate, extractive (corpolente) - cu mancaruri din carne de porc, batal, vanat si cu branzeturi fermentate (consistente), iar cele dulci se servesc o data cu deserturile. Vinurile spumante seci se servesc la inceput, o data cu aperitivele, iar spumantele demiseci si demidulci ori dulci - la desert.

    VITA DIN BATRANI
    Feteasca Neagra, cel mai vechi soi romanesc, are peste 2.000 de ani vechime. Cand il bea, lumea ar trebui sa se scoale in picioare, pentru ca e acelasi vin al dacilor victoriosi in razboi. Feteasca asta din Moldova a fost tinuta ca un leu in cusca pana prin 1940, cand a inceput sa se cultive si in sud, cu o calitate deosebita, care o depaseste chiar si pe cea a Cabernetului Sauvignon. "Este, cred, cel mai bun vin negru al Europei, care a reusit sa reziste in timp", ne spune "doctorul in vinuri" Ion Pusca. "Noi, de fapt, cu vinurile astea suntem deja in Europa. Priviti: am aici prima harta vitivinicola a Europei, din 2005, in care Romania este cuprinsa in granitele Uniunii Europene!" Intre soiurile noastre, de "vita stramoseasca" amintim Feteasca Alba, Babeasca, Rosioara, Tamaioasa sau Busuioaca.

    ×
    Subiecte în articol: puşcă