x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Festivalul de Gastronomie Grecească

Festivalul de Gastronomie Grecească

de Diana Radu    |    06 Dec 2007   •   00:00


In perioada 3-9 decembrie se desfăşoară la Bucureşti Festivalul de Gastronomie Grească. Oaspeţii pot degusta măncăruri tradiţionale greceşti, vinuri cu aceeaşi origine, precum şi băuturi specifice.

In perioada 3-9 decembrie se desfăşoară la Bucureşti Festivalul de Gastronomie Grească. Oaspeţii pot degusta măncăruri tradiţionale greceşti, vinuri cu aceeaşi origine, precum şi băuturi specifice. Măncarea este pregătită de patru bucătari veniţi special in ţara noastră pentru acest eveniment, iar băuturile sunt şi ele aduse din Republica Elenă. Atmosfera va fi incălzită de muzică grecească. Preţul pentru o astfel de seară este de 85 de RON. Rezervările pot fi făcute la numărul de telefon 308.85.35. Evenimentul a fost susţinut de Ambasada Elenă la Bucureşti.

×
Subiecte în articol: gastronomie