„Franzela” de azi și de ieri. Cum a evoluat de-a lungul timpului "pînea de lux, albă și mai mică”

Ana Iorga a explicat, la rubrica Pe cuvânt, de la Antena 3 CNN, istoria cuvântului franzelă. 

Pentru unii, franzela aminteşte de perioada comunistă, când nu găseam multe variante de panificație. Însă istoria franzelei este mai veche şi era considerată o pâine de lux. 

Cuvântul franzelă vine din limba greacă, potrivit Dicţionarului explicativ, dar are legătură cu Franța.

Citiți și Cina - secretul unei mese perfect echilibrate

Lazăr Șăineanu explică, în dicţionarul lui din 1929, că franzela este o pâine de lux, mai mică și mai albă, pâine franţuzească. 

August Scriban, în dicţionarul din 1939, spune că avem cuvântul în greacă şi în turcă, şi înseamnă „o pîne albă, adică franceză, europenească. Pîne de lux, albă și mai mică”. Oferă şi variantele franzolă și franzoală. Sinonime: un cuvânt învechit: jimblă. Regional: bulcă.

Pâine europenească, de lux, franţuzească, după cum este descrisă în dicţionarele interbelice. 

Citește pe Antena3.ro

Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”

pe vremuri existau şi franzelării: brutării unde se făceau franzele sau prăvălia unde se vindeau. 

Citiți și Mâncare de ardei copți cu smântână și usturoi

Unele dicţionare spun că franzelărie denumea şi meseria de a pregăti franzele. Franzelarul era brutarul care făcea franzele.

Cultural, franzela e o întreagă lume. Se mănâncă în continuare peste tot în România, iar cine nu mănâncă de obicei tot apreciază o felie de franzelă: lângă mititeii cu muştar, într-un senviş cu parizer sau înmuiată în zeama de la salata de roşii, vara. Şi e un cuvânt care sună foarte frumos şi elegant: franzelă. E chiar mai frumos decât baghetă, a explicat Ana Iorga.