Galusca istorica

Undeva, in afara istoriei isi duce viata o familie obisnuita. Cu micile ei drame, cu povestile ei, cu inocenta ei... Mama, tatal, copiii si socrii, vesnica oala cu galuste si obiceiurile lor de-o viata. In aceasta liniste patriarhala da buzna dintr-o data societatea. Cu legile ei brutale. Iar granita dintre firesc si absurd se traseaza incet, impartind universul in doua, o data cu granita pe care diplomatii sositi dintr-o lume exterioara o stabilesc prin mijlocul casei. Si, intr-o singura zi, membrii familiei se trezesc despartiti unii de altii in propria casa, fiind nevoiti sa foloseasca pasaportul pentru a merge la toaleta aflata de cealalta parte a granitei si sa plateasca vama pentru fiecare dintre galustele pe care le inghit, caci bariera din mijlocul mesei desparte oamenii de farfurii.

Montata de Tompa Gabor la Teatrul National "Radu Stanca" din Sibiu, piesa lui Slawomir Mrozek, "Casa de pe granita" este, in primul rand, o interogatie asupra conditiei omului in sfera socialului. Subtil pus in scena cu actorii teatrului din Sibiu, care se dovedesc a fi o trupa extrem de omogena, textul lui Mrozek, de o poezie a absurdului inconfundabila, isi gaseste interpretul perfect in regizorul Tompa Gabor. Umorul amar este transpus scenic in momente precum cel in care soacra, intr-o clipa de profunda lipsa de inspiratie, "trece granita" pana la propriul dulap, fara pasaport, alegandu-se cu o nimicitoare rafala de gloante "pe ritmuri populare" sau cel in care membrilor familiei li se aplica pentru fiecare galusca ingurgitata cate o stampila pe mana. In astfel de momente, galusca devine "istorica"... Decupate parca in insasi psihologia umana, scenele se succed "firesc", fiecare gest subliniind din ce in ce mai adanca prapastie care se deschide intre eroi si ceea ce face civilizatia din ei. Iar barometrul acestei transformari il reprezinta masa cu tot ceea ce inseamna ea in viata unei familii obisnuite. In momentul in care accepta ca una dintre nevoile lui cele mai firesti, aceea de a manca, sa fie "contorizata" de institutiile vamale, omul intra in istorie. Iar aceste nuante, care tin de paradoxul abrutizarii fiintei umane prin participarea la actul istoriei, sunt cele subliniate de montarea lui Tompa Gabor.

Urmarind spectacolul, ai sentimentul ca traiesti pe viu acea operatie extrem de dureroasa, pe care fiinta umana n-o constientizeaza, prin care lumea povestilor copilariei se refugiaza intr-un colt indepartat al fiintei, iar socializarea incepe sa-si intre in drepturi. Si ramane gustul amar al unei istorii care ne inabusa, dar in afara careia nu ne-am putea manca galustele...

INGREDIENT TEMPERA

Imagine din Balcicul Interbelic Cand regina Maria a descoperit Balcicul, acest colt de lume a avut parte de dragostea unor oameni de inalta tinuta intelectuala. Unul dintre acestia este Octavian Mosescu, sosit ca profesor si ajuns primar in scurta istorie romaneasca a tinutului. A venit in 1927 si s-a casatorit cu Penca Dobreff, o bulgaroaica de o frumusete rapitoare. Intr-un semn de mare dedicatie, si-au botezat fiica Balcica. Asemenea reginei Maria si artistilor care au frecventat Balcicul, Mosescu a fost cucerit de zona si a inteles sa faca din acele clipe istorie. A fost unul dintre fauritorii atmosferei intelectuale de mare rafinament. Casa lui devenise locul unde artistii erau primiti cu bratele deschise. Lista celor care au petrecut clipe de mare convivialitate pe acea terasa cu o vedere incredibila asupra golfului ar insemna insiruirea pictorilor si a scriitorilor care au trait experienta Balcicului. Predestinat, poate, pe terasa este acum o cafenea care incearca sa reinvie, intr-un mod pentru unii prea modern, locurile de intalnire la o racoritoare si tutun de pe Coasta de Argint. (Marius Tita)