Gastronomia veneţiană, regină în Italia

Este încă devreme. Pe Fondamenta della Misericordia, uşile "cârciumioarelor de cartier" abia se deschid, una câte una. Şi, cu toate că plouă mărunt, tine­rii picolo scot pe trotuar mese şi scaune pentru potenţialii clienţi.

VIKINGI ÎN CAIACE
Pe canal, neaşteptat, apar două caiace. În fiecare dintre ele se află câte un cuplu... de măşti. Doar e carnaval... "Măştile" îi întruchipează pe vikingii care au pornit pe mare să cucerească lumile. Cei patru teme­rari vorbesc tare, să se audă între ei. Desluşim câteva sunete, par să fie nordici. Probabil coifurile cu coarne sunt moştenire de familie... Dincolo de canal, un zid roşiatic ascunde o grădină. Una dintre acele misterioase grădini veneţiene, unde plantele - chiar şi arbuşti ori arbori viguroşi - cresc în devălmăşie. Imaginea care se întrevede printre cărămizile lipsă este cea a Paradisului pierdut. Ştim că undeva, în apropiere, se află un restaurant celebru numit chiar aşa... "Il pa­radiso perduto". Nu mai apucăm să-l căutăm, pentru că de noi se apropie un tânăr, abor­dân­du-ne direct, în româneşte. Se numeşte Alexandru şi este ospătar la una dintre aceste mici locande de pe Fondamenta della Mise­ricordia.

POVEŞTI DE VIAŢĂ
Cu toate că în Veneţia a ajuns să muncească (şi) datorită paşaportului românesc (de câţiva ani are cetăţenie română), Alexandru se recomandă ca fiind basarabean. Deşi, la 18 ani, pro­blema cetăţeniei nu i se pare relevantă. Vrea să studieze la Londra, după care s-ar întoarce tot aici, în Veneţia, pentru a începe o afacere. Poate chiar cu sprijinul patronului Restaurantului "Diana", la care lucrează acum.

Omar înţelege foarte bine ce în­seam­nă să fii emigrant în Italia. Este po­sibil ca tocmai acesta să fie motivul pen­­tru care îl sprijină necondiţionat pe tânărul venit din Est. L-a ajutat să-şi facă studiile în cetatea lagunară, insistând ca Alexandru să cunoască bine două-trei limbi străine. "Eu am venit din Iordania acum 23 de ani.

Mi-a fost greu la început. Dar, fiindcă ştiam limba, am reuşit să mă descurc. Am văzut la Veneţia 23 de carnavaluri. Cetatea este unică în lume prin acest Carnaval. Oamenilor le place să se simtă bine pe timpul cât durează, să se bucure şi să mănânce bine. Să mănânce bine şi repe­de." În restaurant, Omar promovează gastronomia veneţiană. Este şi motivul pentru care a angajat doi bucătari profesionişti italieni şi buni cunoscători ai tradiţiilor culinare lagunare. Ne mai spune că la Veneţia cei mai mulţi dintre restauratori nu sunt veneţieni,  unii nu sunt nici măcar ita­lieni... 

Unul dintre bucătari, Giuseppe, şi-a făcut stagiul în restaurante unii mai mici sau mai mari din lumea întreagă: în Japonia, Germania, Franţa, Spania, Anglia ori în alte oraşe ita­liene. Despre gastronomia veneţiană spune că este unică: "Există o dife­renţă enormă între bucătăria cetăţii lagunare şi ceea ce se găteşte la numai 30 km distanţă de Veneţia. Eu consi­der gastronomia veneţiană drept regina de necontestat a tuturor bucătăriilor regionale ita­liene!". Originar din lagună, din Lido, bucătarul mărtu­riseşte că se simte mai apropiat de gusturile... Japoniei decât de cele ale Ita­liei continentale. O explicaţie există: soţia sa este japoneză, iar cei doi copii şi-i cresc în spiritul celor două culturi.

Un cartier neaoş

Fondamenta della Misericordia este o zonă veneţiană neaoşă. Casele nu au vraja aceea a zecilor de palazzo ce înconjoară Piaţa San Marco, nu par să aibă acea vechime aristocratică, ci mai degrabă un soi de "prăfuire"... Timpul curge altfel peste ele. Sunt stăpânite şi azi de veneţieni, ale căror familii sunt acolo de două-trei secole. Un localnic get-beget ne povesteşte: "Acum 20 de ani, Fondamenta della Misericordia era încă o zonă veneţiană populară autentică. Locuitorii sunt veneţieni de clasă medie şi puţin peste medie. Era, dacă vreţi, un fel de «cartier muncitoresc», marea mândrie a locuitorilor fiind aceea că erau proprietari ai imobilelor în care trăiau ori ai micilor ateliere în care îşi făceau meşteşugul... ". Acum, dinaintea fiecărui imobil, cu faţa spre canalul care unduieşte verde, sunt deschise osterii şi trattorii (mici cârciumioare, le-am zice noi), unde poţi gusta un preparat veneţian tradiţional.