x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Cele mai des întâlnite greșeli pe care le facem când gătim carne

Cele mai des întâlnite greșeli pe care le facem când gătim carne

de Andreea Tiron    |    04 Apr 2024   •   11:15
Cele mai des întâlnite greșeli pe care le facem când gătim carne
Sursa foto: Cumvaplace.ro

Un studiu destul de recent, realizat de compania de cercetări de piață Nielsen, arată că peste 90% dintre români consumă carne cel puțin o dată pe săptămână, iar jumătate dintre ei, zilnic.

Potrivit cumvaplace.ro, majoritatea tinerilor preferă carnea de pui, în timp ce 72% dintre respondenții de peste 45 de ani, mănâncă mai mult carne de porc. De câte ori, însă, puteți spune că ați mâncat o friptură perfectă, de exemplu?

Greșeli comune când gătim carne

  • Cumpărăm carne nepotrivită pentru ce rețetă avem în minte. Dacă vrem o friptură suculentă la tigaie, cel mai bine ar fi să alegem ceafă de porc sau antricot/vrăbioară de vită. Pulpa de pui cu os este mai bună la grătarul cu lemne sau cărbuni, iar pulpa de porc la cuptor!
  • Carnea de pui, pește, vită sau porc trebuie bine ștearsă cu hârtie de bucătărie când este așezată pe foc, pentru că prea multă umezeală nu face deloc bine. Practic împiedică formarea crustei care ajută la păstrarea frăgezimii în interior și vom sfârși prin a avea carne fiartă, în loc de friptă.
  • Pentru pește și pui sunt recomandate tigăile neaderente, iar pentru vită și porc sunt potrivite vasele de fontă
  • Carnea este prea rece. Pentru o friptură perfectă, carnea trebuie scoasă din frigider și lăsată la temperatura camerei măcar jumătate de oră. Dacă este congelată, mai bine alegeți altă formă de preparare, nu la grătar.
  • Asezonați carnea cu sare și piper în timp ce ajunge la temperatura camereiO parte din condimente se vor pierde în tigaie, dar dacă stau destul de mult timp, sunt absorbite și în timp ce carnea se încălzește ușor.
  • Niciodată nu puneți carnea într-tigaie rece sau insuficient încălzită! Se va întâmpla același lucru ca și cum ar fi prea umedă și se fierbe, nu se frige. Pentru porc și vită, temperatura necesară este mult mai mare decât pentru pește sau pui. Tigaia de fontă trebuie să fie cât de încinsă se poate, dar acasă tot nu va putea concura cu variantele profesioniste din restaurante, care depășesc 400°C.
  • Sigilați carnea când gătiți la tavă! Chiar și atunci când vreți o friptură la tavă după metoda slow cooking, înainte de a muta friptura la cuptor, frigeți carnea într-o tigaie bine încinsă, astfel încât să rămână fragedă la interior, nu să se comporte ca o carne fiartă.
  • Nu înțepați, nu presați, nu întoarceți prea repede carnea în tigaie. Friptura poate fi întoarsă abia atunci când se desprinde singură de bază și nu cu o furculiță, ci cu o spatulă sau un clește special. 
  • Nu uitați să marinați carnea, mai ales când pregătiți o bucată întreagă la cuptorEste dificil să pătrundă aromele în carne în doar câteva minute, așadar marinarea este răspunsul potrivit.
  • Întotdeauna carnea se lasă măcar 5 minute după ce se stinge focul, înainte să fie servită. Procesul de gătire continuă și atunci se lasă și zeama.
  • Este recomandat să folosiți un termometru pentru carne ca să vă asigurați că este gătită exact așa cum trebuie!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: greşeli gătit carne