Gustul poeziei

Pe scena Teatrului Foarte Mic din Bucuresti a avut loc de curand un spectacol premiera nationala cu piesa "Domnisoara din Amherst", de William Luce. Avand in centru figura poetei Emily Dickinson, montarea se doreste a fi o pledoarie pentru libertatea de a crea.

O fiinta invaluita in mister, o femeie care a trait intr-o lume construita din ganduri si cuvinte, o nonconformista pentru timpul ei, Emily, interpretata cu o duiosie aproape materna de Monica Mihaescu, se dezvaluie si aici tot prin cuvinte. Regizorul Moshe Yassur, impreuna cu asistentul sau Kostas Radulescu, au mers pe o interpretare a textului care urmareste in primul rand sa o apropie pe domnisoara din Amherst de lumea de care ea voit s-a izolat. Traind intr-o America puritana, in care bigotismul era la el acasa, Emily Dickinson n-a reusit niciodata sa se adapteze acestui mediu care ii inabusea avantul gandurilor si a creat in singuratate o poezie ce avea sa fie descoperita cu adevarat mult mai tarziu.

Spectacolul se deschide brusc, direct catre America anilor 1850, cu o farfurie cu prajiturele pe care Emily le imparte spectatorilor. Intregul ei univers este inchis, e o lume in care poeta pregateste prajituri si compune versuri. "Imi place la nebunie sa gatesc", declara ea la un moment dat. Iar reteta pentru prajitura ei speciala, cu care incepe si se sfarseste spectacolul, are ceva pantagruelic si ametitor... ceva ce seamana cu poezia ei. Cantitatile "dictate" la repezeala, "un kilogram de faina, un kilogram de zahar, un kilogram de unt, 750 g de stafide..." se amesteca intr-o compozitie ce se pune la cuptor pentru trei-patru sau chiar cinci-sase ore... si iese prajitura "Emily Dickinson", pe care se pare ca numai ea o poate prepara, caci doar ea ii detine secretul, ca si pe cel al versurilor. Din lumea de cuvinte care o inconjoara, ea alege, pentru a le face sa traiasca. Caci credinta ei este ca abia atunci cand sunt rostite, ele capata viata.

Regia alege sa scoata in evidenta micile slabiciuni ale unei mari poete, spargand cumva zidul care o inconjura. Iar Monica Mihaescu aduce pe scena, cu duiosie, dupa cum spuneam, o fiinta calda si profund umana, pe care o interpreteaza ca si cum s-ar distanta de ea intr-un mod straniu, pentru a o arata celorlalti. Lasa pe undeva sentimentul ca se intalneste cu personajul pe care-l interpreteaza doar pana la un punct, ca si cum ar "purta" rolul cu afectiune materna... pana la momentul la care bucataria se intalneste cu poezia.

INGREDIENT TEMPERA

Andy Warhol: ambalaje pentru supa Campbell Andy Warhol (1928-1987) e una dintre personalitatile cele mai influente si mai carismatice din lumea artei secolului XX. Prin 1960 trecea drept icoana pop-art, castigandu-si notorietatea nu doar prin portretele lui Marylin Monroe si Elvis Priesley, ci si prin obstinatia de a transforma produsul artistic in masina de bani. Fiu al unor emigranti cehi, Warhol a fost de fapt un artist singur, ca si starurile pe care le-a serigrafiat intr-o tehnica revolutionara. Afirmand ca pictura manuala nu mai e contemporana, el si-a construit o "uzina" de arta comerciala, menita sa introduca noul concept de mecanizare a picturii. "America a creat traditia prin care cei mai bogati consumatori cumpara acelasi lucru ca si cei mai saraci. Aceeasi Coca-Cola, aceeasi supa Campbell o duc la gura si presedintele SUA, si Liz Taylor, dar si ultimul negru din Brooklyn", spunea el. Warhol a modelat secolul XX american prin aceste imagini-eticheta care, dincolo de mesajul lor publicitar, incarneaza o societate unde poezia a facut loc dominatiei banului. (Tudor Cires)