Gusturile simplităţii

Asociez zilele ce urmează sărbătorilor pascale - cu lumina lor nesfârşită şi cu tihna fără cuprins - cu o amintire din prima copilărie când, în hăinuţele cele noi de la Paşte, porneam din nou dinspre casa bunicii spre biserică.

Era o dimineaţă încă rece, cu brumă subţire pe frunzele fragede care zbucniseră fără teamă la lumină, iar noi grăbeam pasul, mai întâi pe uliţa ce cobora pe lângă casele bătrâneşti ale mătuşii Sofia, cumnata bunicului cea mereu cu privirea scrutătoare, de unde ieşea la poartă, să ne însoţească, un văr înalt ca o prăjină şi mereu neastâmpărat.

O luam apoi la dreapta pe lângă căsuţa cochetă, cu cerdac şi flori pe jumătate ascunse de perdele brodate a naşii Tasica (naşa bunicilor, a mamei şi-a câtorva unchi, căreia toţi se grăbeau să-i zică "săru' mâna năşică"), în cuptorul ei fuseseră copţi cozonacii de pe şapte uliţe...

Avea naşa un cuptor mare cât o casă, de intrau gospodinele cu totul în el să aşeze zecile de tăvi cu cozonaci pe "rafturile" lui, înainte de a-l închide ermetic şi a lăsa minunea să se plămădească. Treceam, după aceea, pe punţi fragile - adeseori mutate din loc în loc, din pricina puhoaielor puternice ale primăverii şi-ale toamnei -, peste pârâul meandrat, care ne însoţea până la casa mătuşii Maria, altă cumnată de-a bunicilor, în curtea căreia îmi plăcea să merg vara, când se coceau fructele în aguzii cei albi...

După ultima punte, ne opream dinaintea fântânii croite dintr-un cilindru de beton, cu cumpănă dintr-un singur trunchi de copac (pe care mare minune o socoteam, căci la poarta noastră bunicul făcuse o fântână cu ghizduri de piatră şi manivelă), după care ne pomeneam în largul drumului (de pământ bine bătut), pe care-l urmam până la gardul bisericii. Şi-acolo intram în mulţimea adunată ca-n ziua de Paşte.

Era cea mai mare sărbătoare a locului, fiindcă de Izvorul Tămăduirii, la noi în sat era hram... Iar noi, nepoţii, îl însoţeam, tiptil, pe bunicul, în turla cea mare, unde "îl ajutam" să tragă de funia clopotului.

 

Preparate fanion
Începem revista, cumva din cel mai apropiat capăt al Asiei, cu povestea unei tinere turcoaice care îşi reprezintă ţara la Eurovizion. Hadise este quintesenţa Turciei contemporane, împletind armonios educaţia tradiţională cu mentalitatea occidentală...

Luând-o ca exemplu, am încercat şi noi să unim lumi aparent în contradicţie într-o singură ediţie a Jurnalului de bucătărie, în care veţi găsi, deopotrivă, semnele ancestrale ale spaţiului românesc (precum cele relevate în târgurile etnofolclorice ale primăverii), ca şi pe cele ale Extremului Orient (reţete chinezeşti sau japoneze, precum acel "sushi" care a devenit, deja, una dintre reţetele-fanion ale globalizării gastronomiei).