"Bucătăria Muntelui Sfânt"
La Muntele Athos, la chilia de la Mylopotamos, unde călugărul Epifanios face vinul cel bun mănăstiresc, în buna tradiţie athonită, am vorbit toamna trecută şi noi despre astfel de lucruri, ca şi despre faptul că dieta monahală aghiorită este considerată a fi una dintre cele mai sănătoase din lume. "Toate au legătură cu modul de hrană. Monahii mănâncă multe salate, legume şi, chiar dacă fac zece ore de slujbe, nu obosesc. Contează mult să mănânci devreme. Aceasta este reţeta ideală de sănătate a călugărilor de la Muntele Athos", mi-a spus atunci părintele Epifanios, cel pe care o lume întreagă îl consideră "bucătarul-şef" şi "vinificatorul-şef" al Muntelui Sfânt. De câţiva ani, ceva din înţelepciunea cu care se diriguiesc cuhniile athonite, secretele bucatelor mănăstireşti au ajuns şi în lumea mireană. Astfel, chiar dacă nu au acces pe teritoriul republicii monahale, chiar şi doamnele pot găti "ca la Athos", cu condiţia să aibă la îndemână cartea de bucate a părintelui Epifanios: "Bucătăria Muntelui Sfânt" (disponibilă, deocamdată, în limbile greacă, engleză şi rusă). Iar dacă, aşa cum spuneam, femeile nu pot să păşească pe teritoriul Athosului – unde doar Maicii Domnului îi este îngăduit a păşi, nici măcar vreo altă sfântă nu a ajuns acolo – au totuşi posibilitatea să mănânce din bucatele pregătite de părintele Epifanios dacă se întâmplă să fie, în miez de august, la Eagles Palace, singurul hotel de cinci stele de la Ouranopolis (frecventat şi de şefi de state şi de guverne!), pentru că atunci Sfinţia Sa găteşte anume pentru oaspeţi.
Citește pe Antena3.ro