x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Info

Info

11 Iun 2006   •   00:00

Festival - "Olimpiada vinetelor", la Palermo


La Palermo se desfasoara "Olimpiada vinetelor", manifestare organizata de Academia italiana de gastronomie. Printre participanti se numara reprezentantii Greciei, Italiei, Libiei, Spaniei, Portugaliei, Frantei, Turciei, Tunisiei, Siriei care vor pregati diverse preparate din vinete.

Sondaj - Cea mai ieftina apa minerala


Compania ACNielsen a facut un studiu de piata despre tara in care se vinde cea mai ieftina apa minerala. Din cele 16 tari participante s-a constatat ca in Elvetia o sticla mare cu apa minerala costa cel mai putin, adica 92 de eurocenti, in timp ce in Franta aceeasi cantitate de apa este 2 euro.

Interdictie - Delicatesa interzisa in Philadelphia


Autoritatile orasului Philadelphia au inaintat un proiect de lege prin care sa se interzica producerea ficatului de gasca si excluderea din menu-urile restaurnatelor a preparatelor care au la baza acest ingredient. Si nu sunt doar vorbe in vant! Chicago si California sunt primele doua orase in care a fost deja adoptata o asemenea lege.

×
Subiecte în articol: bucataria de week-end