x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Lansare - Micu’ in librarie

Lansare - Micu’ in librarie

23 Mar 2005   •   00:00

Convins de sotie ca scrie mult mai bine decat gateste, poetul Mircea Micu, liber profesionist, nefumator si bunic, cum ii place sa se caracterizeze, ne-a lansat invitatia de a gati, in spatiul Librariei "Mihail Sadoveanu", prin aparitia volumului de "Retete culinare pentru tot romanul", primul dintr-o "tetralogie in curs de elaborare".



Sustinut cu mare pofta (si de vorba) in excursul sau, poetic si gastronomic deopotriva, de Fanus Neagu, Eusebiu Sefanescu si alti gurmanzi in ale vorbei, dar nu numai, Mircea Micu compune, prin eliminare, actul de nastere al sugubatului volum. "Avand in vedere ca teatru am scris, poezii romantice idem, parodii ce sa mai vorbim, proza nesemnificatva, eseuri felurite, articole de fond nerelevante si asa mai la vale, retete culinare nu incercasem, desi aveam exemplul stralucit al predecesorului ilustru pre numele intreg Al. O. Teodoreanu, adica Pastorel…" Culegand de pe la lume aleasa retete care mai de care, dar si preparandu-le spre a le cunoaste personalitatea, Mircea Micu ne provoaca la gatit. Si anume nu dupa simpatiile noastre de tot felul pentru personalitatile care isi dezvaluie in acest volum preferintele culinare, ci dupa toleranta stomacului, ficatului sau bilei noastre fata de "Crapul la carton à la Ion Iliescu", "Snitelul etnic" al lui Marko Bela sau "Borsul national" al lui Vadim. (Pompiliu Kostas Radulescu)

×
Subiecte în articol: gastronomie