Licoarea fermecata

Odata, demult, la marginea unei paduri, traia o familie de oameni saraci. Toata averea lor erau cele doua fetite, Ana si Maria, la care se uitau ca la ochii din cap, si Joita, vacuta lor, care era nazdravana.
Traiau cu totii fericiti si linistiti, pana cand, intr-o zi, s-a abatut asupra lor o nenorocire. Fetita cea mare, Ana, a plecat in padure ca sa culeaga ciuperci pentru masa de seara. Numai ca pe drum s-a intalnit cu Spiritul cel Rau al padurii, deghizat intr-un batranel cumsecade, dar mic, mic, aproape cat o coaja de nuca. Fetita s-a mirat cand l-a vazut, dar, auzindu-i vocea calda si blanda, s-a gandit ca nu poate fi un om rau. Si stand ei de vorba, batranelul a scos la un moment dat o sticluta in care era o licoare alba ca laptele si i-a spus fetitei ca, daca va bea din ea in fiecare zi, va deveni cea mai frumoasa din tara, mai frumoasa ca zanele din basme. Numai ca altele erau gandurile lui.

SPIRITUL PADURII. Povestea spune ca el devenise spiritul cel rau al padurii pentru ca atunci cand era mic fusese blestemat de un vrajitor puternic sa nu creasca mai mare decat o nuca. Si de atunci, prin diverse viclenii, el ii atragea pe copii in cursa, le dadea aceasta licoare vrajita sa-o bea, pentru ca si ei, la randul lor, sa nu mai creasca si sa ramana mici ca el.

Laptele Joitei a rupt vraja Spiritului cel Rau al padurii

Asa se face ca fetita noastra cea credula a baut din licoarea vrajita a sa, si din acel moment a inceput sa se poarte cu totul altfel. A devenit rautacioasa, obraznica si neascultatoare. Pe mama ei o facea in fiecare zi sa planga din cauza obrazniciilor, iar pe surioara mai mica o necajea tot timpul. Si vraja a inceput sa actioneze. Din acea zi Ana a refuzat sa mai manance dimineata. Se vede ca spiritul cel rau stia el ce stia, cum ca nici un copil nu poate sa mai creasca mare daca nu mananca dimineata. Degeaba venea mama cu un pahar cu lapte proaspat de la Joita, degeaba se rugau cu totii de ea, Ana nici nu voia sa auda. Si in acest timp surioara ei mai mica reusise deja sa o depaseasca la inaltime. Intr-o zi, pe cand Maria s-a dus, trimisa de mama ei, sa-i dea o mana de fan Joitei, aceasta a inceput dintr-o data sa glasuiasca. Fata s-a speriat prima data, dar vacuta a linistit-o si a rugat-o s-o asculte. I-a spus ca stie ce s-a intamplat cu surioara ei, Ana, si ca tot ea cunoaste si leacul. Joita fiind nazdravana il cunostea pe Spiritul cel Rau al padurii si ii stia naravurile. Leacul pentru ca Ana sa creasca din nou si sa nu ramana cat o nuca de mica era la ea. Laptele ei putea s-o vindece. Numai ca trebuia s-o convinga cineva sa guste iarasi din el, si nu oricand, ci dimineata, imediat dupa rasaritul soarelui, pentru ca numai atunci isi putea face efectul. Joita i-a spus fetei si de sticluta cu licoarea vrajita si a fatuit-o sa i-o fure si sa-l inlocuiasca apoi cu lapte de la ea. Zis si facut.

De a doua zi Ana a inceput sa bea dimineata lapte fara sa stie si, in scurt timp, i s-a facut foame si i-a cerut mamei de mancare. Din acea zi a inceput din nou sa creasca si, odata vraja distrusa, a inteles ca poate deveni cea mai frumoasa numai daca va bea in fiecare dimineata un pahar cu lapte si va manca o bucata de branzica de la vacuta lor, Joita. Si voi, copii, ar trebui sa luati aminte atunci cand va spun mamele voastre sa mancati dimineata, pentru ca altfel veti ramane mici ca Spiritul padurii.