Lingurita cu serbet

Dragii mei, va mai amintiti de gustul serbetului? Bunica, Dumnezeu s-o odihneasca, imi spunea mereu ca numai gospodinele cele mai virtuoase il puteau face. Are secretele lui, bine tainuite, insa cum imi placea s-o urmaresc pe batrana in bucatarie, am reusit sa fur un pic din arta ei.
In primul rand, serbetul cel mai bun se face din zmeura, cirese amare, visine, capsuni, fragi, lamai, portocale, din flori parfumate, cum ar fi cele de trandafir, salcam, violete si flori de tei. Bunica alegea fructele cele mai coapte si mai dulci, spunand ca altfel sucul este prea acru si serbetul nu se mai taie, ramanand "coarda".

Apoi lua o tingire de arama, bine cositorita, in care incapeau vreo 3-4 kilograme de fructe. Avea vasul ei, pe care nu il mai folosea la altceva decat la serbeturi si dulceturi, pe care le facea de cu vara pentru iarna. Spunea ca daca foloseste oale din cele obisnuite, o sa aiba serbetul gust de ceapa sau de usturoi, de n-o sa-l mai poata nimeni manca.

Cand vasul era curat, punea in el fructele sa se opareasca. Zeama trebuie sa fie foarte limpede, asa ca dupa ce fructele isi schimbau culoarea, bunica lua un tifon si o strecura. Amesteca un pahar mare cu sirop de fructe cu un kilogram de zahar, adaugand putina apa. Mereu gandeam ca bunica era o femeie tare indemanatica pentru ca facea totul cu iuteala. Punea vasul cu siropul si zaharul pe masina de gatit, facea focul mic si aproape un sfert de ceas amesteca intruna in el cu ditamai linguroiul de lemn. Din cand in cand, mai lua din zeama de pe fundul vasului, ca sa vada daca zaharul s-a dizolvat. Cand era gata, dadea focul mai iute. Cand incepea sa clocoteasca, lua spuma, cu o lingura cu gauri (spumiera de astazi). Si bineinteles ca vasul se murdarea pe margini, dar bunica avea solutii si pentru asta. Cu o carpa alba, foarte curata, stergea zaharul intarit.

Cand siropul incepea sa se ingroase si bolborosea, aruncand spre noi picaturi dulci, bunica incerca serbetul sa vada daca este bine legat. Apoi, isi arata cu adevarat puterea. Cu ajutorul unei vergele din lemn, invartea in vasul abia luat de pe foc, amestecand in aceeasi directie, pana ce serbetul se taia, adica nu mai avea luciu. Atunci noi, copiii, eram cei mai atenti. Atenti, cum sa facem sa mancam cat mai mult serbet, fara sa fim apostrofati de grijulia bunica. (Matusa Elvira)

SERBET DE VISINE Un kilogram de visine se curata de codite, se spala si se lasa sa se scurga. Se indeparteaza samburii, apoi fructele se zdrobesc si se strecoara printr-un tifon. Dupa ce se mai limpezeste zeama, se mai trece inca o data printr-un tifon dublu. Samburii se piseaza si se asaza intr-un vas peste care se toarna o ceasca de apa clocotita. Se acopera si se lasa sa se raceasca, dupa care se strecoara printr-un tifon dublu. Se introduce zaharul in vasul pentru serbet, se adauga un pahar cu zeama de visine si o jumatate de pahar cu zeama de samburi si se amesteca bine. Se asaza vasul mai intai la foc mic, pana ce zaharul este complet dizolvat. Apoi se da focul mai tare si se mai lasa 15-20 de minute. Cand incep sa apara deasupra bule de aer, se ia vasul de pe foc si se incearca daca siropul este bine legat si nu se imprastie in apa. Se ia vasul de pe foc si se lasa sa se mai raceasca. Cand serbetul este caldut, se freaca bine cu o vergea din lemn, invartind intr-o singura directie. Se pune in borcane si se pastreaza la loc racoros.