Maicutele din codrii Dalhautilor

O zaresti de departe, in inima codrilor inca inzapeziti… Drumul pana la ea este o adevarata penitenta. E zi de duminica. Ne vom inchina la Manastirea Dalhauti, la icoana cea veche a Maicii Domnului. Oprim masina undeva jos, la cateva sute de metri distanta de poarta. E ghetus si e greu de urcat. Trecem cu pasul un podet, apoi urcam pe cararea larga, strajuita de arbori batrani de o parte si de cealalta. Inca e slujba, se tine in biserica mica de piatra, ce seamana atat de mult cu lacasurile de cult inaltate de Stefan Voda. Doar peretii exteriori ii sunt albi si netezi. Are hramul "Izvorul Tamaduirii" si a fost ridicata intre anii 1464-1469. Intrebam de maica stareta, care, binevoitoare, ne da in grija Surorii Ioana, "purtatorul de cuvant" al manastirii.

LEGENDA. "Tot ce tine de Dalhauti tine de legenda", incepe Sora Ioana sa raspunda intrebarilor noastre. "Alte manastiri au dovezi ale fiintarii lor, ale noastre s-au risipit in 1959, cand sihastria Dalhautilor a fost dezafectata. Au ramas insa legendele, atat de incarcate de simtire! Se zice ca pe la jumatatea secolului al XV-lea au venit pe dealurile astea doi ciobani din Dobrogea. Trei nopti la rand au vazut o flacara in padure. Si li s-a aratat Maica Domnului, care le-a spus: «Faceti aici o biserica intru pomenirea mea cu hramul Izvorul Tamaduirii, sa se vindece sufleteste si trupeste cei care se vor ruga aici»". Biserica au ridicat-o cu ajutorul unui ucenic al Sfantului Nicodim de la Tismana, iar altarul l-au facut acolo unde se aratase flacara. Povestea merge mai departe. Unul dintre cei doi frati ciobani s-a calugarit si si-a luat numele de Amfil. S-a dus la Constantinopol si acolo a primit in dar, de la Patriarh, o icoana care se spune ca a fost pictata de Sfantul Apostol Luca. "Se poate sa fi fost facuta de Apostolul Luca sau de unul dintre ucenicii sai, pentru ca seamana bine cu cea de la Namoiesti, care a fost datata in perioada in care a trait apostolul", ne spune Sora Ioana. Legenda mai spune ca, pe drum, pe monahul Amfil l-au prins turcii, care au profanat icoana taind-o cu iataganul, apoi au aruncat-o in mare. Scapand de turci, calugarul s-a dus in satul lui din Dobrogea si in timpul asta icoana a venit si ea, pe mare, de-a gasit-o apoi Amfil pe tarm. A adus-o la Dalhauti si ea este ocrotitoarea locului pe timp de seceta, vindeca bolile, si alunga necazurile…

CREDINTA. Despre icoana facatoare de minuni umbla vorba de aproape sase veacuri. Si azi vin pana la manastirea din mijlocul codrilor peste 100 de credinciosi in fiecare duminica. "Nu avem mare lucru, doar ce primim de la oameni. Si ce primim oamenilor le dam in fiecare duminica. Aici, la noi, se pune masa pentru 100 de persoane, dupa slujba", ne spune maica stareta, Andreea David, pe care n-o banuiesti a fi atat de puternica in tineretea si fragilitatea ei. La Dalhauti viata e grea. Maica Emilia, cea care a primit ca "ascultare" sa refaca, in 1986, vechea manastire (pe vremuri, de calugari) cazuta in uitare si-a invatat ucenicele sa se randuiasca la toate trebile. Numai stiind tu insuti cat de greu e la grajd ori la bucatarie, poti sa nu arati invidie si sa te preocupi intai de toate de rugaciune. Stareta dintai e inmormantata acum in cimitirul manastirii, maicutele cele tinere ducandu-i eforturile mai departe.

BISERICILE. E unica Manastirea Dalhautilor si prin cele trei biserici care se afla in incinta ei. Am scris deja despre cea contemporana cu lacasurile de cult inaltate de Stefan cel Mare. La 1625, Duca-Voda ridica si el aici o biserica din lemn, care a ars in 1827 si a fost refacuta. E valoroasa prin iconostas, prin stranele si catapeteasma lucrate in stil baroc, fara nazi si aplicatii. Paradoxal, dar cea mai naruita este astazi cea mai noua dintre constructii. Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena a fost ridicata in 1855, fiind ctitorita de Smaranda Perieteanu, o boieroaica din zona. Pastreaza azi urmele cutremurelor vrancene. "Pe aici, relieful e mereu framantat. Candva a fost si un lac, pe care se plimbau calugarii. Acum a secat", ne mai spune Sora Ioana, inainte de a ne invita sa ne alaturam, la masa din trapeza, oaspetilor manastirii.

"La Dalhauti viata curge in rugaciune de sase sute de ani si mai bine. Codrii astia au fost intotdeauna plini de schimnici, au indemnat la sihastrie. Aici suntem azi, in credinta lui Dumnezeu, 14 maicute si surori" - Andreea David, maica stareta

"Cand eram «in lume», eram un om care cauta. Acum vreau sa fiu un om care gaseste. Pentru mine, asta este planul lui Dumnezeu. Stiu ca tot ce e in lume vine si trece. Aici, singurul raspuns la orice problema e rugaciunea" - Sora Ioana

LEGATURA ARHIEREASCA

Observam ca la Dalhauti, la manastire, nu exista curent electric. "Gatim cu lemne, ne incalzim cu lemne", ne spune ghidul nostru, Sora Ioana. "Avem o microcentrala cu benzina, dar i se da drumul foarte rar." E drept ca satul e cam departe, totusi s-ar gasi solutii sa se aduca si curentul electric. Ii spunem asta si atunci ne impartaseste ceva ce numai calugaritele de aici stiu. "Avem legatura arhiereasca sa ramanem asa." Ce vrea sa insemne asta? "Au venit sa sfinteasca o biserica, la Blidari, Prea Sfintiile Lor Epifanie, Casian si Calinic. Si parintele Calinic a fost asa de bucuros de aerul de sihastrie de aici ca a facut o cruce si a zis: «In veci sa nu fie curent electric la Dalhauti, sa fie si viata de sihastrie undeva!»"

BUCATE MANASTIRESTI

In ziua aceea gatise pentru oaspeti Maica Vichentia. Bucate manastiresti: bors de zarzavat, pilaf si sarmale cu urda. "Calesti mai intai zarzavatul, adaugi orez, putina sare si apa si lasi pe plita sa fiarba. Cand e aproape gata, dai cratita la rece. Apoi adaugi urda si amesteci. Sarmalele se invelesc in foaie de vita sau in varza. Toamna umplem ardei grasi si le punem capac dintr-o felie de rosie." Sarmalele astea cu urda sunt specifice manastirilor din zona. Le intalnesti si sus in munte, la Lepsa, si intre vii, la Cotesti.