Maria Tănase, la Obor

La vremea când strugurii striviţi devin fericire şi pădurile îngălbenite îţi ridică sufletul în slăvi, stam la o masă în grădiniţa Continentalului cu prietenii mei Vasile Niţulescu şi Mircea Ionescu, la un pahar de vin, aşteptând să vină "Regina Nopţii" să cânte. La celelalte mese, ca şi noi, aşteptau obişnuiţii să o asculte. Chelnerii au încremenit în colţuri. Şi aşa, ca un vis, a apărut Coana Maria Tănase. Lăutarii erau la locurile lor şi încet, ca o vină timidă, a început minunea.

Coana Maria

O melodie tristă, o rugă de mamă să nu îi fie bătut băiatul de gradaţi în armată. Lui Fărămiţă îi zburau degetele pe clapele acordeonului ca un vânt încet. Coana Maria, cu ochii închişi, oficia tristeţea unei naţii, înfiorând viaţa. Nimeni nu a îndrăznit să aplaude, o linişte grea plutea în toţi şi în toate. Apoi a început "Cine iubeşte şi lasă", "Bun e vinul ghiurghiuliu" şi altele. După care a urmat un potop de aplauze. Frumuseţe de nedescris. În pauză, Coana Maria s-a aşezat la masa lui Ştefan Constantinescu, Paul Miracovici şi Mac Constantinescu şi, după puţin timp, Mac a scos câteva suluri de hârtie şi le-a întins pe masă. Erau schiţe de artă monumentală. Toţi erau aplecaţi deasupra schiţelor şi discutau aprins. La un moment dat, aud un râs răsunător şi peste mese o aud pe Coana Maria strigând:

— Piliuţă, mâine la ora 7 dimineaţa să fii la mine acasă!

Îi răspund că voi fi la ora stabilită şi mă întrebam de ce are nevoie de mine, dar am tăcut. Peste câteva clipe îi părăseşte pe cei trei şi vine la masa noastră. Furioasă. În timpul ăsta sus-numiţii au părăsit localul.

— Auziţi?! Vreau să cânt la Moşi, la Obor, şi ăştia au venit cu proiecte care costă mai mult decât tot Oborul. Tu vii mâine la mine, mergem la Teatrul de estradă şi luăm culori, palete şi pensule şi pe ce-om putea facem o cârciumă şi o estradă.

În clipa aceea am intrat în priză. Mircea Ionescu se obligă să vină şi el. Zis şi făcut. A doua zi la 7 fără un sfert, la Coana Maria. Dar nu eram primul. Erau vreo cinci persoane necăjite care o rugau pentru diferite lucruri, case, slujbe, boli etc. Coana Maria avea timp pentru toţi. Şoferul stătea cu şapca în mână, gata de orice. Ne suim în maşină, trecem pe la Teatru, luăm tot ce ne trebuie şi direcţia Obor. Coana Maria era în vervă mare. La Obor, nimic, caldarâm şi forfotă. Vin câţiva de la Direcţia pieţei şi demarăm.

După ce Coana Maria a plecat, oamenii au construit, într-o clipă, o căsoaie imensă în care s-a construit o estradă, iar pereţii erau tapetaţi cu rogojini pe care eu pictam tot ce cadra cu verva Moşilor. Pe la 4 vine Coana Maria, nu-i venea să îşi creadă ochilor. Cârciuma era pictată şi pe dinăuntru şi pe dinafară. Estrada era ca o floare, mesele curate, rânduite, scaunele şi totul era ca pe roate.

Pe la 7 au venit lăutarii. Cârciuma s-a umplut şi Coana Maria, îmbrăcată în borangic, a intrat în scenă şi totul a început într-o explozie de exuberanţă de neîntâlnit. Vinul curgea în valuri, fleicile şi mititeii au umplut aerul cu poftă de viaţă şi lumea se bulucea neîntrerupt. Un moşneag care avea o masă chiar sub estradă s-a scotocit în buzunar, a scos o batistă înodată din care cu grijă a sos un leu de hârtie şi i l-a întins Coanei Maria. Această imensă artistă l-a luat şi l-a băgat în sân şi muţumindu-i l-a sărutat pe amândoi obrajii şi l-a întrebat: "Ce să îţi cânt, tataie?". "Ce vrei tu, Mărie, că eşti a noastră şi ne merge la inimă." Şi Coana Maria a cântat "Ciuleandra", într-un ritm drăcesc. Atunci de-aş fi murit, nu mi-ar fi părut rău. La masa mea s-au adus vreo 15 sticle înecate în gheaţă şi a început cheful.

Minune, Coana Maria cânta cu o bucurie unică. Lăutarii o mâncau din ochi şi lumea uitase de necazuri şi trăia clipa unei fericiri unice.

Mai târziu, când boala o condamnase la o moarte timpurie, mi-am adus aminte de seara de la Moşi. Cânta, bolnavă fiind, muncitorilor de la Hunedoara.

Lăutarii plângeau şi o acompaniau, iar Coana Maria, împotriva restricţiilor doctorului Chiricuţă, cânta împietritei asistenţe, acolo unde munca, cu toată duritatea ei, este la loc de cinste şi oamenii se construiesc într-un echilibru pe care ţi-l dă numai împlinirea vieţii.

După spectacol, am plecat la restaurantul Corvinul şi Coana Maria a plâns. "Mor, Costache. Mâine mă duc cu mocăniţa la Pădureni, pentru că nu vreau să mor până nu le mai văd o dată costumele."

A treia zi a plecat la Bucureşti şi s-a sfârşit. La înmormântare nu m-am dus. N-am vrut să o văd moartă. A condus-o o mare de oameni, veniţi din toată ţara. Au jelit-o toţi, de pretutindeni. Era a ţării, a acestui popor care prin ea se uita în soare. Maria Tănase – o scândurică de lemn sfânt şi aromat.

Pui ţărănesc cu roşii şi smântână

Ingrediente: un pui, 500 g ceapă, o legătură de mărar, o ceaşcă de smântână, sare, piper, 100 g unt, o cană supă de oase, un kg de roşii, o lingură de făină.

Preparare: Puiul se face bucăţi, se sărează, se piperează şi se trece prin făină, apoi se pune la prăjit în unt încins. Se toacă ceapa. Când s-a rumenit carnea, se scoate şi se pune în locul ei ceapa la călit până se colorează. Când ceapa s-a rumenit, se stinge cu supă, să fiarbă un minut. Roşiile se toacă mărunt. Se pun la fiert, peste ceapă, carnea şi roşiile, timp de o jumătate de oră. Se toacă mărarul, se freacă bine cu smântână. Când este gata, se amestecă şi smântâna şi se serveşte cu mămăligă.

Salată de varză roşie cu mere

Ingrediente: o jumătate de varză roşie, cinci mere, două linguri de ulei, o lingură oţet, sare, puţină pulbere de fenicul cu anason, două frunze de varză albă

Preparare: Se îndepărtează nervura principală de pe fiecare frunză de varză. Se taie mărunt, se freacă puţin cu sare pentru a se înmuia, apoi se amestecă bine cu merele date pe răzătoare cu tot cu coajă. Se adaugă apoi toate celelalte ingrediente. Se ornează cu varză albă, tăiată fin, şi câteva foi de verdeaţă de sezon. Se mai poate adăuga rădăcină de ţelină, dată pe răzătoare o dată cu merele.


"Pe un drum secetos, dornic de apă, să se scobească, adânc, o fântână pentru drumeţii însetaţi"
din Testamentul Mariei Tănase