Marian Bahovski - Pictura "gustoasa" pentru suflet

Pictorul Marian Bahovski ma asteapta in fata usii. Urcam aproape fara vorbe scara serpuita catre mansarda rupta din rai. Drumul catre atelier duce prin bucatarie. Nu cred ca mai e, deci, pentru nimeni o surpriza ca primul popas il facem aici. Tot pe tacute imi trage mai aproape de el un scaun. Invitatia e subinteleasa. Privesc cum pe masa, ca intr-o panza suprarealista, boluri mici de pamant dau sah la regina, vasul mai marisor ce tine-ntransul bunatati tainuite de capacul greu.

CULOARE. "Pictura si bucataria sunt aproape acelasi lucru", ma ataca cu convingere Marian Bahovski. Dar un zambet ii flutura in coltul buzelor. "Ca sa iasa o lucrare buna trebuie sa-i pui diferite «condimente». Daca vrei ca pictura sa-ti fie «gustoasa» la suflet, are nevoie de acele culori si acea compozitie care sa provoace acele sentimente! Eu consider pictura si gatitul legate una de alta, pentru ca am convingerea ca o lucrare iti lasa un gust placut, numai daca e bine gatita. Vezi uneori lucrari carora parca le lipseste ceva si spui ca n-au sare si piper. Analogia se face imediat. Poate nu intamplator. Artele sunt toate surori si nu cred ca arta culinara e mai prejos fata de oricare dintre ele!"

Isi pregateste "campul de bataie" cu precizia unui Bonaparte al bucatariei.

"Eu am invatat sa gatesc la gradinita. Dar nu la cea la care m-au trimis ai mei cand eram mic, ci la cea la care m-am angajat ca om bun la toate, dupa ce am terminat armata. Asta se intampla dupa caderea comunismului in Bulgaria."

"Acolo, ca si aici in Romania, in acele vremuri, era un haos total. Locurile de munca erau putine, asa ca m-am multumit cu ce-am gasit. Iar cand spun om bun la toate, ma refer la faptul ca la acea gradinita se cauta un baiat care sa faca tot ce era mai greu. Imagineaza-ti un colectiv format numai din femei, de la educatoare si pana la bucatarese si femei de serviciu. Doar cand faceam cumparaturile, si nu te gandi la cateva plase, era suficient pentru o zi de munca!

Dar, cu timpul, tot bagandu-mi nasul prin bucatarie, femeile care lucrau acolo, una mai tanara, cealalta deja la pensie, si-au dat seama ca ma pricepeam cat de cat la gatit. Asa ca au inceput sa-si faca un obicei din a ma lasa pe mine cu grija mancarii pentru copii, iar ele se duceau sa-si rezolve treburile prin oras. La inceput lipseau doar o ora dar, cu timpul, s-au convins ca treaba mergea si fara ele. Veneau doar la inceputul programului, semnau condica, hotarau ce se va gati, mai stateau ce mai stateau, apoi dispareau definitiv. Pentru mine nu era nici o problema. Imi dadusem seama cam ce si cat puneau, retetele le stiam in mare si n-a fost greu. Acolo m-am specializat in bucatarie.

PRICEPERE. Multa vreme n-am stat acolo, dar ce e sigur e ca experienta asta m-a ajutat mult in casa. In general eu gatesc. Si n-am auzit plangeri! Nu ma laud, dar asta-i realitatea! Nu ma limitez doar la preparatele cu specific bulgaresc. Fac de toate, chiar si prajituri. Imi place. Cred ca de-asta am si facut legatura cu pictura. Ba, in bucatarie e mai riscant! Daca ai gresit o pictura, poate fi reparata. O mancare daca ai stricat-o, o arunci. Dar daca ceva iti face placere, sigur iese bine!"

Pe neanuntate dispare intr-o camera alaturata si se intoarce cu o carte.

"Poeta Oana Streinu-Cercel m-a rugat sa realizez ilustratiile la ultimul ei volum. Imi vazuse lucrarile expuse si, nestiind ca eu fac si asta, a intrebat daca ar fi posibil. Asa a inceput sa-mi trimita, timp de mai multe luni, cateva din poeziile pe care le scrisese. Eu le scoteam la imprimanta si pictam direct acele hartii, alaturi de poezie sau peste ea, in acuarela. Foile au fost apoi scanate si asa s-a nascut acest volum. Eu i-am propus chiar sa facem o expozitie. Deocamdata nu s-a realizat. Artele cu siguranta sunt surori..."

Apoi, lasandu-mi volumul in maini si curiozitatea in pom, ma trage din nou spre masa incarcata.

TRADITIE. "Ce prepar eu acum e un fel de mancare traditionala bulgareasca. In orice restaurant care serveste bucatarie specifica, pe prima pagina a meniului, la mancaruri gatite, vei gasi «giuveche»". Cam asa se scrie, aflu eu mai tarziu, desi Marian pronuntase cumva "ghiuvec...". "Se mentioneaza daca e giuveche de pui, iar atunci contine doar carne de pui, giuveche de porc sau, de post, cel de legume. Dar, in mod normal, in orice casa de bulgari se gateste asa cum il fac eu. Adica, cu de toate. Vasele de lut traditionale in care se prepara poarta numele de giuveche. De aici si denumirea retetei." Imi pune in mana un mic vas cu capac, cat sa-l tii in causul palmelor si continua sa taie expert "resturile", cum ii place sa le spuna.

BUNATATE. "Noi, inca de copii am fost invatati sa facem giuveche, tocmai pentru ca e atat de simplu. E ca si cum ai face ochiuri sau cartofi prajiti, doar ca si mai usor. Nu-ti trebuie atata bagare de seama sa nu arzi sau sa rascoci ceva. Iar in vase de pamant, greu se arde ceva."

Cand le-a dat la cuptor nu mai stiu. Marturisesc cu ciuda ca tuica pusa pe masa m-a tinut de vorba. Chiar daca vorbea bulgareste, nus’ cum se face ca ne intelegeam de minune! Lemnul de dud cufundat in sticla era pesemne de vina...

"Daca n-ai branza, poti sa pui doar carne. Tot iese ceva", lauda Marian clocotul aromat. "Vegetarienii il pot prepara cu legume, sau doar cu branza, iar oul poate fi batut inainte sau", daca suntem mai milosi, adaug eu, "lasat ochi. Se poate adauga putin suc de rosii sau, daca ti-e foame si-ti place sa mananci cu multa paine, pui mai din plin.

Italienii care au mancat asa ceva l-au botezat pizza bulgareasca, pentru ca toate ingredientele sunt aceleasi. Daca ai compozitie de pizza, poti face giuveche. Doar blatul lipseste. Dar gustul compozitiei, in functie, bineinteles si de ce pui in ea, e la fel."

"Ia cu paine", imi amintesc eu o replica celebra. S-o tineti si voi minte, ca la giuveche o sa va trebuiasca!

"Vezi uneori picturi, spectacole, lucrari literare sau muzicale carora parca le lipseste ceva si spui ca n-au sare si piper. Analogia se face imediat si poate nu intamplator. Artele sunt toate surori. Nu cred ca arta culinara e mai prejos fata de oricare dintre ele" - Marian Bahovski, pictor

"Bariera limbii am depasit-o… Odata ce am cerut la restaurant in loc de ciorba de perisoare, ciorba de mingiute, traducand mot-à -mot din bulgara, sau doua mici, in loc de doi mici si am primit doua tuici, ce se mai poate intampla?! - Marian Bahovski, Pictor

BUN VENIT

N-a fost vorba de o acomodare in arta plastica romaneasca. Ceea ce m-a impresionat insa placut a fost ca tot ce am facut si am expus aici a fost bine primit. Orice tara are cercul ei de artisti. Se cunosc intre ei si greu se accepta nou veniti, mai ales din afara granitelor. Trebuie spus totusi ca in artele vizuale lucrurile stau oarecum altfel, prin simplul motiv ca nu exista bariera limbii. Tu expui. Nu-i nevoie de comentarii sau explicatii. Pentru un actor, spre exemplu, este de cele mai multe ori imposibil. Noi avem in zona asta doar exemplele de succes. De esecuri nu-si mai aduce aminte nimeni. Poate fi, cine stie, si o chestiune de sensibilitate, desi sunt mai multe lucrurile care ne unesc decat cele care ne despart.

GIUVECHE

Pentru patru portii avem nevoie de... ce ne-a ramas prin casa si nu mai putem indestula musafirii. O bucatica, doua, de branza de vaci, dar si cea de oaie e buna, daca vacile sunt in greva, mezeluri insuficiente sa mai astampere pofta mesenilor, ramasite de carne de vita, porc sau pui, putin cascaval, putina ceapa, sos de rosii cat sa acopere totul, patru oua si mirodenii. Intr-un vas mic de lut se asaza o felie de branza cat fundul vasului. Deasupra punem cateva cubulete de cascaval si carne. De e carnea mai fada, adaugam putin unt. Acum acoperim totul cu sos de rosii si spargem oul deasupra. Presaram piper si boia (ca doar mancam bulgareste) si uitam totul in cuptor vreo juma’ de ora. Cand s-a facut oul, e gata. SFAT Umbla vorba ca unii au facut giuveche si cu peste. Nu stiu daca-i asa, dar merita incercat!