Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Numită și vin de miere, licoarea are un gust plăcut, acrișor și acidulat, și este identificată uneori cu ambrozia cu care se hrăneau zeii din mitologia greacă, ulterior cea germanică.
Potrivit cumvaplace.ro, producția de alcool prin fermentație a fost o modalitate naturală de conservare a sucului de fructe, iar mierea a fost adesea o sursă suplimentară de zahăr și un potențiator de aromă absolut natural.
Istoria ne arată că oamenii au început să producă acest mied înainte de zorii civilizației, de vânătorii culegători. Mierea sălbatică și fructele fermentate erau la tot pasul, dinainte să cultivăm struguri sau cereale pentru vin și bere.
Chiar dacă nu știm exact când a fost făcut pentru prima dată hidromelul, au fost descoperite niște vase de ceramică datând din 7000 a.Chr. în nordul Chinei, care indică prezența mierii fermentate.
Deși acum miedul este cel mai adesea asociat cu Europa medievală, băutura a fost preparată și era chiar considerată sacră în multe culturi neolitice și premoderne. Texte antice din India sau Grecia antică se referă toate la hidromel ca la o băutură specială, dar îl regăsim și la maiași sau egipteni.
Binecunoscuta epopee engleză veche Beowulf amintește de războinicii care beau hidromel în mod festiv, și se pare că vikingii erau în mod deosebit pasionați de ea. De altfel, în mitologia nordică este prezentată ca băutură sacră a războinicilor și poeților. Ca o mărturie a vremurilor de demult, chiar și J.R.R. Tolkien s-a întors la hidromel în Stăpânul inelelor, când ajunge la Pământul de Mijloc și descrie locul de adunare al lui Rohan și Casa Regelui.
Romanii din antichitate, însă, nu erau deloc încântați nici de poveștile nordice și nici de mied, pe care îl considerau o băutură barbară, așa cum considerau și populațiile care consumau mied. Romani preferau să bea vin și considerau băutura pe bază de struguri mai civilizată.
Spre sfârșitul Evului Mediu, băuturile fermentate din struguri, vinul, au început să crească în popularitate și în Europa de Nord, în plus, afluxul de zahăr din trestie mai ieftin din Lumea Nouă a dus la o scădere a dependenței de miere în Lumea Veche ca îndulcitor.
Nu există o explicație clară pentru declinul hidromelului, dar nu este exclus ca acesta să fi scăzut în tendințe așa cum se întâmplă și în lumea modernă odată cu apariția unor noi trenduri. Dacă unii nordici au vrut să fie considerați ceva mai moderni și să nu mai fie asociați cu barbarii, nu e deloc imposibil ca preferințele pentru vin să fi crescut în detrimentul miedului.
Cu toate acestea, se spune că însăși Regina Elisabeta a II-a avea o slăbiciune pentru mied și avea chiar o rețetă preferată, preparată cu rozmarin, cimbru, foi de dafin și petale de trandafir. Și potrivit unor vechi istorii, legendara regină Makeda din Saba i-ar fi dat regelui Solomon cadou T’ej, un hidromel ethiopian, aromat cu cătină. Istoria băuturii poate fi urmărită până în secolul al patrulea și este încă populară în regiunea Africii de Est.
Dacă nu ați încercat încă mied, aveți oricând șansa să o faceți, pentru că a apărut miedul modern. Poate fi băut rece, în pahar de vin, sau cald, cu diverse condiment, așa cum ați bea un punch ori vin fiert.
Miedul este, de asemenea, un ingredient excelent pentru cocktail, în combinație cu gin sau vodcă, ori dacă sunteți mai curajoși puteți încerca o sangria cu mied.
