Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mititeii românești – așa mici-mititei cum sunt ei – au stârnit multă patimă, epidemie de cuvinte și averse de cerneală de-ai fi zis că puțin mai lipsea să te afli în plină istorie a plăgilor Egiptului, iar nu dinaintea unui biet grătar pe care sfârâie cărnurile. Gurmand din fire, românul nu concepe să treacă prin viață fără porția lui de mititei la grătar, cu muștar și bere.
Un studiu de-acum câțiva ani arăta că românii consumă, pe cap de locuitor, într-un an bun – adică unul cu ploi mai puține, că e musai să-l mânci la iarbă verde și la aer (era să zic „curat”, dar de fapt e) „cu fum de grătare” -: 13,2 de kilograme de carne de mici. Pune-aici și micii pregătiți de grataragii de profesie, și pe cei cumpărați din galantarele magazinelor, de tot omul, și aruncați pe grătare, la liziera pădurii. Dar și mici preparați în casă (de cine-o mai ști să-i facă – rețete sunt, dar știință ba), din carne pe care-o toci cu mâna ta și-o amesteci cu condimente și ce mai e de trebuință. Dacă scazi copiii de țâță, care sigur nu mănâncă mititei (chit că-s mititei), parcă nici nu pare atât de mult! Acu’, să nu mă puneți să vin și cu statisticile la muștar, bere și scobitori!
Dar, ce știm despre istoria micului pe meleagurile românești? Și de ce dăm noi startul la „MITITEIADĂ” tocmai în prag de 1 Mai?
Mititeii românești – între Armindeni și 1 Mai
Ca de fiecare dată, în prag de Armindeni, ne podidește-așa o poftă de mititei la grătar și bere rece, muzică lăutărească dată la maximum și iarbă verde, crudă, încă nearsă de soare. Petrecerile noastre câmpenești de-Ntâi Mai vin dintr-un trecut mai îndepărtat decât cel al Internaționalei Socialiste și țin mai degrabă de reintrarea naturii pe cărarea verii, decât de lozincile muncitorești. Ieșeau ai noștri la iarbă verde și-n veacul al XIX-lea, și-n vremea fanariotă, și-n epoci voievodale. Iar ce-i mâna era cântecul de foaie verde și pofta de-un… vin pelin (berea intra în coșurile noastre de picnic mai târzior), într-o zi de Armindeni. Pe lângă vinișorul ăsta, se mâncau bucăți de carne friptă și cârnați pârpăliți pe jar… Micii – sau mititeii – se-adună și ei pe frigare. Nu știm bine când și cum, dar la botezul lor asistăm în Bucureștii toropiți de căldură, undeva, prin vara lui 1872 sau 1873.
Ei, și cu mititelul ăsta o să avem noi ceva treabă, în rândurile ce urmează, ca să aflăm cât mit se-ascunde în el, cât adevăr și câtă jinduire…
Mititeii românești. Ce știm despre rețeta originală
Înainte de reţete, însă, să aflăm povestea mititeilor românești, aşa cum a scris-o jurnalistul gurmand Constantin Bacalbaşa, în „Dictatura gastronomică”, cu aproape opt decenii în urmă:
...............................
Citește pe Antena3.ro
Citește continuarea și află Rețeta originală și tot ce trebuie să știi despre Mititeii românești
