Produse preparate după reţete tradiţionale, legume şi fructe proaspete, pâine coaptă-n ţest, produse apicole, brânzeturi de toate felurile, vinuri albe, roşii şi roze, dulciuri de casă etc., sunt doar câteva din vedetele târgului organizat, în fiecare weekend de aproape un an întreg, în Parcul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, din Capitală. Începând cu luna ianuarie a fost inaugurat Atelierul gastronomic, atelier în care săptămână de săptămână câte o gospodină îi învaţă pe bucureşteni să prepare bunătăţi tradiţionale după reţete moştenite din tată-n fiu. La finalul acestei săptămâni (5 şi 6 martie) în Atelierul gastronomic va intra Gabriela Mateiuc din satul Tocileni, comuna Stăuceni, judeţul Botoşani, care le va arăta celor care doresc cum să prepare mucenici moldoveneşti. “Coca se face ca la cozonaci cu făină, ouă de la ţară de la noi din sat, lapte şi drojdie. Se frământă şi se lasă aluatul astfel obţinut să dospească, apoi se împletesc mucenicii sub forma de 8, se mai lasă să crească puţin şi se dau la cuptor. Când sunt gata se scot, se însiropează cu miere şi se pune multă nucă”, spune gospodina.