x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar O viata in slujba gastronomiei

O viata in slujba gastronomiei

de Cristina Andreea Catana    |    19 Iul 2006   •   00:00

EXCELENTA CULINARA
In 1896 avea loc prima Olimpiada Internationala de Gastronomie. Cinci ani mai tarziu, restauratorul roman Iordache Ionescu ii trimite la Paris pe "nea Radu" bucatarul si pe lautarul Ciolac. Micii, paceaua, tuslamaua si muzica romaneasca de petrecere fac furori.
EXCELENTA CULINARA
Dumitru Burtea este singurul roman care a primit dreptul de a fi membru pe viata al World Asociations Cooks Societies (WACS), pentru cei 50 de ani de daruire in arta culinara
In 1896 avea loc prima Olimpiada Internationala de Gastronomie. Cinci ani mai tarziu, restauratorul roman Iordache Ionescu ii trimite la Paris pe "nea Radu" bucatarul si pe lautarul Ciolac. Micii, paceaua, tuslamaua si muzica romaneasca de petrecere fac furori. Se mai pastreaza informatii despre un concurs rezervat cofetarilor si patiserilor, desfasurat la Bucuresti in anul 1922. Nu dureaza mult si, in 1934, se infiinteaza "Sindicatul Restauratorilor, Carciumarilor si Producatorilor de Alimente". Sunt doar cateva exemple care demonstreaza ca in Romania exista o puternica traditie gastronomica ale carei inceputuri pot fi fixate in secolul al XVII-lea.

BRANSA. Astazi, prin stradania neobosita a Asociatiei Nationale a Bucatarilor si Cofetarilor din Turism, arta culinara este un scop in sine. Dumitru Burtea, presedintele acestei asociatii, spune ca arta culinara e mai mult evidenta azi, fata de perioada ultimilor 50 de ani. De ce? "Pentru ca avem oferta complexa de marfuri a hipermarketurilor. Putem gasi acolo produse din toate colturile lumii. Apoi avem localurile nou deschise, moderne, cu ambianta. Sunt restaurante mici si mari, care prin specificul lor, ofera posibilitatea ca, fara eforturi deosebite, sa serveasca mancaruri chinezesti, mexicane, italienesti. Personalul acestor localuri este format in tara. In alte localuri s-au adus bucatari din strainatate. Prezenta ingredientelor de la A la Z, amplasamentul localurilor, dotarea lor si bucatarii sunt suficiente motive sa afirm ca in Romania exista o adevarata arta culinara".

Din 1971, cand aceasta asociatie a fost infiintata, scopul principal pe care si l-a propus a fost unirea tuturor lucratorilor din domeniu si perfectionarea acestora. De aceea, asa cum spune si Dumitru Burtea, "ANBCT se ocupa indeaproape de tinerele generatii, prin organizarea de expozitii culinare, prin repartizarea membrilor in scoli profesionale. Din 1971, de cand suntem membrii WACS (Federatia Internationala a Bucatarilor), am avut posibilitatea sa ne implicam mai mult in formarea, pregatirea tinerilor si in introducerea noului in elaborarea preparatelor culinare".

Echipa Romaniei, la Olimpiada de la Frankfurt dupa un succes rasunator

PREMII. Toate acese demersuri si-au atins scopul. La toate concursurile, cupele mondiale si olimpiadele gastronomice la care a participat, echipa Romaniei a obtinut medalii sau mentiuni. "ANBCT, bucurandu-se de aprecieri din partea WACS, nu isi permite sa nu se pregateasca asa cum trebuie. De aceea, inainte de toate aceste competitii se munceste foarte mult. Se acorda o atentie foarte mare, se fac experimente, pentru ca de fiecare data organizatorii trimit inainte de concurs tematica. Asta nu inseamna ca suntem multumiti. In momentul in care bucatarii antrenati in aceste competitii vor prezenta la unitatea lor preparate la acelasi nivel, putem declara ca avem o gastronomie pusa la punct, care satisface toate gusturile", sintetizeaza Dumitru Burtea imaginea bucatariei romanesti.

ARTA. Sfaturile pe care Dumitru Burtea le da tinerilor bucatari si cofetari au in spate o experienta de zeci de ani in acest domeniu. Doi ani din studiile liceale i-a petrecut la Liceul Tehnic Hotelier "Jean Drouant" din Paris. Apoi, la doar 28 de ani, in 1968, devenea cel mai tanar component al juriului la Concursul International de Gastronomie de la Paris, conducand si reprezentand echipa Romaniei in acelasi timp. Pentru toate meritele pe care le are in rafinarea artei culinare, in anul 2000, la Maastricht, a fost ales membru de onoare pe viata al WACS. Pana acum este singurul roman cu aceasta distinctie.

"In momentul in care bucatarii antrenati in aceste competitii vor prezenta la unitatea lor preparate la acelasi nivel, putem declara ca avem o gastronomie pusa la punct, care satisface toate gusturile"
Dumitru Burtea
presedintele ANBCT
"Prezenta ingredientelor de la A la Z, amplasamentul localurilor, dotarea lor si bucatarii sunt suficiente motive sa afirm ca in Romania exista o adevarata arta culinara"
Dumitru Burtea
presedintele ANBCT
"Din 1990, de cand suntem membrii WACS (Federatia Internationala a Bucatarilor), am avut posibilitatea sa ne implicam mai mult in formarea, pregatirea tinerilor si in introducerea noului in elaborarea preparatelor culinare"
Dumitru Burtea
presedintele ANBCT

CARTEA MAESTRILOR BUCATARI

Alaturi de bustul din ciocolata al Regelui Carol I, la un concurs international
"Maestrul bucatar are datoria fundamentala de a respecta principiile si traditiile artei culinare autohtone, de a o diversifica si de a-i asigura viitorul, in pas cu tendintele gastronomiei moderne. Tehnica de munca trebuie sa se ridice la rangul de arta si trebuie sa primeze constiinta responsabilitatii, indiferent de conjunctura momentului, aspiratiile sau exigentele consumatorului. Pentru maestrii bucatari, respectarea stricta a principiilor culinare permite atat evolutia, cat si creativitatea, necesare exprimarii personalitatii fiecaruia. De asemenea, bucatarii trebuie sa-si impuna sa respecte regulamentul de ordine interioara si dispozitiile celor care detin autoritatea. In plus, maestrul traieste in bucataria sa si are obligatia sa vegheze ca aceasta sa fie impecabila si functionala, garantand respectarea regulilor de igiena. De asemenea, calitatea serviciilor sale trebuie sa primeze in aprecierea tuturor clientilor, indiferent de segmentul din care provin. Bucatarul trebuie sa tina seama ca un standard ridicat al competitivitatii si profesionalismului in domeniu pleaca tocmai de la o materie prima de buna calitate si inglobeaza multa munca de talent si creatie"

FEDERATIA

Dumitru Burtea examineaza preparatele la un concurs
Federatia Internationala a Bucatarilor (WACS - World Associations of Cooks Societies) a fost infiintata la sfarsitul secolului al XIX-lea, cand se puneau bazele legaturilor dintre diverse asociatii ale bucatarilor din lume. In 1919 se deschide primul birou de lucru la Geneva, Elvetia. In anul 1920 s-a desfasurat primul congres mondial la Paris. Perioada celui de-al doilea razboi mondial este una de rascruce pentru membrii asociatiei, deoarece nu le mai este permisa comunicarea. Din 1954 si pana in prezent, federatia a tinut cate un congres o data la doi ani, in diferite parti ale lumii.
×
Subiecte în articol: artă dumitru burtea dumitru burtea