x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Cât oțet trebuie adăugat în prepararea murăturilor. Atenție la cantitate. Riscuri pentru sănătate

Cât oțet trebuie adăugat în prepararea murăturilor. Atenție la cantitate. Riscuri pentru sănătate

de Redacția Jurnalul    |    13 Sep 2023   •   22:45
Cât oțet trebuie adăugat în prepararea murăturilor. Atenție la cantitate. Riscuri pentru sănătate

Toamna este anotimpul când gospodinele pun murături pentru iarnă. Acestea se prepară în oțet ori în saramură, în funcție de preferințe.

În timp ce legumele în saramură necesită sare grunjoasă, neiodată, cele în oțet presupune adăugarea acestui ingredient, alături, bineînțeles, de apă, sare, zahăr. Ambele forme de conservare ajută legumele să rezite o perioadă mai lungă de timp fără să dezvolte mucegai. 

O rețetă simplă pentru murături este cu apă, oțet, sare și zahăr.

Apă: Se adaugă 50% apă și 50% oțet.

Oțet: Se preferă oțet de mere, cu o aciditate de peste 5%, însă poate fi folosit orice fel de oțet, cu excepția celui balsamic ori de malț. Se poate adăuga oțet alb distilat, oțet de vin alb și oțet de orez. Evită să folosești oțet concentrat sau vechi care pot avea o vâscozitate prea mare sau o aciditate prea slabă pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor.

Sare:  Nu folosi sare iodată deoarece afectează calitatea murăturilor. 

Zahăr: Zahrul poate fi adăugat pentru prepararea atât a castraveciorilor murați cât și a gogonelelor. 

De asemenea, reține că prea mult oțet poate afecta gustul murăturilor, devenind prea amar ori acru. Mai mult, și textura legumelor se schimbă, devin prea moi.

La polul opus, nici prea puțin oțet nu este recomandat deoarece se vor dezvolta bacterii periculoase iar legumele devin prea tari, potrivit dcmedical.ro.

 

 

 
×
Subiecte în articol: murături oţet sanatate