x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Oua cu istorie - Specialitatea chinezilor, omleta cu scoici

Oua cu istorie - Specialitatea chinezilor, omleta cu scoici

08 Apr 2006   •   00:00
Oua cu istorie - Specialitatea chinezilor, omleta cu scoici

Omleta a fost inventata de francezi, dar astazi este consumata in intreaga lume sub diferite denumiri si cu o multime de adaosuri care mai de care mai apetisante.

Pentru a afla istoria omletei, trebuie sa ne intoarcem in timp, in vremea imparatului Napoleon. El este cel care a descoperit gustul acestui preparat. Legenda spune ca in timp ce calatorea cu armata sa in sudul Frantei, Napoleon a hotarat sa ramana peste noapte langa orasul Bessieres. Cina le-a fost servita de un hangiu din zona, care le-a preparat omlete. Imparatul a fost atat de incantat de masa care i-a fost servita, incat a dat ordin ca toti locuitorii orasului sa doneze toate ouale din gospodarie pentru a prepara o omleta uriasa din care sa se infrupte armata lui a doua zi.

Orasul Bessieres a ramas cu legenda, in fiecare an celebrand "descoperirea" lui Napoleon printr-un Festival al Omletei. Evenimentul a fost preluat si de comunitatile francofone din Canada, unde in fiecare an bucatarii autohtoni, impreuna cu invitati din Franta pregatesc omlete uriase, pe care le numesc "Omletele Prieteniei". Cea mai mare omleta din lume a fost insa preparata in anul 1994, la data de 19 martie. Pentru pregatirea ei s-au folosit 160.000 de oua, iar evenimentul a avut loc in orasul japonez Yokohama.

SECRETE. Pentru cei care isi fac omleta acasa, exista trei mari secrete. Unul dintre ele este practica - cu cat preparati mai des aceasta mancare, cu atat va va iesi mai bine. Apoi, aveti nevoie de o tigaie foarte buna, de care sa nu vi se lipeasca omleta. De aceea, cel mai indicat este sa folositi o tigaie din aluminiu. Si, nu in ultimul rand, nu faceti o omleta din mai mult de trei oua.

PRIN LUME. Omleta este un preparat foarte popular pentru toate culturile lumii. Pentru spanioli, specifica este omleta cu cartofi si ceapa taiata foarte fin si prajita in ulei de masline. Englezii gatesc si ei aceasta omleta, careia ii mai adauga branza si bucati de sunca. Un alt tip clasic de omleta este "Omleta Denver", care are in compozitie ceapa, sunca si ardei grasi verzi. Este specifica Statelor Unite ale Americii si uneori are presarata pe deasupra branza data prin razatoare. Omleta italienilor, ftittata, contine branza, legume si uneori si paste. Specific ei este faptul ca se gateste la foc foarte mic. Pentru omuraisu japonezii folosesc sos tomat si orez pe care il prajesc in prealabil. Chinezii sunt cei care pregatesc cea mai sofisticata omleta, folosind scoici.

×
Subiecte în articol: gastronomie omleta