Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dacă Piaţa San Marco din Veneţia e frumoasă noaptea, piaţa de peşte, “Pescheria”, are farmec numai dimineaţa devreme. Din Canareggio, cu traghetto pe la Santa Sofia, se ajunge în Rialto la ora cînd pescarii descarcă bărcile, aruncînd pe mal bogăţia lagunei.
Dacă Piaţa San Marco din Veneţia e frumoasă noaptea, piaţa de peşte, “Pescheria”, are farmec numai dimineaţa devreme. Din Canareggio, cu traghetto pe la Santa Sofia, se ajunge în Rialto la ora cînd pescarii descarcă bărcile, aruncînd pe mal bogăţia lagunei.
E un spectacol care îmbină culori, parfumuri şi sunete (jargonul pestriţ al negustorilor de peşte, amestecat cu ţipătul pescăruşilor e, în sine, un al doilea spectacol). “Pescheria” din Veneţia, mai veche de 800 de ani, se învecinează cu alte două hale furnizoare de materie primă gastronomică: “Erbaria” (legume, fructe) şi “Beccheria” (carne). La începuturile sale, oraşul de pe lagună avea mii de pescari. Dreptul de a vinde nu-l deţineau însă decît cei care împlineau 50 de ani. O lege numită “Giustizzia Vecchia” reglementa, din 1227, atît pescuitul, vînzarea, cît şi igiena sau preţurile.
24 de vieţi
Veneţienii spun că peştele are 24 de vieţi şi pierde cîte una la fiecare oră; de aceea, pînă la prînz, cînd se închide, “Pescheria” e plină de marfă şi de cumpărători. Cel mai vîndut peşte e macroul, numit, în italiană, “scombrio”, pe urmă sardina, dorada (“orante”), barbunul (“triglia”), lupul de mare sau lavracul (“branzini”) şi o specie de chefal, “bosega”.
Citește pe Antena3.ro
Peştii mari, precum tonul şi peştele-spadă, sînt spectaculoşi şi din ei se poate cumpăra “cu felia”. Urmează calcanul, anghila, caracatiţa, speciile numeroase de crevete, mai mari (“gamberi”) sau mai mici (“scampi”, “pannocchie” sau “cannocce”) ori chiar foarte mici (“schie”).
Spectacolul e întregit de “granceola” – un “păianjen de mare”, roşu, păros, de talia unui crab – de sumedenia de scoici, între care “cappesante” (din care ne facem “cupele Saint-Jacques”), de sepii cu tot cu cerneală, de “vrăbii de mare”, de “vulpi de mare” ori calcan (numit aici “rombo”, fiind foarte apreciat)…
Piaţa de peşte din Veneţia e unică în lume. Comercianţii sînt prietenoşi, iar nu de puţine ori pot fi auziţi vorbind româneşte. Locul are farmecul său şi nu ne miră că un mare scriitor veneţian, Casanova, venea aici, uneori, ca să-şi uite tristeţea...
Ton veneţian
Avem nevoie de cîteva fileuri de ton proaspăt, ceapă, ulei de măsline, sare, piper, usturoi şi făină pentru mămăligă (polenta), unt, parmezan ras. Presărăm cu sare şi piper tonul. Curăţăm ceapa şi o rumenim în puţin ulei; în cuptor, lăsăm să se coacă rapid tonul (aşezat într-un vas termorezistent, uns cu ulei; ungem, de asemenea, şi peştele cu ulei), timp în care curăţăm usturoiul. Cînd peştele a căpătat culoare, îl scoatem pe o farfurie încălzită în prealabil. Prăjim puţin usturoiul, veghind să rămînă alb (să nu se rumenească). Repunem tonul în cuptor, presărîndu-l cu ceapă prăjită şi adăugîndu-i usturoiul. Cînd e gata adăugăm un cub de unt şi parmezan proaspăt ras. Se serveşte cu mămăligă tăiată felii şi prăjită în unt.
Doradă la cuptor
Avem nevoie de o doradă mai mărişoară (de aproximativ un kilogram, dar se pot folosi şi două dorade de cîte o jumătate de kilogram), unt, zeamă de lămîie, o legătură de pătrunjel verde, un păhărel de vin alb sec, sare şi piper, mălai pentru mămăligă (polenta). Eviscerăm şi curăţăm peştele, apoi luăm un vas termorezistent şi punem pe fundul lui cubuleţe de unt şi două linguri de pătrunjel verde tocat mărunt, sare şi piper. Aşezăm peştele deasupra (dacă e prea mare pentru vas îl tăiem în două sau trei bucăţi) şi punem peste el alte cubuleţe de unt, două linguri de pătrunjel verde, sare şi piper. Cînd peştele este gata îl trecem uşor pe platoul pentru servit, iar în sosul rămas în vas adăugăm zeama de lămîie şi vinul, amestecăm bine şi lăsăm pe foc mic, să scadă puţin sosul şi să se lege. Îl turnăm apoi peste peşte, aducîndu-l la masă cu polenta (mămăligă).
Pe româneşte
“Pescheria veneziana” forfoteşte de oameni de toate naţionalităţile: limbile se întretaie pe aceleaşi trasee bătătorite de secole. Ca niciodată însă, bătrîna piaţă vorbeşte azi româneşte la o tarabă din cinci. Şi nu numai la “Pescheria”. La “Erbaria”, piaţa de fructe, se întîmplă la fel. Sînt români (la “Erbaria”) şi basarabeni (la “Pescheria”), care se scoală zilnic timp de şase luni pe an (cît le permite o viză turistică) la 4 dimineaţa, pentru a descărca marfa pe mal. Sînt apoi, pentru cîteva ore, stăpînii absoluţi ai crevetelor sau ai piramidelor de varză. Ca să poată cîştiga mai uşor un ban, dorm cîte şase în cameră, undeva, în apropierea podului Rialto. Pentru ei, Veneţia nu înseamnă o destinaţie turistică...
