Petra - oraşul deşertului

Îmbrăcat ca un pelerin arab în căutarea locurilor sfinte, elveţianul Johann Ludwig Burckhardt, a străbătut cale lungă, legănat pe spinarea cămilelor. A aşteptat cu răsuflarea tăiată ca zorii să apară pentru ca însoţitorii să-i arate locul pe care l-a căutat toată viaţa: oraşul nabateenilor. Era primul european care a cuprins cu privirea palatele şi mormintele sculptate în piatră, pierdute pentru umanitate timp de sute de ani.

Peste 30 de ani, David Roberts, un artist scoţian, reface drumul lui Burckhardt, litografiile sale fiind astăzi puncte de reper ale înfăţişării Petrei. Un oraş fabulos, locuit în continuare de nabateeni, în corturi simple sau în încăperile uriaşe ale palatelor. Aşezat în preajma focului, Roberts a ascultat poveştile beduinilor, iar farmecul lor îl simţi când îţi treci privirea peste desenele ce ţi le oferă cu zâmbetul pe buze urmaşii lor care conduc drumul turiştilor de astăzi.

Petra a fost construită cândva în secolul al VI lea în deşertul Iordaniei. Locul nu a fost ales la întâmplare, aici intersectându-se marile drumuri comerciale care legau China, India şi Sudul Arabiei de Egipt, Siria, Grecia şi Roma. De altfel, toate civilizaţiile care şi-au găsit aici adăpost în mijlocul deşertului, au influenţat stilul arhitectonic al construcţiilor săpate în piatră- mesopotamian, grecesc, roman şi egiptean. Încastrate în piatra roz a oraşului se află o caravană de cămile încărcate de bogăţii, ce au transformat efemerul în eternitate.

Intrarea în oraş se face printr-un defileu- numit Siq- foarte îngust, de doar 3-4 metri, pe unde soarele îşi face cu greu loc să se strecoare. De-a lungul pereţilor ce apoape ating cerul se află urmele conductelor din piatră ce captau (de la o distanţă de sute de kilometri) şi transportau apa atât de necesară în deşert. Viaţă şi moarte deopotrivă. Nu de puţine ori, torentele au dus la inundarea defileului şi moarte a zeci de oameni. Multe speranţe s-au frânt între stâncile din deşert.

La ieşirea din Siq, eşti pur şi simplu izbit de imaginea impresionantă a Marelui Mormânt, Al - Khazneh. Un edificiu grandios, din piatră ce îşi schimbă culoare în funcţie de mângâierea soarelui. Coloanele şi frontospiciul sunt de inspiraţie greacă, ajungând la înălţimea de 43 de metri. Înăuntru nu a mai rămas nimic, doar ziduri reci scăldate într-o mare de culori. În aproiere se află amfiteatrul săpat în stâncă dintr-o singură bucată, putând să găzduiască 3 000 de persoane. De jur împrejur, cât vezi cu ochii, palate şi morminte, construite unele peste altele. La nivelul solului observi siluetele zvelte ale coloanele şi frontispiciului, semn că sub pământ se află un mare palat. De altfel, cercetătorii sunt de părere că mare parte din oraş se află sub nisipul roşiatic răvăşit de copitele cămilelor.

Temple, obeliscuri, altare şi străzi pietruite, flancate de coloane. Iar în faţă, cale de mers pe spinarea unei cămile, se află Mănăstirea Al Deir, cocoţată pe o stâncă la care ajungi după ce urci nu mai puţin de 800 de trepte. Mormânt, templu, dar şi biserică în perioada bizantină.

Oriunde te-ai afla în Petra vei fi îmbiat de către beduini să cumperi obiecte artizanale lucrate cu migală. Bijuterii, cuţite sau mici statuete ce reprezintă elemente ale lumii celor care şi-au făcut din deşert un cămin. Unii dintre ei vând monede despre care spun cu hotărâre că sunt ale nabateenilor. Nu ai cum să ştii cu siguranţă, dar poţi să visezi la comoara pe care o ascunzi în pumn.

În 1985, Petra a fost inclusă în lista monumentelor ce merită să fie protejate de către Unesco. Urmaşii nabateenilor au părăsit atunci cetatea pentru a se muta în lcuinţele construite de către statul iordanian la mică distanţă de oraş. La lăsarea nopţii, Petra este pustie şi tăcută. Nici un foc nu mai aruncă umbre pe faţadele templelor...