Portile traditiei, deschise la Turt

O casa mica, cu pereti albastri. Un albastru curat, cum e cerul limpede de primavara. Usa casei este deschisa de o femeie imbracata in costum popular osenesc. Tanti Anuta ne primeste cu zambetul pe buze. Are obrajii rosii ca un mar copt, iar basmaua de aceeasi culoare sporeste sentimentul de sanatate. Ne invita in casa. Urcam scarile prispei, nestiind la ce sa ne uitam mai intai. La curtea intesata cu tot felul de ustensile gospodaresti, la casa parca rupta din basme, la interiorul camerelor. Cum gazda noastra ne-a repetat invitatia, am patruns intr-una din odai. Am ramas toti trei - eu, fotoreporterul si soferul - uimiti. Atata culoare si caldura nu mai vazuseram si nu mai simtiseram de mult. O soba cu plita, pe care se incalzea alene un ceai, o masa, doua scaune lungi si un pat. Acestea din urma erau imbracate in tesaturi atat de viu colorate, incat deodata oboseala si frigul au fost alungate.

DATORIA GAZDEI. Tanti Anuta era peste masura de emotionata. Nu stia ce sa ne spuna. Asa ca ne-a dezvaluit macar o parte dintre traditiile locului. Prima datorie: sa-ti omenesti musafirul. Asa ca pe masa au aparut cateva "cuie" (pahare pentru palinca), o sticla cu licoarea galbuie de prune, o farfurie cu slana si carnati si o alta cu ceapa zdrobita in podul palmelor. "Noi mancam cu paine de casa, ca asa ii place lui Marita (sotul Anutei)", se scuza gazda noastra, in timp ce asaza feliile de pita pe masa. Nu se poate sa nu vrei, sa nu-ti fie foame. Aici trebuie sa gusti macar.

Incerci sa iei un picut de palinca, sa nu creada gazda ca nu iti place. Dar constati ca nu se poate sa te opresti aici, trebuie sa-i adaugi si putina slana, care nu merge fara ceapa si fara sare. Si asa sfarsesti prin a manca din toate cate putin. Nu am putut intelege cum poate cineva sa manance atat de gras. Insa, din insiruirea de treburi gospodaresti, imi dau seama ca oseanul are nevoie de hrana care sa ii dea energie. Si, de sute de ani, el se hraneste cu slana, ceapa, pita si palinca. Cu acestea a rezistat de secole, si-a facut gospodarii impresionante. Si tot mancarurile astea "curate", "fruste" le dau osenilor roseata din obraji. Cred ca in simplitatea acestor bucate se reflecta modul de viata al oamenilor, care gandesc si vorbesc deschis, tinand totul la vedere.

BISERICA. Nu putem vorbi despre traditia gastronomica din Oas fara sa nu vorbim despre biserica. Aici se gateste in functie de sarbatori, de zilele de post. Unul dintre vecinii veniti la Marita ne spune foarte indignat: "Cum au pus astia «Viata satului» de dimineata, cand tot taranul este la biserica? Cine sa se mai uite la ea?". Asa este si cu mancarea. Miercurea si vinerea se gateste de post. De obicei, miercuri se gateste si pentru vineri. Totul este foarte bine organizat. Gospodinele de aici au invatat de mici cum sa se gospodareasca, iar fiecare activitate are rostul ei.

Intre timp, barbatii se dau la vorba despre palinca, politica si alte treburi barbatesti. Noi, femeile, ne retragem intr-un colt, sa discutam despre bucate. Langa noi vine si mama Anutei. Ele doua au grija de gospodarie. De mancare, de muraturi, de dulceturi si compoturi, de costumele populare. Traditia se transmite din generatie in generatie. Atunci cand Anuta uita sau sare peste anumite etape ale prepararii bucatelor pe care mi le dicteaza cu frenezie, mama ei intervine. O completeaza. Are un ton blajin.

Sunt trei generatii de femei in casa. La fel cum batrana vorbeste frumos despre Anuta, aceasta povesteste cu duiosie despre fiica ei. Imi arata costumele populare pe care i le-a facut: "Daca fetele au, fata mea cum sa nu aiba si ea?", se intreaba Anuta in timp ce scoate din sifonier fuste, camesi si batice. Pentru fiecare fusta exista o camesa si un batic asortat. Si albe, si cu nori, si cu flori…

PENTRU IARNA. Dupa acest periplu prin moda oseneasca, ne intoarcem in camera unde se aflau si barbatii. Revenim la bucate. Dulapul din camera este "frumos decorat" cu borcane de compot. Pere aurii, taiate in feliute foarte subtiri, se lafaie in zeama compotului. Legate la "gura" cu celofan si acoperite cu capace galbene, borcanele de compot ale Anutei mi-aduc aminte de camarile bunicilor. Mai sunt si altele rosii, cu gem de prune. "Si mai am in partea cealalta alte borcane cu gemuri si compoturi. P-astea le-am adus aici sa se incalzeasca, sa fie mai aproape."

Borcanele de gem si de compot nu sunt singurele care stau marturie ca vara si toamna Anuta este ocupata pana peste cap. In partea cealalta (probabil camara) stau frumos randuite ciuperci uscate, funii de "ai" (usturoi), faina, malai, borcane cu branza pusa la saramura, borcane cu smantana de bivolita, lapte pus la acrit, alte si alte borcane cu dulceturi si compoturi. Pana si pita pe care o pune pe masa este facuta de mana ei. Cea "de cumparat" nu are acelasi gust si nu se pastreaza atata timp proaspata.

"Nu gatesc dupa carti de bucate. Nu am nici una. Am invatat totul de la mama si incerc sa o invat si pe fata mea aceleasi lucruri. Noi aici facem bucate traditionale, cu ce avem in gospodarie"

"Ne mai intalnim la sezatoare noi, femeile din Turt. Maine seara vreau sa le chem la mine. Stam si povestim, facem schimb de retete, de secrete din bucatarie. Doar noi, fara barbati" - tanti Anuta

MICA ISTORIE

Numele localitatii Turt vine de la Paraul Thuruch, sunetul final "c" fiind sufix diminutiv de origine slava, adaugat la Tur, raul in care se varsa acest parau micut. Originea denumirii Turt este latineasca, derivand fie din "urddues, um" sau fiind o reconstruire din pluralul "turzii, sturzii, urdi". Satul probabil a luat fiinta pe la mijlocul secolului al XIV-lea. Numele localitatii Turt apare pomenit in scrisoarea de raspuns de la 2 noiembrie 1378 la actul de danie regesc prin care acesta se aplica in practica de conventul manastirii din Cluj.

CULTURA CAPSUNILOR

Ocupatia de baza a cetatenilor comunei Turt o constituie agricultura, domeniu in care lucreaza peste 85% din forta de munca activa. Culturile de baza, cele mai mari aducatoare de venituri pentru populatia comunei, sunt: cultura capsunilor si a pomilor fructiferi. Astazi, in comuna Turt se cultiva peste 300 ha capsuni de pe care se culeg anual 5.000 de tone si sunt inregistrati 60.000 de pomi fructiferi in cultura intensiva si 80.000 de pomi razleti de pe care se recolteaza anual 10.000 de tone de fructe. Cei mai batrani din sat spun ca nu exista nicaieri in tara o productie de capsuni mai mare ca la Turt. De aceea, camarile gospodinelor sunt pline cu gemuri de capsuni, acesta fiind unul dintre gemurile "traditionale".