Povesti din tara painii

Bucate vorbite cu scriitoarea Maria Cristea Soimu
Bucate vorbite cu scriitoarea Maria Cristea Soimu

"Parintii mei aveau o mica ferma in Odobesti", isi incepe povestea, cu un farmec pe care abia am inceput sa-l cunosc, scriitoarea Maria Cristea Soimu. Prevazator ca-ntotdeauna, tata participase constiincios la tot spectacolul lansarii ultimului volum al dumneaei din foaierul Teatrului National. Si tot la fel de constiincios imi adusese mie, venind agale pe bulevard in jos, coperta galbena lucind sub brat in soarele nu mai mare ca mamaliga din ultima zi de post.

Acum joc volumul intre palme, sub ochii de inox ai doamnei care-mi sta alaturi. "Acolo, la Odobesti m-am nascut si eu", isi continua ea istorisirea. "Nu era o ferma foarte mare, dar suficienta cat sa ne tina pe toti satui si mai ales ocupati de dimineata pana seara. Era foarte multa treaba. Nici nu se punea problema ca eu sa invat carte. Desi marturisesc ca imi placea foarte tare sa citesc. Aveam chiar un loc al meu intr-un nuc din fundul gradinii printre crengile caruia, ascunsa de privirile tuturor, reuseam sa citesc vara de dimineata pana seara. Iarna ma mutam in casa, langa vatra, asa ca mai trebuia sa fac si treburi prin gospodarie, fiindca tata nu stia de gluma!", zambeste si privirea ii fuge in celalalt colt al incaperii. Poate la o fotografie. Dar n-apuc sa ma intorc.

"Intr-o zi - aveam pana in zece ani - m-au lasat pe mine sa fac mancare! Mama, plecata cu muncitorii la vie. Ce-i drept imi lasase sarcini precise. Sa fierb fasole, sa fac mamaliga, sa strang ouale din cuibar, intr-un cuvant, tot ce o gospodina trebuia sa faca. Cand se intorceau ei la pranz, era musai sa fiu gata cu toate. Dar bineinteles ca eu m-am apucat de citit! Asa ca am uitat fasolea pe foc si s-a ars, mamaliga a iesit numai cocoloase, pentru ca am turnat o gramada de malai in apa clocotita... Doar ouale din cuibar le luasem, asa ca, atunci cand a venit mama, tot ce a mai avut timp sa faca a fost o omleta uriasa ca sa sature atatea guri hamesite."

Se ridica si simt imboldul de a o urma. Raman in pragul bucatariei. Putin incruntata, arunca o cautatura experta in cuptorul ce-si casca docil falcile sub atingerea ei.

"Urmatoarea peripetie a fost cand am vrut sa fac mamaliga cu branza la cuptor", imi spune asezandu-se pe un taburet. Ii urmez exemplul si-mi gasesc un loc, undeva intre usa si borta cu miresme de gradina fermecata a cuptorului. "Am intrebat-o, bineinteles, tot pe mama. Ea mi-a explicat si m-a sfatuit sa pun si ou deasupra. Zis si facut. Am urmat toate instructiunile, numai ca... am pus ouale intregi! Si iar m-am luat cu cititul! La un moment dat, dupa vreo ora, toata lumea incepe sa se intrebe a ce miroase in casa. «Mai, Mariuca!», striga mama la mine, «Ce-ai pus in cuptor?». Cand am scos tava si-a vazut ouale intregi rascoapte, s-a crucit!", rade. Dau sa spun ceva, dar imi ia vorba repede.

"Prima incercare reusita s-a petrecut pe cand aveam 11-12 ani, dupa Ignat, prin preajma Craciunului. Toata casa era in pregatiri, se faceau sarmalele, iar vecinele nostre, cu care eram si rude, venisera la noi la o claca. Mama plecase cu treburi, iar eu, vazand ca femeile vor si ele sa o cam stearga, le-am provocat. «Puteti sa va duceti», le-am zis, «ca sarmalele le fac eu». Eu ma uitasem la ele pana atunci, asa ca m-am apucat cu curaj si am facut singura o oala intreaga. Trebuie spus ca aceea era vremea in care noi paraseam oalele de pamant. Am pus niste apa, bulion, o bucata mare de slanina, o creanga de busuioc si una de cimbru si am pus oala in spuza din vatra, asa cum vazusem de ani. Eram convinsa ca mie trebuie sa-mi iasa mult mai bine ca oricui! Si am avut dreptate!", concluzioneaza hotarat si deschide cuptorul. Tava plina cu painici aurii imi fura definitiv privirile.

"Panea cu buruieni, cum ii spun eu, am invatat-o de la bunica mea. Ea gatise in tinerete pentru boier si era plina de idei in bucatarie. Cand veneam pe acasa in studentie, ea ma ruga mereu sa-i fac. «Ia mai pune si tu niste buruieni din gradina!», imi spunea ea. «Dar cine mai mananca, bunico, buruieni in paine?», ma miram eu, dar la insistentele ei puneam. «Pe astea cine sa le manance atunci?», imi zicea si ma convingea sa pun busuioc, cimbru si marar si sa le coc in spuza pe frunze de hrean sau de nuc."

Nu va lasati pacaliti de calendarul care arata ca suntem in secolul al XXI-lea. Nuci inca mai cresc, iar hrean am eu in gradina. Cat despre paine, fiecare dupa puteri...

VORBE CU GUST Eu am venit in Bucuresti, la Facultatea de Litere, cu gandul ferm de a deveni scriitoare. Dar dupa absolvire am primit repartitie la Namoloasa, ca profesoara. Odata, o colega n-are de lucru si-mi arunca o vorba. Eu am tinut-o minte. Si, cum se apropia ziua mea, am hotarat sa pregatesc eu tot si sa intind masa in cancelarie. A fost replica mea la acea vorba aruncata odata. Cred ca mi-am castigat dreptul de a vorbi liber! Dupa aceea am luat lucrurile mai in serios si ani de zile am tinut rubricile de retete culinare ale revistelor de orice fel, inclusiv ale tuturor almanahurilor Uniunii Scriitorilor. Dupa un timp am hotarat sa le adun intr-un volum, si asa s-a nascut in 1989 prima mea carte de bucate.

PAINE CU LEGUME SI MARAR Pentru cat am eu pofta ai nevoie de un kg de faina, o ceasca de ulei, o jumatate de litru de apa minerala, o ceapa, un ardei gras, o legatura de marar si sare. Framanti vartos, cum doar batranii nostri mai stiu face, o paine obisnuita din faina, apa si sare. Cureti legumele cu simt de raspundere, le tai pestisori si le calesti doua-trei minute in ulei. Apoi le incorporezi in aluat si framanti pana ce se desprinde de pe mana. Amesteci frunzele intregi de marar, mai framanti olecuta si pui totul deoparte pentru o ora la dospit. Cand ai ajuns la capatul rabdarii de pofta, inseamna ca e timpul sa ungi cu ulei niste forme de chec, le umpli pe jumatate cu aluat si le dai in cuptorul deja incalzit, pentru o jumatate de ora. Cand painea este rumena ca obrajii boieroaicei la care tata-mare se uita pe furis printre uluci cand era flacau, o asezi pe un fund de lemn (painea, nu boieroaica!), o acoperi cu un prosop curat si o lasi asa inca o jumatate de ora. Merge de minune cu slanina de casa (ca tot vine sezonul), cu carnati (mai e vorba?!) sau cu ficat la gratar. A, si sa nu uiti vinul sec (alb sau rosu, depinde cum stai cu inima)!