Explozia de fructe care a invadat pietele parca ne-a adus putina roseata in obrajii palizi. Caldurile nemiloase insa ne indeamna sa bem cat mai multe lichide si sa ne racorim cu o bautura mai acrisoara. Imi amintesc cum, dupa ce terminam scoala, plecam la bunica la tara, unde toti pomii cu rod erau ai mei.
Dar, de fiecare data, dupa masa, in fata, nu mi se punea nici ceai, nici fructe, ci compot. Cat de racoritor putea fi sucul acela al fructelor! Visine, caise, cateva pomusoare de zmeura, pentru aroma, si ultimele cirese si capsuni - toate aceste fructe puse impreuna nu mai faceau un simplu compot, ci o simfonie a gusturilor. Mai mult acrisor decat dulce si destul de rece cat sa imi trezeasca iar pofta de joaca, licoarea aceasta minunata incorona masa. Dis-de-dimineata alergam in gradina sa strang fructe pentru compotul de dupa dejun. Desigur, ordinea era urmatoarea: o caisa in cos si trei in gura. Spre amiaza, cosul era plin mai mult cu visine, pentru ca niciodata nu m-am dat in vant dupa aceste fructe. Iata de ce si compotul avea o culoare pe care bunica mea o numea "pielea cucoanei", un roz rosiatic.
LA TREABA. In primele zile de vacanta nu prea dadeam pe la bucatarie. Pe urma insa ma apuca pofta de gospodarit si faceam eu compotul, sub stricta supraveghere a bunicii. Astfel, am deprins secretele acestui suc extraordinar. De exemplu, compotul de fructe va deveni si mai gustos si va necesita mai putin zahar, daca in el se va adauga un pic de sare. Pentru a pastra o cantitate mai mare de vitamine, fructele se vor arunca in siropul clocotind, in prealabil adaugandu-se in el putina sare de lamaie. Ceea ce m-a mirat cel mai mult a fost momentul in care am vazut-o pe bunica turnand un pic de vin in amestecul acela de fructe. Ca sa aflu ca doua-trei linguri cu vin alb in compotul de caise si una-doua linguri cu vin rosu in cel de capsuni vor spori aroma fructelor fierte.
DUPA MASA. Tin minte ca o data am pus si cateva felii de lamaie, ceea ce nu a stricat deloc compotul, ci l-a facut mai racoritor. Bineinteles ca nu se putea si fara boroboate. A fost o masa la care am ramas fara compot. De ce? Foarte simplu, am confundat zaharul cu sarea de lamaie. Atunci, doar pamantul s-a bucurat de bautura preparata de mine.
Ca sa se raceasca repede, ibricul cu compot tutti-frutti era pus intr-un vas mai mare, pe jumatate plin cu apa rece de fantana. La sfarsitul mesei, sucul era numai bun de dat pe gat. Niciodata nu era suficienta o singura cana, mai luam una si inca una, pana ma ridicam de la masa, mai mult rostogolindu-ma. Atunci, bunica imi spunea: "Nepotica luâ bunica, nepotica! Ce bine a mancat ea si de aceasta data. Inca o saptamana si ai sa te indrepti, nu ai sa mai fii asa de slaba cum ai venit".
|
Compot de caise
Ingrediente: jumatate de kilogram de caise tari, 200 g zahar, 3 pahare cu apa, o lingurita cu zeama de lamaie.
Preparare: Se pune la fiert apa cu zaharul. In acest timp, se curata caisele de pielita si se lasa sa stea in apa rece. Cand zaharul s-a topit, se pune o lingurita cu zeama de lamaie si jumatate de kilogram de caise scoase din apa rece. Se lasa sa fiarba la foc mic cateva clocote. In timpul fierberii se ia spuma care se aduna deasupra. Compotul de caise se serveste rece. Langa cana cu compot se asaza o lingurita.
Compot de visine pentru iarna
Ingrediente: doua kg visine, jumatate kg zahar, 1,5 l de apa.
Preparare: Visinele se curata de codite, se spala, se scurg bine de apa si se asaza in borcan. Zaharul se dizolva cu apa si se fierbe un sirop subtire, timp de 5-6 minute si se lasa sa se racoreasca. Siropul racorit se toarna peste visine, borcanul se inchide ermetic si se sterilizeaza timp de o ora pe baie de apa. Pentru compot, visinele trebuie sa fie coapte, dar nu moi. Pentru mai mult gust, in timp ce visinele fierb, puteti adauga si coaja de la o lamaie.
|