Celebra "ceasca de ceai" britanica a devenit, luni, in mod oficial, un simbol al natiunii engleze, printr-un program al Guvernului, prin care se doreste valorificarea mostenirii culturale britanice, informeaza AFP. In total, 12 simboluri au fost retinute pe lista celor mai reprezentative pentru cultura engleza. Printre acestea se numara autobuzele rosii etajate din Londra, Alice in Tara Minunilor si Monumentul de la Stonehenge. Departamentul pentru cultura, media si sport este la originea proiectului. Acesta a creat, special pentru proiect, un site internet, www.icon.org.uk, unde internautii sunt invitati sa voteze pentru obiectele pe care le considera "tipic englezesti". Obiectele care vor aparea cel mai des in preferintele vizitatorilor site-ului vor fi adaugate listei initiale in lunile ce urmeaza. Pentru moment, in topul celor mai mentionate "simboluri" se afla taxiul negru londonez, pub-urile si specialitatea culinara "fish and chips". Circa 40.000 de britanici au vizitat pana acum site-ul. Proiectul ar putea fi extins si pentru Irlanda, Scotia si Tara Galilor. (Cristina Andreea Catana)