x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Reţeta de suflet

Reţeta de suflet

de Simona Lazar    |    19 Ian 2011   •   22:02
Reţeta de suflet

147301-bucate03-12-4.jpgDespre cartea de bucate a actriţei americane Gwyneth Paltrow se spune, mai în glumă mai în serios, că „se coace la foc lent”, cu alte cuvinte, se pregăteşte „încet-încet”, după formula... slow food. Şi asta pentru că actriţa, câştigătoare a mult râvnitului Oscar pentru cea mai bună actriţă în 1999, pentru memorabilul rol din „Shakespeare in love”, a anunţat încă din 2009 că va scoate... curând (?!) pe piaţă culegerea ei de reţete intitulată „Fiica tatălui meu”. După o programată lansare în 2009, amânată pentru sfârşitul lui 2010, acum ni se spune să mai avem o ţâră de răbdare, fiindcă în aprilie 2011 sigur vom avea cartea în librării (mai întâi în cele din Statele Unite şi Marea Britanie, apoi în toată lumea, după cum vor fi interesaţi editorii să o traducă).

Numai să nu ni se lungească urechile de foame, până atunci! „My Father's Daughter” este inspirată, spune actriţa, de dragostea pe care i-a purtat-o tatălui său, Bruce Paltrow, patiser faimos pentru clătitele pe care le pregătea. „Acum încerc să adaptez reţeta lui, să o pregătesc în maniera mea, mai sănătos”, declara în urmă cu o jumătate de an iubitoarea fiică a „clătitarului” Bruce Paltrow. Actriţa este recunoscută pentru dietele severe pe care le ţine atunci când se pregăteşte pentru rolurile sale din filme, însă cartea de bucate – cel puţin atât cât a lăsat să se afle despre ea – nu va conţine reţete de regim, ci mai degrabă va pune accent pe atmosfera care se creează în familie sau între prieteni, atunci când se adună în jurul mesei. Toată lumea se aşteaptă ca atât de dorita (era să scriu: atât de amânata) apariţie editorială să fie un best-seller în domeniu şi să crească acţiunile „imperiului Paltrow” (actriţa are un show tv, un web-site tematic despre stil de viaţă (lifestyle), două săli de gimnastică şi, din 2005, este imaginea parfumurilor Estee Lauder).

Se va lăsa, oare, prins, în 2011, iepurele tutelar al anului (din zodiacul chinezesc) şi pus într-o tavă la cuptor, după o reţetă din cartea lui Gwyneth Paltrow?

 

Noroc cu… iepuraşul
La 3 februarie intrăm în Anul Iepurelui, după zodiacul chinezesc. Aşa că ne-am gândit să vă pregătim, în avanpremieră (că mai sunt vreo două săptămâni până atunci), câteva… reţete pe bază de carne de iepure – fie el de crescătorie sau de vânat. Poate, cine ştie, dacă veţi mânca în ziua de început de an (zodiacal chinezesc) din carnea acestui animal, veţi avea ceva mai mult succes, în toate. În linii generale, Anul Iepurelui ar trebui să aducă noroc. Şi mai ales noroc la bani! Să dea Domnul! Eu îmi amintesc că, în copilărie, o codiţă de iepuraş, purtată în loc de broşă, la reverul hainei, era considerată un fel de talisman… Cred că am să-i încerc din nou pute­rile, în 2011!

×
Subiecte în articol: editorial culinar