x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar REŢETA ZILEI: Turtă dulce

REŢETA ZILEI: Turtă dulce

21 Dec 2016   •   20:30
REŢETA ZILEI: Turtă dulce
Sursa foto: publicdomainpictures.net

Ingrediente:

1 kg făină, 300 g zahăr pudră, 250 g miere, 300 g unt, 3 ouă, 2 linguriţe bicarbonat de sodiu, o linguriţă cacao, 3 linguriţe scorţişoară, o linguriţă nucşoară, o linguriţă ghimbir

Mod de preparare:

Se topeşte mierea şi untul la microunde şi imediat de adaugă zahărul. După ce se topeşte, se adaugă ouăle bătute, făina, condimentele şi se amestecă cu o lingură de lemn. Se frământă până se omogenizează, apoi se ţine la frigider câteva ore, sau cel mult 5 zile, învelit bine cu folie alimentară. Se frământă până devine maleabil aluatul, apoi se întinde o foaie groasă puţin şi se decupează cu forme, după preferinţe. Se pune în tava acoperită cu hârtie copt şi se lasă între 5 şi 10 minute la foc mediu. Nu le lăsaţi mai mult, pentru că vor fi prea tari.

 

Încearcă şi:

REŢETA ZILEI: Chifteluţe

 

REŢETA ZILEI: Tochitură moldovenească

 

Ce vin aşezi pe masa de Crăciun lângă sarmale şi cozonac

×