x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Ritualuri de iarnă

Ritualuri de iarnă

de Simona Chiriac    |    17 Dec 2009   •   00:00
Ritualuri de iarnă

Despre Ignat, o divinitate cu totul aparte în calendarul popular (cinstit la data de 20 decembrie), se pot afla multe poveşti. Una dintre ele spune că acestuia îi plăcea să meargă din casă în casă, iar după ce era ospătat de gospodari după cum era datina, lăsa în gospodărie un obiect nou.



Aşa se face că într-una dintre zile, unul dintre oameni a aflat că are în curte un porc dolofan despre care nu ştiuse nimic până atunci. Ignat l-a sfătuit să taie porcul şi din el să facă bucate pentru copii. Tradiţia împământenită spune ca la 20 decembrie să se taie porcii de prin gospodării, pentru ca din mâncărurile acestea de soi să se înfrunte cu toţii de Crăciun.

Magie

"Porcii sunt îngrăşaţi cu grăunţe până-n această zi, iar noaptea ei vor visa dacă vor fi tăiaţi ori ba. Prin unele părţi se zice că în noaptea dinspre Ignat porcii visează mărgele roşii la gât. Porcul care n-a fost tăiat în ziua de Ignat nu se mai îngraşă, nu mai pune carne pe el şi nu mai mănâncă, pentru că în ziua de Ignat şi-a visat cuţitul." (T. Pamfile - "Sărbătorile la români") Pentru a-l răsplăti pe Ignat, nimeni nu uită să pună deoparte o bucată de carne ce va fi împărţită nevoiaşilor. Cu sânge proaspăt sunt însemnaţi în frunte copiii pentru a fi sănătoşi şi roşii în obraji. De asemenea, sângele porcilor de culoare neagră se pune la păstrare, fiind bun pentru a fi vindecate unele boli. Untura acestor porci este ţinută la loc ferit de vrăjitoare, căci se spune că poate dezlega iţele destinului.  

Bucate rituale

Se obişnuieşte ca în această zi să se facă un anume fel de turte cu miere şi nuci, numite "feşele Domnului Hristos", ce vor fi aşezate pe masa din Ajunul Crăciunului. Tot de Ignat se aduce în casă un dovleac, dintre cei mai buni, iar după ce i se îndepărtează coada se poate folosi peste an pentru a fi vindecate tot felul de bube ale copiilor. Feliile de dovleac coapte în cuptor şi acoperite cu zahăr sau miere reprezintă pentru copii un desert mult aşteptat.

Dovleac cu sos de ciocolată
Ingrediente: un dovleac pentru plăcintă, 200 g ciocolată neagră de post, o lingură cu mentă tocată, 100 g miez de nucă, 100 g migdale, 25 g seminţe de susan, o linguriţă cu rom, 75 ml lapte de cocos sau soia.

Preparare: Dovleacul se spală, se curăţă de seminţe şi se taie felii potrivit de groase. Se fierbe 10 minute, se scoate şi se aşază pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se introduce în cuptor, se coace la foc potrivit 10 minute şi se scoate pe un platou. Ciocolata se topeşte la bain-marie împreună cu laptele de cocos sau soia, se amestecă bine cu menta, romul şi se toarnă peste dovleacul cald. Se presară migdalele şi miezul de nucă tocate, seminţele de susan şi se serveşte imediat sau după ce s-a răcit complet.
(Reţetă redactată de Alina-Ramona Anghel)

×
Subiecte în articol: calendar gastronomic