“Steagul de Paşti” – un obicei din Hondol

Vorbim despre obiceiuri şi ritualuri în preajma Sărbătorii Pascale, în interiorul comunităţilor rurale din Ţara Haţegului, din Ţara Zarandului, din Ţinutul Pădurenilor – adică în acele “lumi” pe care le explorează, de decenii, etnologul hunedorean Marcel Lapteş.

Vorbim despre obiceiuri şi ritualuri în preajma Sărbătorii Pascale, în interiorul comunităţilor rurale din Ţara Haţegului, din Ţara Zarandului, din Ţinutul Pădurenilor – adică în acele “lumi” pe care le explorează, de decenii, etnologul hunedorean Marcel Lapteş. “Din păcate, ceea ce avem, în curînd, nu se va mai regăsi decît la muzeu. Deja 90% din ceea ce a fost se află la muzeu. Ce facem noi, etnologii, astăzi, se numeşte mai degrabă «arheologie etnofolclorică».

Vedeţi dumneavoastră, există mari deosebiri între mentalitatea tradiţională a ţăranului român şi mentalitatea actuală. Există o bulversare a comunităţii rurale, cu tot ceea ce înseamnă ea. Aparent, sîntem privilegiaţi faţă de Vest, pentru că noi «avem», încă, obiceiuri vii. Ţăranul nostru încă simte şi crede că are nevoie de obiceiuri. Însă, faţă de Occident, descompunerea acestei lumi ancorate în ancestral este mult mai accelerată. E adevărat, se întîmplă mai tîrziu decît în restul Europei, dar se întîmplă mai repede şi fără să observăm”.

Craiul şi Comornicul

Dintre practicile cu valoare ceremonială ale acestei perioade religioase, ne oprim asupra “Steagului de Paşti”, pe care Marcel Lapteş l-a cercetat îndeaproape, în derularea lui firească, neprovocată, în satul Hondol. Ne atrage atenţia asupra faptului că, la fel ca şi cu “Irozii” de Crăciun, “Steagul de Paşti” are la bază un “libret teatral” ce are ca temă Învierea Mîntuitorului Iisus Hristos.

Obiceiul e vechi de cel puţin 300 de ani şi are loc în satele din zone de exploatare minieră. Debutează prin construcţia şi montarea, în Sîmbăta Paştilor, a toacei de lemn, pe care feciorii o bat toată noaptea, pînă duminică, atunci cînd se înalţă stea­gul. Acesta este confecţionat de alţi doi feciori, numiţi “Crai” şi “Comornic”. E făcut dintr-o pînză albă – giulgiul Mîntuitorului –, brodată cu motive populare, cu reprezentarea lui Iisus Hristos şi cu însemnele breslei: două ciocane de miner.

Citește pe Antena3.ro

O profesoară a fost arestată după ce elevul ei i-a întins o capcană. Ce le-a mărturisit acesta polițiștilor

Pînza e prinsă pe un băţ înalt de 3-4 metri, împodobit cu fîşii tricolore (după 1918) şi panglici colorate (“pri­muri”). Steagul e sfinţit la biserică, iar “dialogul teatral” rostit de cele două perso­naje conţine incantaţii şi ur­ări de bunăstare specifice sărbă­to­rilor pri­măverii: “Să aveţi hambarele pline cu recolte bogate şi animele grase şi frumoase”, spune “Craiul Steagului”. Cei doi anunţă şi hora ce va avea loc în a doua zi de Paşti (după ce în Post nu se făcuse), supralicitînd cu umor: “Pe această cale vă aducem la cunoştinţă că tăţi cei cu fete faine şi frumoase de pe la casele lor să le aducă la horă, că, dacă nu, vom veni noi şi vi le vom fura, precum au furat romanii pe fetele Sabinelor, ce au format ginta latină”. La horă se consumă “cinci ferii de vin”, iar din banii primiţi de feciori de la oamenii satului, în Săptămîna Patimilor, se cumpără mîncare şi se plătesc lăutarii.

Obiceiul se încheie în a treia zi de Paşti, cînd steagul şi toaca se duc în clopotniţa bisericii, unde vor sta spre păstrare pînă în anul următor. Mai demult, se zice că se îngropa într-un pîrîu şi-n fiecare an alt steag se făcea.