Recent, la expoziţia internaţională “Master of Spirits” organizată la Singapore, o sticlă de coniac din patrimoniul pivniţelor franceze “Remy Martin” a fost vândută la uriaşa sumă de 50.000 de euro, acesta fiind cel mai mare preţ plătit vreodată pentru un coniac din această gamă.
Dacă nu se ştie nimic despre cumpărător, întrucât nu şi-a declinat identitatea, despre preţiosul lichid se cunosc câteva date interesante.
Coniacul Remy Martin este un brand al vinificatorului francez Remy Cointreau, iar sticla vândută la Singapore este din seria cunoscută sub numele de “Louis XIII Grande Champagne Tres Vielle Age Inconnu”. Coniacul din această serie a fost îmbuteliat în 1938, special pentru banchetul dat la Versailles de preşedintele Franţei, Edouard Daladier, în onoarea regelui Marii Britanii George al VI-lea şi al soţiei sale regina Elisabeta (părinţii actualei regine britanice).
Nu mai puţin de 1200 de tipuri de coniac – cele mai multe obţinute din distilarea de struguri albi din regiunea Grande Champagne – au fost mixate de Remy Cointreau pentru a obţine un coniac demn de un banchet regal. El susţinea că la data la care a fost îmbuteliat coniacul, unele dintre alcoolurile cupajate pentru a se ajunge la gustul perfect se aflau în pivniţele sale de pe la jumătatea secolului al XIX-lea şi, pentru că nu s-a putut să se precizeze exact vechimea coniacului obţinut, l-au denumit “Tres Vieille Age Inconnu” (foarte vechi, de vârstă necunoscută).
În urma vânzării record de la expoziţia din Singapore, presa a speculat mult faptul că serviciul de marketing al pivniţelor franceze Remy Martin a dat o lovitură de imagine, scoţând pe piaţă sticla de coniac imediat după ce actorul Colin Firth a obţinut Oscarul pentru rolul lui George al VI-lea din filmul “Discursul regelui”.