x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Toamna, fata frumoasa

Toamna, fata frumoasa

de Tudor Cires    |    18 Oct 2006   •   00:00
Toamna, fata frumoasa
ROMANIA CULINARA - PREJMER, JUDETUL BRASOV
I-am cunoscut acasa la ei, intr-o duminica de octombrie. Prejmarenii sau locuitorii "din preajma apelor". Pentru ca legenda spune ca in satul ridicat nu departe de cea mai veche dintre cetatile taranesti sunt peste 1.000 de izvoare. Sa fie ori sa nu fie 1.000 in capat nu stim, dar cert e ca panza freatica nu se afla prea departe si prin mai toate ograzile exista cate o fantana. Si iar o vorba de-a locului se cuvine a fi amintita: "Cine gusta din apa de la Prejmer se va intoarce acolo". Sincer, mi-as dori sa ma-ntorc curand, caci oameni si locuri ca acelea nu mi-a fost dat prea des sa-ntalnesc.

100 de provocari

La Prejmer, toamna e o fata frumoasa… Cel putin asa ti se pare, daca iti incepi ziua privind-o pe cea mai tanara dintre concurentele de la concursul "Din camara gospodinei". Se numeste Sanziana Boriceanu si te imbie sa gusti din borcanul cu… compot de ananas romanesc. Denumirea te intriga. O intrebi cam ce ar fi sa fie acolo? "Gustati!...", mai spune, intinzandu-ti o lingurita. Iei si duci catre gura. Parfumul e cel cunoscut, de ananas. Bucatile sunt putin mai mici, iar "fructul" se topeste mai lesne in gura. Te lamureste pana la urma ca e un compot din miez de dovlecei. Nu e de mirare ca juriul concursului i-a acordat "Premiul pentru cea mai ingenioasa reteta".

Si concursul a oferit inca multe alte surprize. Uite "Piscata", bunaoara. Sosul pentru pus alaturi de fripturi, usturoiat si piperat cat sa-ti ia gura foc, i-a adus Mariei Szekely de la Pensiunea Silvia "Premiul pentru cele mai bune zarzavaturi pentru ciorba si sosuri". Si tot o nazdravanie picanta, numita, tandru, "Matrafox", ne-a adus in atentie alta fetiscana, pe Camelia Gafitoi, care a primit mentiune la aceeasi categorie. Si tot o mentiune pentru "ardei iuti" i-a fost atribuita Crinei Sandru. Dulceturile cele mai bune, a considerat juriul, au fost cele facute de Francisca Bors, de la Pensiunea Nora, in vreme ce "Premiul pentru cele mai gustoase muraturi" l-a obtinut Maria Comanelea de la Pensiunea Diana. Si tot pentru o muratura - dar una dulce, dupa cum ii spune numele - a fost recompensata cu o mentiune Maria Balcu, pentru provocatorii… gogosari caramelizati. Cea mai buna zacusca, dupa o reteta a locului, se pare ca a fost pregatita de Ana Rucareanu de la Pensiunea Ana, in vreme ce pentru "Retete traditionale" o mentiune i-a revenit Marianei Untaru de la Pensiunea Magnolia. Si daca v-as spune ca in concurs - al carui suflet a fost Claudia Mihaiu - au intrat peste 100 de borcane cu produse de toamna care de care mai apetisante, o sa va vina greu sa intelegeti cum s-au descurcat membrii juriului cu atare sarcina dificila. Dar cum in juriu erau numai… degustatori profesionisti - Delia Barbu (Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Brasov), Monica Balog (Primaria comunei Prejmer), Gheorghe Sandru (Asociatia "Euro-Rural" Prejmer), Lucica Urdorea (invatatoare, Prejmer) si Simona Lazar, presedintele juriului, din partea Jurnalului de bucatarie - evaluarea a fost cat se poate de obiectiva.

Recolta de premii

Nu stiu cum va fi aratat Ziua Recoltei in alte sate romanesti (si in primul week-end de octombrie prin toata tara s-a derulat cate o astfel de activitate), insa la Prejmer degustarea roadelor transformate in conserve pentru la iarna a fost numai inceputul unei zile fara cusur. Caci tot atunci a fost premiat si cel mai frumos animal, dar si "rodul urias" - cel mai mare fruct ori cea mai impozanta leguma care a crescut prin curtile si gradinile prejmarenilor - , s-a cantat, s-a dansat si toata lumea a fost incantata ca si anul asta toamna e frumoasa si imbelsugata.
CETATEA TARANEASCA PREJMER
Intr-un fel, Prejmerul, numit, in germana, Tartlau, reprezinta punctul culminant al unei vizite avand ca obiectiv cetatile brasovene. E cea mai mare cetate taraneasca, cu cele 272 de camere, unde locuitorii se retrageau in timpul asediilor. Camerele se mosteneau, iar numarul lor corespundea fiecarei case din Prejmer. Sasii ramaneau in cetate pana cand isi reconstruiau gospodariile pradate; in timpul acesta mancau la comun, impartind proviziile in mod egal. Cetatea a fost asediata de 50 de ori, dar n-a fost cucerita niciodata. Legenda spune ca, in timpul blocadei, cand proviziile scadeau, taranii ridicau pe ziduri una dintre cele mai grase femei din comunitate si ii dadeau o paine mare in mana, ca turcii s-o poata vedea. Femeia le arata painea, apoi se intorcea cu spatele, isi ridica fustele si se batea cu palma peste fund, in semn ca asediatii mai au suficienta slanina si hrana ca sa reziste. Muzeografa cetatii, Cristina Balog, ne spune ca din 1218, cand au fost incepute constructiile, cetatea si catedrala sunt mereu in renovare. Cele 12 incendii la care au fost supuse le-au distrus insa iremediabil picturile murale si mobilierul original. Acum, cei 140 de enoriasi se intalnesc in fiecare duminica la slujbe, iar in august au parte de concerte de orga, sustinute de Steffen Schlandt, fiul cunoscutului organist Hans Eckart de la Biserica Neagra din Brasov.

In ceea ce priveste bucataria, muzeograful Cristina Balog ne spunea: "Faptul ca sasul gateste o ciorba cu bors de putina sau ca romanul gateste o supa saseasca nu are nimic rau in asta. Acum se incearca reluarea unor vechi traditii, lucru care m-a surprins in bine. Daca faschingul care se tine in februarie este o traditie saseasca si a fost reluat de romani e un lucru fantastic. Obiceiul va dainui".
GOGOSARI CU AROMA DE CARAMEL
Maria Balcu din Prejmer ne-a propus toamna asta o reteta de gogosari caramelizati. Simpla. 250 g zahar se caramelizeaza, se lasa sa se raceasca, se adauga 500 ml otet si se da in fiert. In zeama asta se "dau in unda" gogosarii, taiati in sferturi. Dupa ce au fost trecuti prin otet fierbinte toti gogosarii, se mai pun in zeama 250 g zahar si 500 ml otet, boabe de piper si de mustar, coriandru si se da in fiert. Gogosarii se pun in borcane, cu hrean in cruce deasupra, se toarna otetul si se inchid borcanele ermetic.

×
Subiecte în articol: prejmer