x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Top 10 cei mai bogaţi bucătari şefi din lume

Top 10 cei mai bogaţi bucătari şefi din lume

de Magda Cristina Ursache    |    04 Mai 2011   •   09:52
Top 10 cei mai bogaţi bucătari şefi din lume

Dacă un bucătar de rând, la o crâşmă de cartier, abia poate să-şi asigure traiul de pe o zi pe alta, bucătarii talentaţi, pasionaţi, inventivi, cu un PR bun şi un dram de noroc – şi şcoală multă! – ajung să câştige mii sau chiar zeci de mii de euro pe lună. Vorbim, bineînţeles, despre cei care ajung să obţină stele Michelin, să aibă propria emisiune de televiziune, să scrie cărţi pe care le devorează o planetă întreagă.

Care sunt cei 10 bucătari cei mai bogaţi din lume, în acest moment?

În ciuda credinţei că cei mai buni bucătari (profesionişti) sunt bărbaţii şi chiar dacă gastronomia high-class pare să fie un univers al bărbaţilor, cel mai bogat bucătar e… o femeie. Din showul său Tv şi restaurantul pe care îl are, Rachel Ray câştigă anual 18 milioane de dolari. Un munte de bani!

Este urmată îndeaproape, cu 16 milioane de dolari anual, de cheful care le găteşte actorilor de la Holywood, în seara decernării premiilor Oscar, Wolfgang Puck. Născut în Austria, Puck e „stăpânul bucătăriei”, la Ritzy Restaurant din Los Angeles, din 1982.

Urmează pe listă cheful din „Bucătăria Iadului”, Gordon Ramsay câştigând anual, din trei restaurante (în Londra, New York şi Dubai), incendiare showuri televizate şi cărţi de bucate aproximativ 7,5 milioane de dolari.

Pentru a-l găsi pe ocupantul locului 4 vom trece Oceanul Pacific, în Japonia. Nobuyuki Matsuhisa, care şi-a început cariera curăţând peşte, faimos astăzi pentru reţeta lui de Sushi, câştigă 5 milioane de dolari pe an din afacerile sale: lanţul de restaurante Nobu (17 locaţii, în Tokyo, Peru, Argentina şi Alaska).

La egalitate cu cheful japonez (aşa că e impropriu să-l poziţionăm pe poziţia 5), se află celebrul Alain Ducasse, constructorului unui adevărat imperiu de restaurante, nu mai puţin de 22, cele mai importante aflându-se la Paris, Tokyo şi Monte Carlo.

În fruntea celei de a doua jumătăţi a clasamentului, deci pe locul 6, se află tot o femeie, regina gastronomiei sud-americane, Paula Deen, care, din două showuri Tv, o carte de bucate, o carte de memorii şi articole în publicaţii de gen a strâns anul trecut 4,5 milioane de dolari.

Cu 3 milioane de dolari, pe poziţia 7 s-a situat, paradoxal, un bucătar care, cândva, a fost dat afară din… şcoala de gastronomie. Mario Batali, un chef de origine italiană, are astăzi 13 restaurante în New York, Los Angeles şi Las Vegas.

Cu 2 milioane de dolari obţinuţi în 2010, îl aflăm pe locul 8 pe unul dintre membrii juriului concursului Top Chef, una dintre cele mai importante competiţii ale planetei. Tom Colicchio conduce trei faimoase restauranre în New York, Los Angeles şi Dallas.

Pe locul 9, un alt realizator de showuri culinare, dar şi patron al lanţului american de restaurante Flay, Bobby Flay a declarat 1,5 milioane de dolari câştigaţi anul trecut.

În fine, pe ultima poziţie a acestui top se află un mult îndrăgit bucătar, globetrotter, showman Tv, care poate că merita o poziţie mai sus în clasament. Dar, deh, numai un milion şi jumătate de dolari a strâns anul trecut din munca lui! Este vorba despre Anthony Bourdain, exploratorul mondial al gastronomiei, care continuă să vândă, cu succes, cartea pe care a publicat-o în 2000, Kitchen Confidential.  

×